Moftangii de viţă nouă

Ştiaţi de acest articol ?

Alex. Leo Şerban dă România pe Argentina – EVENIMENTUL ZILEI

Autor: Simona Chitan

Criticul de film s-a mutat în Buenos Aires, dezamăgit de profesia sa şi de faptul că "statul nu dă o ceapă degerată" pe filmele româneşti. Vestea că Alex. Leo Şerban, unul dintre cei mai apreciaţi critici de film, jurnalişti, traducători şi artişti vizuali, s-a hotărât să părăsească România a luat prin surprindere pe toată lumea. Mulţi au crezut că e doar o glumă şi au sperat că acesta se va răzgândi. Totuşi, e adevărat: Alex. Leo Şerban, în vârstă de 50 de ani, a plecat "pe bune" şi se află de o săptămână la Buenos Aires. A decis să renunţe la jurnalism şi să înceapă o viaţă nouă aproape de Patagonia. "Am plecat de joia trecută. Renunţ la critică de film, la jurnalism. E alegerea mea, e o chestie personală", a spus criticul, pentru EVZ. "O să mă întorc în ţară în primăvară, pentru că am promis că voi ţine nişte cursuri, dar, în rest, hotărârea mea e clară", a explicat Alex. Leo Şerban.

În numărul trecut al revistei "Dilema veche", unde scria de 16 ani, Alex. Leo Şerban a semnat un articol de bunrămas, în care spunea că a ajuns la un fel de "finiş", că a intervenit "o rutină, o rugină, o insatisfacţie (pur personală) legată de meseria de jurnalist", şi că nici a fi cronicar de film nu mai înseamnă nimic pentru el.

"Cheful de a dansa mia pierit", constata el. Deşi îşi recunoaşte norocul de a fi fost martorul renaşterii filmului românesc, criticul subliniază că şi aici perspectivele sunt sumbre: "Nu ştiu dacă românii mai sunt interesaţi să vadă filme româneşti bune; ştiu însă sigur că statul nu dă o ceapă degerată pe ele". Criticul afirma, în "Dilema veche", că i-ar fi fost foarte comod să se prefacă. Nu a putut însă să se mintă pe sine, a ales să plece. "O experienţă se încheie, dar căutarea continuă, căci lumea e mare", scria Şerban, în finalul articolul. "Cu acelaşi geamantan pleacă peste mări şi peste ţări spiritul lui graţios şi neobosit, spontaneitatea lui intelectuală", i-au răspuns colegii de la "Dilema veche".

Horia-Roman Patapievici afirma că, pentru el, existenţa lui Alex. Leo Şerban este o garanţie a normalităţii. "Combinaţia de inteligenţă, eleganţă, frondă, fairplay, bun-simţ şi nonconformism a tuturor judecăţilor lui mă reconfortează în certitudinea că viaţa este încă respirabilă, cultura noastră încă nu a murit (…).

Cât timp Leo scrie, ştiu că mă pot încrede în judecata cuiva", aprecia Patapievici, pe coperta celei mai recente cărţi a criticului, "4 decenii, 3 ani şi 2 luni cu filmul românesc", editată de Polirom. Alex. Leo Şerban a debutat în 1976 cu un poem în engleză, publicat în "Chicago Review", a semnat traduceri, eseuri, poezie şi proză în cele mai prestigioase publicaţii româneşti, a făcut parte din numeroase jurii internaţionale în importante festivaluri de film.

Criticul a conferenţiat la renumite universităţi din lume, fiind şi invitatul lui Bernard Pivot în emisiunea "Double Je". Printre cărţile sale se numără "Dietetica lui Robinson" şi "De ce vedem filme. Et in Arcadia Cinema".

-------------------------------------------------------------------------------------

EU CRED CĂ:

Este mult pupincurism, in articolul acesta, rusinos pentru o presa profesionista.

Chiar cei care au ucis dorinta de a mai scrie, plang acum la capataiul celui plecat...peste mari si tari...

Plecat din motive personale (în perioadă de frământări democratice, Ciprian Porumbescu a ales sa plece in Italia; motivele erau personale; pentru odihnă şi tratament la plămâni, sfătuit de prieteni, la 13/25 noiembrie 1882, pleacă în Italia, în staţiunea Nervi), fară vreo umbră de comparaţie, nu văd boceala lui Patapievici (rusinos exprimata pentru limbajul unui intelectual rasat....) care a ramas fara critici de film in România, Românie, care si ea , cica, (in anii de culme ai trofeelor si succeslor internationale) ar ramane fara filme..bune.

PUH......

Prosti, ignoranti, bocitoare ponosite d.p.d.v. intelectual, pupincurişti fără urmă de morală, idioţi cu ecuson de presă, oportunişti fără frică de Dumnezeu, cinici poleiţi în raţionalişti, iată cine compune hora românilor verzi, cei care, scuipă pe tine când te au aproape şi te plâng când fugi de ei...

Caragiale a scris cu mult talent despre asta la inceputul secolului trecut.

Oare sa fim, de fapt, incurabili bolnav (ca popor si neam) sau doar rămaşi cu 100 de ani în urmă faţă de normalitate ?

"That is the question" cum ar zice confratele lui Nenea' Iancu, William Shakespeare.