Oamenii nu mai vor să gândească ?

Preluare din revista YORICK. Un articol postat de Monica Andronescu in 26 September 2011

Marius Manole e unul dintre cei mai îndrăgiţi actori din teatrul românesc şi care şi-a construit statutul de vedetă numai prin rolurile din teatru. Nu a jucat în nici un proicet de televiziune, deşi a fost curtat. Celebru pentru rolurile din „Inimă de câine”, „Livada de vişini”, „Oscar şi tanti Roz”, „Visul unei nopţi de vară” sau „Ivanov”, Marius Manole, angajat al Teatrului Naţional din Bucureşti, poate fi văzut în aceste spectacole şi în multe altele, iar în curând şi în filmul lui Silviu Purcărete „Undeva în Palilula”. De ce a refuzat Marius Manole proiectele gen telenovelă?

Cum se face că Marius Manole nu joacă în nicio telenovelă?

Eu n-am nimic împotriva telenovelelor, nici împotriva actorilor care joacă în ele. Până la urmă, e meseria noastră şi o facem unde se poate. Cum spunea Oana Pellea, un lucru foarte interesant, că unii oameni au văzut-o în telenovelă şi pe urmă au venit s-o vadă şi la teatru, tocmai pentru că au plăcut-o acolo foarte tare. Şi uite aşa s-au mai câştigat nişte oameni pentru teatru. Ăsta e un lucru bun.

De ce nu mă duc eu la telenovele? În primul rând pentru că nu mi-ar permite programul. Dacă vrei să faci teatru foarte mult, n-ai cum. Pe platou la Buftea trebuie să fii de dimineaţa de la 6.00 până seara la 9.00 la dispoziţia lor. Or, eu am repetiţii, spectacole, nu se poate decât dacă mă opresc şi fac numai asta.

Nu te-au tentat niciodată banii?

Deocamdată nu. Câştig din teatru. Dar dacă mama mea sau tatăl meu sau cineva apropiat, ferească Dumnezeu, ar avea nevoie şi probleme de sănătate şi ar trebui pentru operaţie sau ceva, nu-ţi imagina că o să stau cu coada pe sus şi o să zic „eu nu mă duc la telenovele că eu sunt artist”. E o tâmpenie. Până la urmă asta e meseria noastră. Că deocamdată suntem la început, că deocamdată telenovelele se fac aşa cum se fac, asta e altă discuţie… Şi vorba Oanei: „Poţi să joci Shakespeare prost la teatru, poţi să joci Hamlet prost la teatru şi să joci un rol foarte bun într-o telenovelă.” Nu-i nicio regulă.

Dar de ce crezi că publicul are nevoie acum de acest gen de poveste?

Unu: Sunt uşurele. Iar oamenii nu mai vor să gândească. Sunt prea stresaţi de ce li se întâmplă în viaţă şi nu mai au nevoie să-i mai pui şi tu să gândească atunci când ajung acasă după o zi de muncă la birou… Doi: Ceea ce e foarte rău e că oamenii oricum nu mai vor să gândească şi s-au dezobişnuit de sportul ăsta. Nu mai pun mâna pe o carte. Având numai mail, calculator, facebook… oamenii nu prea mai vor să facă efortul de a gândi, nu mai sunt profunzi… Eu simt şi la teatru că nivelul publicului a scăzut foarte tare. Simt după reacţii. Din cât râd. Oamenii vor să râdă şi vor să râdă la orice… Se comportă la teatru ca în faţa televizorului la telenovele. Asta e prost la telenovelă. Prin asta strică. Deformează publicul. Ei stau în sală şi vorbesc între ei cum ar vorbi acasă în faţa televizorului: „O omoară. N-o omoară. Ba da. Ai să vezi c-o omoară…” Şi vorbesc aşa în sală, tare. Apoi, ei nu-şi traduc ce e pe scenă cu adevărat. Căutând comedia în orice, o şi găsesc, că nici nu e greu. Dacă într-o scenă e unul care bea şampanie şi se îmbată şi face feţe-feţe, ei râd. Nu contează că lângă ei e o dramă a unui cuplu şi că alături se întâmplă ceva mai puternic. Ei îşi mută atenţia pe cel care li se pare că face comedie, pentru că ei asta caută.

Şi totuşi la telenovelă nu râd, sunt drame…

E o dramă la prima mână. Ea îi spune „te iubesc” şi el îi răspunde „nu, eu nu te mai iubesc”. Şi aici se termină drama… Asta e tot. De fapt în drama asta a lor nu e nicio dramă. De asta au nevoie oamenii. De drame care nu sunt drame. Care sunt comedii.

Artistic, de ce ai refuza să faci asta?

Dacă m-aş duce nu m-aş duce să mă împlinesc ca actor acolo, hai să fim serioşi… dar aş vrea să fac un lucru bun. Un actor poate să salveze 90 la sută un scenriu prost. Cred că e un pariu. Şi ştiu actori care au încercat asta să vadă dacă un an pot rezista să fie acolo, pe platoul de filmare, de la 6.00 dimineaţa la 9.00 seara, perfecţi, impecabili… să aştepte la cadru, să înveţe textul în zece minute şi să dea atunci tot ce e mai bun, pentru că nu mai au şansa unei duble. E o lecţie. Poţi să înveţi în viaţa şi din lucruri de genul ăsta, chiar dacă nu sunt cele mai spectaculoase.

Asta îl consumă un actor mai tare decât alte experienţe?

Depinde de capacitatea ta de a te proteja. Dacă mă duc la Buftea şi zic: „Nu mă implic emoţional în nimic, în pauză îmi iau o carte şi citesc şi fac numai ce am de făcut”, te consumă poate doar ca oboseală. Dacă eşti tipul de actor care vrei să-ţi iasă bine şi te consumi, că ai mai făcut film şi vrei să dai cât mai mult, probabil că da, te consumă foarte tare. Dacă faci mulţi ani chestia asta, însă, cred că te stoarce. Şi te stoarce necreator, asta e cel mai grav. Că nu-ţi aduce înapoi o energie bună care să te vindece, să-ţi dea înapoi ce dai, aşa cum se întâmplă la teatru.