Un secundar colosal - John Cazale

A fost atracția „urâtă” a cinematografiei. 
Feblețea lui Meryl Streep, prieten intim al lui Al Pacino și al lui De Niro. 
A jucat in numai 5 filme (a fost Fredo din "Nasul") si acumulează 40 de nominalizări la premii importante in industria cinematografica. 
Numele lui a fost John Cazale și a murit la vârsta de 42 de ani. 

"Am învățat mai mult din jocul lui John decât de la altcineva, tot ce am vrut să fac este să lucrez cu John pentru tot restul vieții mele", a spus Al Pacino despre John Cazale. 

Steve Cazale a primit un telefon. La celalalt capăt al firului, o femeie cu o voce tremurândă i-a spus că fratele ei, actorul John Cazale, tocmai a murit. Avea doar 42 de ani.

Vocea nu era nici mai mult, nici mai puțin, decât a actriței Meryl Streep, mare stea a cinematografiei și prietena lui John Cazale, un actor unic, un anti James Dean, care, ca și el, a jucat într-o mână de filme și cu toate acestea, istoria actoriei s-a schimbat. A jucat doar in cinci filme, dar toate au primit 40 de nominalizări (Oscar, Globuri de Aur ...) și sunt printre cele mai selecte din istoria cinematografiei americane. În luna martie se împlinesc 40 de ani de moartea sa. 

În anii ei de glorie (șaptezeci), Cazale a fost prototipul „atractiv urât“, care a cucerit Noul Hollywood. A fost o vedetă sedusă de alcool, tutun (în cantități industriale) și femei. Puterea cinematografiei, însă, nu l-a făcut să uite că teatrul era dragostea lui mare. 

Puterea cinematografiei, însă, nu l-a făcut să uite că teatrul era dragostea lui mare. 

Avea 42 de ani; Meryl Streep, 27. Pofta de viață, de muncă, de dragoste, a zâmbit amândorura. Vroiau sa toarne un film mare, „Vânătorul de cerbi“, dar... În zilele dinaintea filmărilor, Cazale a început să scuipe sânge  

Nimic prevestitor în biografia lui Cazale, născut în Revere, Massachusetts în 1935, si mutat de la New York la Los Angeles pentru a deveni un actor. Era un tip aparte, părea că are ochelari de cal, în curând a dat semne clare de calviție și totuși, la fel ca toată elita celor legendari, a avut un puternic magnet, care i-a împiedicat pe spectatori să-l uite. 

S-a “produs” în teatrul din provincii, unde Cazale a fost “testat” înainte de a face saltul la marele Hollywood. 

A urmat povestea clasică a începuturilor dificile din lumea tuturor actorilor: fără un dolar în buzunar, Cazale nu a avut de ales decât să accepte orice loc de muncă oferit: fotograf de muzeu, șofer de taxi ... si chiar mesager pentru o benzinărie. Acest din urmă job a fost binecuvântare: acolo s-a întâlnit cu un alt tânăr talentat, unul pe nume Al Pacino. 

Ei bine, odată deveniți prieteni a bătut si norocul la ușă: în 1972, după ce l-a văzut pe Cazale cu Richard Dreyffus în piesa de teatru „Line”, Francis Ford Coppola a decis că ar trebui să fie fratele lui Pacino în "Nașul". Personajul Fredo, cel care va întruchipa slăbiciunea în rândul unei șepteluri alfabetice a mafiei însetate de sânge; Fredo, cel disprețuit de familia Corleone; Fredo, pe scurt, trădătorul. 

Ca pe toți cei care i-au apărut in cale, Coppola l-a îndrăgit si pe Cazale. "Într-o familie italiană, există întotdeauna un frate care este obiectul glumelor ... Poate că eram fratele acesta și de aceea am simțit atât de multă empatie față de Fredo", a spus Coppola. 

Cazale știa o mulțime de familii italiene: dacă Don Vito ii lipseau aceste detalii mafiote, viața lui ar fi fost la fel ca a bunicului său, Giovanni Casale, un adolescent analfabet, care a fugit la New York, din Mexic și, când a trebuit să-și scrie numele, a scris "Cazale", cu z. Normal că, Coppola a simțit pasiunea lui Cazale pentru personajul Fredo. 

Atât de mult, încât Coppola el a scris un personaj doar pentru el - un film de mare impact si succes care a fost Conversația (1974). 

Fredo sa întors în The Godfather II (1974), a treia colaborare cu Coppola, care ar fi fost sfârșitul (sau așa ne-am gândit) al personajului său. Dar, intr-un tribut final, Coppola s-a întors pentru a include imagini ale personajului său în filmul The Godfather III (1990). El a întrupat din nou o ființă umană depășită de circumstanțe, ezitantă, cu probleme legate de oamenii care nu erau curați de inimă, precum un copil. 

Această fragilitate nervoasă și improbabilitate în reacții au făcut posibil să-l însoțească din nou pe Pacino în Dog Day Afternoon (regizat de Sidney Lumet in 1976). El a jucat o față de jefuitor de neuitat care declanșa paradisurile prin simpla sa privire, asemeni unui visător. 

Meryl Streep și John Cazale au fost una dintre cele mai trainice cupluri din Hollywood in anii șaptezeci. În imagine, o scenă din "Vânătorul de cerbi" (1978) cu cei doi actori. 

Cu barbă, zâmbind, Robert De Niro. 

Din nou, Pacino i-a intermediat audiția pentru câștigarea distribuției in film. Între cei doi actori a fost ceva mai mult decât chimie: a existat fraternitate. 

Pacino însuși si-a amintit în Entertainment Weekly din 2003: "Am învățat mai mult din interpretarea lui John decât de la altcineva. Tot ce am vrut să fac este să lucrez cu John pentru tot restul vieții mele. 

Până atunci, Cazale era unul dintre cei mai populari copii din Hollywood. El a întrupat, ca și Dustin Hoffman, atracția “urâtă”. Și a profitat de acest magnetism. Nimeni nu a observat nimic fals in nicuna din aparițiile sale. 

Pofta de viață, de muncă, de dragoste, a zâmbit amândorura. 

Vroiau sa toarne un film mare, „Vânătorul de cerbi“ (Michael Cimino, 1978) dar... În zilele dinaintea filmărilor, Cazale a început să scuipe sânge

Diagnosticul a fost ucigător: cancer osos. Atât Meryl, cât și el erau convinși că o va depăși. Nu și producătorii "Vânătorului de cerbi". 

Chiar și astăzi, versiunile cu privire la modul în care a ajuns în distribuția filmului sunt confuze: Streep spune ca a fost Robert de Niro, partenerul lui Cazale în Nașul II și protagonistul filmului, cel care a plătit din buzunarul său salariul lui Cazale. De Niro neagă aceasta. Streep nu crede că ea, amenințându-i pe producători cu părăsirea filmărilor, a putut obține menținerea lui Cazale în distribuție. A mărturisit doar atât: „Am fost mai gravă în interpretare decât mi-am gândit inițial rolul.“

Christopher Walken, John Cazale și Robert De Niro în filmul "Vânătorul de cerbi" (1978). 

Situația lui John s-a înrăutățit și facturile de cheltuieli medicale au crescut. Streep, care nu-i plăcea foarte mult cinematograful și care, direct, a disprețuit televiziunea, a trebuit să accepte un contract consistent pentru seria Holocaustului, ca să plătească facturile medicale ale partenerului său. 

Meryl Streep rar a vorbit despre această experiență traumatizantă, cum ar fi în documentarul HBO “Descoperirea lui John Cazale” (Richard Shepard, 2009). "El a fost diagnosticat cu o boală teribilă. Dar a fost puternic, așa că am avut, cu siguranță, încredere", a spus actrița. 

Meryl a trebuit să filmeze în Germania, așa că Pacino era însărcinat să-l ducă pe John Cazale la ședințele chimice iar în absența lui, De Niro se ocupa de acte. 

Cu toate acestea, niciunul dintre tratamente nu a ajutat. 

A murit la 12 martie, înainte de a vedea modul în care rolul său din al cincilea film (după Nasul, Conversația, Nasul II și Dog Day Afternoon), cea a Vânătorului de cerbi, a fost nominalizat pentru cel mai bun film. 

Cinci filme, cu patruzeci de nominalizări, în timpul a doar cinci ani de muncă pe marele ecran. Acesta a fost marele Cazale, un “secundar colosal” cu un sfârșit trist.