Tăcerea sufletelor îndoliate

Au trecut de 20 ani. Însângeratul decembrie 1989 a rămas în istorie plin de enigme şi supoziții. Cei care au plătit cu viața pentru sfărmarea lagărului ceaușist sunt comemorați în lipsa vreunui act de justiție care să le cinstească memoria.

Râurile de sânge care au umplut străzile României acum 20 ani nu mai interesează pe nimeni. Trupurile din gropile comune ale Timișoarei provoacă insomnii doar rudelor victimelor care nu s-au putut bucura de creştinescul drept al înmormântării.

Supravieţuitorii bătăilor din beciurile Miliției şi Securității ceauşiste rămân cu greața de a-şi vedea opresorii în libertate. Inamicii libertății s-au baricadat azi în vile luxoase, țin cursuri de democrație, şi în general, dorm noaptea liniștiți.

De la an la an regretele "epocii de aur" se înmulțesc pe fondul uriaș al sărăciei în care trăim. Marele câștiguri ale revoluţiei din decembrie rămân libertatea cuvântului şi libertatea de mișcare. Cel puțin așa ne amăgim să credem, pentru a nu cădea pradă disperării. Disperarea de a conștientiza că sacrificiul celor uciși în decembrie 1989 a fost zadarnic.

La 20 de ani distanţă ne trezim mai singuri şi mai apăsați de griji. Nu mai avem puterea de a zâmbi iar viața de zi cu zi ne aduce din ce în ce mai puține bucurii. Dezamăgirile cresc de la un an la altul chiar dacă ne declarăm încrezători în viitorul României. Perioada de tranziție spre normalitate își cere un tribut pe care îl tot plătim cu sacrificii. Dacă ar învia, martirii din decembrie 1989 s-ar îngrozi.

Bucuria eliberării de comunism am consumat-o atât de mult încât aproape că am uitat cum se trăia în acea epocă. Sindromul delațiunii de zi cu zi a rămas o meserie profitabilă şi azi.

După atâţia ani nu simțim decât tristețe şi amarul de a fi trăit în toți acești ani, laolaltă, victime şi călăi ale unei epoci pe care alții au zdrobit-o plătind cu viața.

Îmi vine în minte chipul lui Călin Nemeş care din prea multă luciditate îmbinată cu disperarea de care aminteam, a găsit în sinucidere unica eliberare de comunism. Chiar dacă termenii s-au mai schimbat între timp şi geografia politicii şi-a modificat relieful.

Toate schimbările prin care am trecut în acești ani ne-au modificat structura interioară. Pragmatismul a luat înfățișarea sălbatică a tipului de capitalism de care fac paradă numai stâlpii puterii.

De la an la an, ne amintim de evenimentele din decembrie 1989 ca de ruda săracă, de la ţară, pe care o chemăm numai la masa de praznic.

Cu trecerea anilor, cei mai tineri dintre noi se arată surprinși de pioasele noastre discursuri închinate eroilor revoluţiei. Şi e normal să fie așa.., dar nu e firesc.

Pentru că manualul de istorie e sec şi anapoda scris la capitolul dedicat evenimentelor din decembrie '89. Iar ceea ce școala nu le poate oferi acestor tineri, nici părinții nu se sinchisesc să le explice.

În anormalul care dezbină şi conduce societatea civilă din România, nici nu trebuie să ne mai mire această realitate.

Morții cu morții şi viii cu viii, nu-i așa? Zgândărirea rănilor trecutului este adesea invocată ca dăunătoare păcii sociale. În spatele acestor lozinci dăinuie tăcerea.

Adevărul despre evenimentele de atunci tot nu a ieșit la iveală. În toți acești ani nu s-au făcut decât comisii, comitete şi comiţii care trebuiau să aducă la lumină adevărul. Însă, ba nu au știut unde să caute, ba nu au fost lăsați să caute acest adevăr.

De atâta mister ajunge să ne fie silă. Din acest motiv, nu departe e ziua când ne vom trezi obosiți în a-i mai plânge pe cei care au murit în decembrie '89. Cel puțin pe asta mizează cei care s-au agățat de pârghiile puterii în ultimii ani.

Revoluţia din decembrie a devenit un soi de profesie certificată prin diplome. Diplome aducătoare de profit pentru acei meseriaşi care le dețin. Certificate care umbresc cimitirele eroilor.

Fericiți cei ce pot să-i uite pe eroi, că a lor este şi lor le va rămâne această lume !

Nefericiţilor ca noi, nu le mai rămâne decât rugăciunea ca cei nimiciți de comunism să-şi găsească liniştea veşnică. Pentru că, cei care nu pot uita sacrificiul lor au sufletele îndoliate în tăcere tot timpul anului. Nu doar în decembrie.