MULTICULTURALITATE ŞI MULTICULTURALISM

    Multiculturalitate – posibile interpretări.

Multiculturalitatea se manifestă prin diferenţe culturale, de identitate şi politice. Aceste diferenţe sunt hotărâtoare îndeosebi în centre migraţionale, dar în acelaşi timp nenumărate grupuri reduse la tăcere, încearcă să-şi dobândească recunoaşterea: indigeni, minorităţi etnice, femeile (prin mişcările feministe), minorităţile sexuale, etc. Însă termenii multicultural şi multiculturalism nu au un înţeles unic şi exact stabilit. Se poate referi la pluralitatea grupurilor culturale distincte sau la concepţii despre diferenţe culturale şi în acelaşi timp la răspunsurile politice şi individuale date la aceste problemă.

Putem considera termenul de cultură ca sinonim al termenului naţiune iar termenul de multiculturalitate implică astfel diferenţe etnice şi naţionale. Însă aceasta este doar o parte a unei problematici mai largi, care include şi alte aspecte (feminism, minorităţi sexuale, etc.).

Identitatea, esenţa diferenţelor în afirmarea naţională.

Conceptul de naţiune cunoaşte două codificări principale:

1) definiţia politică şi legală formulată de enciclopediştii francezi, după care expresia fundamentală a naţiunii este statul;

2) definiţia elaborată de Herder, Schelling, fraţii Schlegel şi îndeosebi de către Fichte, potrivit căreia naţiunea e, în esenţă, o comunitate ancestrală determinată de factori precum limba şi clima, iar nu o configuraţie politică.

Multiculturalismul formelor de azi.

    Munca de cercetare concentrată asupra raportului identitate – cultură – Europa Centrală, se află în dezacord cu relaţia identitate – naţiune – stat.

Astfel, ideea de diversitate trebuie evidenţiată ca un avantaj. Se poate vorbi onest despre multiculturalism pentru a scoate în evidenţă prezenţa unei populaţii care doreşte să aibă asigurat accesul la propria limbă şi cultură.

    Întâlnirea cu un alt sistem cultural poate conduce şi la frustrare, anxietate, frică, eşec, ostilităţi.

Multiculturalismul ar trebui să atenueze această tensiune prin promovarea unor aspecte legate de comunicare interculturală, relaţii interpersonale, schimbarea de perspectivă, analiza contextuală, înţelegerea unor puncte de vedere diferite şi a modului în care condiţiile culturale afectează valorile, atitudinile, credinţele, preferinţele, aşteptările şi comportamentul.

Multiculturalitate şi Interculturalitate.

Multiculturalismul reprezintă una dintre cele mai celebre şi controversate tematici ale timpului nostru. Terminaţia în -ism, trădează din start o pretenţie epistemologică, prin avansarea unei paradigme explicative a unor stări de fapt, şi una ideologică prin promisiunea unor scheme teoretice şi practice de restructurare a realităţii.

În speranţa dibuirii unei poteci în hăţişul teoretic apărut în jurul multiculturalismului, o distincţie primară trebuie să fie operată între dimensiunea descriptivă şi normativă a termenului.

Acesta desemnează atât o stare de fapt (aceea a diversităţii culturale inerente oricărei societăţi moderne) cât şi o ideologie a diversităţii dezvoltată prin politizarea progresivă a identităţii şi a culturii, această dublă semnificaţie creând, întocmai precum în cazul termenului "istorie" (însumare evenimenţială şi ştiinţa asupra acesteia) numeroase confuzii şi controverse.

Pentru o relativă claritate propun folosirea cuplului analitic multiculturalitate/multiculturalism, delimitând între "an empirical demographic condition reffering to a society (...) having two or more ethnic groups" (o condiţie demografică empirică corespunzând unei societăţi în care există două sau mai multe grupuri etnice – trad. mea) şi "a normative critique of the public sphere that are seen as injuring and depriving a cultural minority of its rights" (o critică normativă a ideii de sferă publică văzută ca obstrucţionând şi depravând o minoritate culturală de drepturile sale).

Distincţia trebuie reţinută pentru utilitatea sa, păstrând o rezervă faţă de speranţa în posibilitatea unei descrieri "pure", neideologizate, a realităţii (multiculturale), precum şi faţă de acuza critică a artificialismului subversiv, nerealist, ce ar sta în spatele discursului multicultural.

Multiculturalismul, în dimensiunea sa filosofic-culturală, presupune reordonarea spaţiului public în vederea valorizării tuturor culturilor şi modurilor de viaţă prezente într-o societate indiferent de numărul celor care le împărtăşesc. Dezideratul este atins prin promovarea unor schimbări de mentalitate atât în rândul populaţiei majoritare, cât şi a celor minoritare, în scopul asigurării egalităţii în demnitate.

Ori, pentru ca o cultură/grup să poată accesa această "subvenţionare" a demnităţii, trebuie să se angajeze într-un proces de re-definire identitară.

Consolidarea gândirii autonomiste a grupurilor, în lumina temerilor că aceasta va degenera în segregaţionism este principala hibă atribuită aranjamentelor multiculturale. Din acest motiv o abordare bazată pe ideea de interculturalitate îşi propune să deschidă graniţele culturale în speranţa constituirii unui spaţiu al dialogului şi al respectului reciproc.

În realitate, nu se poate concepe interculturalitatea fără multiculturalitate, aceste noţiuni fiind corelate logic, funcţionând ca "feţele aceleiaşi monezi care asigură jocul schimbului în cadrul pluralismului cultural". Dezbaterea la nivelul prefixelor poate fi taxată ca fiind practic irecuperabilă.

De fapt, marea problemă a multiculturalismului nu (mai) este lipsa de legitimitate a valorilor pe care le promovează, ci stabilirea limitelor între care aceste valori rămân sustenabile fără a intra în conflict cu altele sau, mai precis, testul practic al politicilor multiculturale în diferite contexte societale.

Principiul setului minim de reguli valabile pentru toţi nu anulează diferenţele, ci, dimpotrivă, le protejează, le pune în contact. Cel puţin în teoriile corecte şi practicile oneste.

    Minoritate vs. Majoritate.

    În practica americană, pentru a-si duce la îndeplinire scopurile, multiculturalismul luptă să împiedice şi să pedepsească orice comportament care ar fi în detrimentul grupului "minoritar" (de exemplu, faptul că mexicanii şi chinezii sunt deja majoritari în California, nu contează. Albii nu se pot bucura de drepturile "minorităţilor").

În Occidentul multiculturalist eşti "corect din punct de vedere politic" (politically correct sau, pe scurt PC) dacă subscrii la doctrina multiculturalistă. Eşti "politic incorect" dacă gândeşti şi acţionezi împotriva ei. În universităţile americane, coduri speciale de comportament şi vorbire veghează la aplicarea întocmai a politicii PC. Studenţii care "calcă pe bec" sunt obligaţi să urmeze cursuri de reeducare, aşa numitele sensitivity sessions. "Comisarii PC", acei judicial inquiry officers au misiunea să extirpe orice manifestare antimulticulturalistă.

Practic, nici un intelectual occidental nu se poate pronunţa astăzi împotriva dogmelor multiculturaliste fără riscul de a fi etichetat drept rasist şi/sau elitist, suportând consecinţele de rigoare.

În conformitate cu binecunoscuta deviză extremistă: Ori eşti cu noi, ori eşti împotriva noastră, multiculturaliştii înflăcăraţi îţi pun imediat pumnul în gură: "ori eşti pentru drepturile homosexualilor, ori eşti 'homophobic' ", "ori lupţi pentru drepturile femeilor, ori eşti misogin".

Situaţia nu este cu nimic mai bună în Canada sau în Franţa. Fiecare ţară occidentală îşi are propria ei versiune de multiculturalism. Intelectualii francezi se arată oripilaţi de excesele multiculturalismului american, dar te consideră de extremă dreaptă dacă te atingi de ideologia multiculturalistă a Europei unite.

Diferenţele fără esenţă.

    Dacă înţelegem toate aceste lucruri, nu are de ce să ne mai mire faptul că toate mişcările aparţinând multiculturalismului, de la feminism până la mişcările de emancipare ale homosexualilor, se pretind "non-esenţialiste". Pentru multiculturalism omul nu are o "esenţă" fixă, o substanţă ontologică, un Dumnezeu, cum ar spune românul.

Nu te naşti femeie, ci devii femeie. Nu te naşti lesbiană, ci alegi să fii lesbiană, asemeni unui consumator care alege între două produse diferite. Deosebirea dintre un homosexual şi un heterosexual devine astfel o simplă diferenţă "culturală". Între "castelele" construite de ţigani după '89 şi mănăstirile ridicate de voievozii Moldovei nu există o diferenţă de "valoare", ci doar o simplă diferenţă de "gust" (multiculturaliştii înflăcăraţi nu gândesc valoarea în termeni ontologici, ci în termenii relativismului gnoseologic contemporan). Din punctul de vedere al intelectualului român, kitsch-urile ţigăneşti şi mănăstirile medievale româneşti nu pot fi comparate sub nici un motiv. Pentru multiculturaliştii înfocaţi, comparaţia nu este doar posibilă ci şi recomandabilă, căci pune pe picior de egalitate cultura minoritară ţigănească cu o cultură majoritară, "represivă".

În loc de concluzii.

    Este imposibil să ajungi la o concluzie în faţa unui subiect atât de generos în planul interpretărilor. Putem vorbi de o opţiune la care aderăm din perspectiva asupra lumii în care trăim şi a diferenţelor sale. Este irealizabilă trasarea unui centru acceptat ca atare de toată lumea. Periferia şi centrul se pot stabili numai în funcţie de locul în care te afli. Iar astăzi, când graniţele geografice par să se estompeze, criteriile de stabilire a centrului şi a periferiilor se îmbogăţesc. Interferenţele culturale se întâlnesc la graniţele palide ale statelor dar ele trebuie să se întrepătrundă şi nu să se suprapună într-un amalgam lipsit de valoare. Riscul dispariţiei specificului cultural (şi implicit naţional) se acutizează pe măsură ce trâmbiţele multiculturalismului globalizant elimină tocmai chestiunile legate de specificul cultural (şi implicit naţional).

Un apel de bun simţ întru acceptarea diferenţelor, mai mult sau mai puţin utopic, l-am găsit în cartea lui Mihai Şora – Firul ierbii – şi îl voi cita drept concluzie:

"...Lumea în care ţi se petrece viaţa e mai bogată sau mai săracă în proporţie directă cu capacitatea de a descoperi în juru-ţi miraculoasa bogăţie a diferenţelor, întruchipate în tot atâtea chipuri ireductibile care, la rândul lor, te vor descoperi pe tine, în deplină reciprocitate, ca unic, ireductibil şi de neînlocuit.

Da, da: singura şansă a fiecăruia de a face parte dintr-o atare lume – re-umanizată (şi re-vrăjită), adică din Lumea netrucată a lui Dumnezeu (în care să se simtă cu adevărat acasă) – descoperit fiind de către ceilalţi drept o persoană ireductibilă învestită cu demnitatea asumării în deplină libertate a chipului propriu şi a împlinirii acestuia până la deplina asemănare; singura şansă a fiecăruia de a accede la propria-i împlinire este de a începe prin a se uita de-a binelea pe sine şi de a-şi întoarce privirea spre ceilalţi (luaţi unul câte unul), descoperindu-le fiecăruia în parte chipul propriu, unic şi ireductibil – şi iubindu-l în consecinţă (sub acoperişul unei aceleiaşi case)".