La un chef cu I.L. Caragiale

Istoricul poeziei scrisă la un chef... aparține autorului – D. Teleor 

„Ca bun prieten cu  regretatul mare scriitor I.L. Caragiale, îl întâlneam foarte adesea și conversam despre lucruri comice și stam întotdeauna împreună ore întregi.

Adesea, ședințele satirice, dacă se țineau Ia vreun birt sau Ia vreo băcănie nobilă și cu vinuri  bune, se  prelungeau până târziu noaptea.

În Decembrie 1895, aflându-mă cu maestrul în băcănia Grancea, de peste drum de Palatul Regal, după oarecari gustări de icre negre, pateuri, și alte delicatese, după oarecare Drăgășani de cel mai bun, ne-a  venit o inspirație grozavă și am improvizat   poezia sau poema ce urmează. Am improvizat-o compunând întâi nenea Iancu o strofă și apoi eu alta. Strofele au fast scrise, Ia rând, de Caragiale care zicea: „Mă...sunt reușite și e păcat să le uităm”.

Manuscrisul s-a făcut, contrar obiceiului maestrului, pe hârtie proastă, de înfășurat  măsline și Ia    urmă mi-a pus întâi numele meu și apoi pe al său. La toate protestările mele, el a rămas inflexibil, aruncând-mi chiar niște calificative cum știa el. Cine se îndoiește de cele ce scriu aici, n-are decât să vină Ia mine și-i voi satisface curiozitatea.

După atâția ani m-am gândit că n-ar fi rău să cunoască și altă lume această veselă satiră, fără multe pretenții, scrise de marele dramaturg într-un moment de extremă veselie, împreună cu subsemnatul care, pe cât îmi aduc aminte, nu eram tocmai trist și nicidecum indispus.

Ca să se știe și mai bine ordinea în care am colaborat, pot spune că cea dintâi strofă e de Caragiale, a doua de mine, a treia de el, și așa mai departe”.

1914 – D. Teleor

Prea Sărac

Pauvrete, pauvrete, c'est toi, la courtisanne... de Musset

Am zis iubitei mele:

„Vino la camp, s-auzi un pitpalac”

Ea:  „Da, îmi place pitpalacul...

Dar nu merg: tu... ești  prea sărac”

Plimbându-mă’ n singurătate,

O odă gloriei eu fac;

Dar gloria se depărtează;

„De  ce fugi?” zic „Ești prea sărac!” 

Mă duc atunci Ia masa verde,

Să încerc norocul – poate fac

O lovitură... Dar norocul

„Pleacă”, îmi zice; ești sărac!”

Mă duc acasă melancolic

Stau trist, visând într-un ceardac,

Și  pițigoiul din gradină

Îmi fluieră: „Ești prea sărac!”

Mă duc Ia editor c'o carte

E iarnă, frig – voi să mă îmbrac;

Dar editorul mă respinge:

„Nu te editez – ești  prea sărac!" 

Atunci, voii de disperare

Să mă atârn de un capac,

Dar craca fuse prea subțire,

Mi-a zis trosnind; „Ești prea sărac"

A! sărăcie! monstru palid,

Când oare am să-ți vin de hac?

Și sărăcia îmi rânjește

Sardonică: „Ești prea sărac!”

Îmi place, către primăvară,

Să mănânc ochiuri cu spanac.

Și nici spanac, nici ochiuri simple

Nu pot să gust... sunt prea sărac!

În post simțesc, pe Ia Teatru,

Dureri de inimă. Ce fac?

Nu pot să intru und’ se iese,

Roșind îmi zic: „Sunt prea sărac”

Atunci o constipațiune:

Ah doftore, ce să mă fac?

- Siminichie. –Nu se  poate: De ce?

- De ce? Sunt prea sărac!...

Mă duc la revoluțiune

Să caut leac, și poc! și pac!

-Ce cați aici? strigă bandiții,

- Sunt disident!

- Ești prea sărac!"

Am vrut să-mi fac și eu pomană

C-un cerșetor, c-un biet ciutac,

Dar el, râzând, 'mi-a zis: „Te lauzi!

„S-o văz, n-o crez...  Ești  prea sărac!”

Adesea o revoltă 'mi vine

Că nu sunt nici turc, nici turlac,

Ași vrea să stric, să sparg Ia geamuri

Dar mă opresc... Sunt prea sărac.

Nu! Or și ce să fac, văz bine

Că pentru mine-i tot un drac!

În mediul social de astăzi

Sunt prea pârlit, sunt prea sărac.

Ori încotro d-acu m-oi duce,

Nu pot cu soarta să mă împac;

Mi-e vecinică o dușmană, veșnic

Îmi spune: „Piei! Ești prea-sărac!”

Sărac! da! Nu e loc în lume

Pentru-un sărac! dar.. ce să fac?

Să mor!... dar un revolver costă...

Chiar pentru moarte, prea sărac ...

Dar mor în fine și, groparul

Îmi ia cadavrul și, posac,

Șoptește printre dinți în silă:

„După ce-i greu, e și sărac!"

Am reînviat apoi, și iarăși

Ca  mai ‘nainte strofe fac...

Un critic fără milă’mi spune:

„Ai început iar prea sărac!”,

Și nu știu cum să aflu-acum

L’aceste strofe un capac...

Ai vrea o inspirațiune,

Nu pot sfârși ... sunt, prea sărac!

Alerg atuncea pentru rimă

La Dicționarul lui Cihac...

Vai! nici acolo nu se află,

Și bietul Cihac e sărac!

De ce nu vrei tu soartă sumbră,

Zâmbind, să nu mai fiu sărac?

Cum ași dormi acum Ia  umbră

Cu burta-n sus într-un hamac!

Acest text a văzut lumina tiparului în anul 1915, la București, în volumul O poezie la un chef cu semnătura lui I.L. Caragiale și a lui D. Teleor. Un volum publicat de Tipografia Comptuar Popular Român, volum digitalizat de www.dacoromanica.ro 

Mai multe informații despre D. Teleor găsiți aici.