Margareta Pogonat a murit

Margareta Pogonat a murit

Actriţa Margareta Pogonat a murit duminică, 11 mai, la vârsta de 81 de ani, din cauza unui cancer, a declarat pentru MEDIAFAX Anca Rusescu, fiica artistei.

Fiica artistei a mai declarat că trupul neînsufleţit al acesteia va fi depus la capela cimitirului Iancu Nou din Bucureşti, iar înmormântarea va avea loc marţi, la ora 12.00.

Toţi cei care vor să îi aducă un ultim omagiu pot merge marţi, înainte de înmormântare, la capela cimitirului.

Margareta Pogonat s-a născut pe 6 martie 1933, la Iaşi, mama sa fiind actriţă, iar tatăl său, om politic.

A absolvit Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică din Bucureşti în anul 1959, la clasa profesorului Alexandru Finti, după care şi-a făcut debutul în spectacolul de teatru "Două lozuri", în care a jucat împreună cu Grigore Vasiliu Birlic.

La început a colaborat cu Teatrul de Stat din Botoşani, Teatrul Naţional din Iaşi şi Teatrul de Stat din Ploieşti.

Din 1974 şi până în 1998, când s-a pensionat, Margareta Pogonat a jucat doar pe scena Teatrului Nottara din Bucureşti, în piese precum "Patru lacrimi", "Oameni feluriţi", "Sentimente şi naftalină" şi "Omul care face minuni".

În cinematografie a debutat în anul 1957, cu rolul din filmul "Pasărea furtunii", alături de Mircea Albulescu, Ştefan Ciubotăraşu, Paul Sava, Costache Antoniu şi Fory Etterle. A mai jucat în filme precum "Două lozuri" (1957), "Lumină de iulie" (1963), "Meandre" (1966), "Legenda" (1968), "Tinereţe fără bătrâneţe" (1968), "Pope Joan" (1972), "Zestrea" (1972) şi "Trei scrisori secrete" (1974).

În 1975, Margareta Pogonat a jucat în filmul "Actorul şi sălbaticii", de Manole Marcus, distins cu două premii ale Asociaţiei Cineaştilor din România. A mai jucat şi în "Gloria nu cântă" (1976), "Regăsirea" (1977), "Clipa" (1979), "Visul unei nopţi de iarnă" (teatru TV, 1980), în serialul "Lumini şi umbre" (1993), "Gaiţele" (1993), "Binecuvântată fii, închisoare" (2002), serialul "Cuscrele" (2005) şi "Margo" (2006).

Margareta Pogonat a lucrat şi ca regizor, punând în scenă spectacole precum "Cineva are să vină" (de Jon Fosse), "Caii la fereastră" (de Matei Vişniec) şi "Gustul mierii" (de Shelagh Delaney).

În 1967, a primit medalia Meritul Cultural clasa I, "pentru merite în domeniul artei dramatice".

De asemenea, a predat actoria la universitate.

În 2009, Margareta Pogonat a primit premiul UNITER pentru întreaga activitate.

Actorul Mitică Popescu a declarat pentru MEDIAFAX că Margareta Pogonat, care a încetat din viaţă duminică, 11 mai, la vârsta de 81 de ani, din cauza unui cancer, a fost un "om chinuit", dar şi o actriţă "minunată" şi "foarte talentată".

"Pe lângă faptul că era o actriţă minunată, care, săraca, s-a chinuit ani de zile, 15 ani a făcut navetă la Ploieşti, a fost angajată la Ploieşti până a reuşit să ajungă în Bucureşti, a fost un om care s-a chinuit şi cu căsnicia. Un om chinuit, dar foarte talentat. Sunt profund îndurerat. Dumnezeu să o odihnească", a declarat acesta pentru MEDIAFAX.

"A mai pierit o doamnă a teatrului şi filmului românesc", a declarat Florin Zamfirescu pentru MEDIAFAX. Acesta a precizat că Margareta Pogonat a fost o "actriţă de o modestie rar întâlnită şi o parteneră extraordinară".

"În fiecare zi primim numai veşti îngrozitoare. Pleacă o generaţie de mari artişti, o generaţie de artişti care, spre norocul nostru, fiind cinematograful în dezvoltare în România, ei rămân pentru posteritate oarecum ca exemple. Nu m-am aşteptat, nu ştiam că este bolnavă. A fost o femeie superbă, o femeie puternică, o actriţă mare şi un om delicat, cu o viaţă decentă şi discretă. Îmi pare foarte, foarte, foarte rău", a spus Stela Popescu.

Valerian Sava: „Similitudine cu Irina Petrescu“ "După şi alături de Irina Petrescu - care ne-a părăsit şi ea nu demult -, Margareta Pogonat ne tulbură la doar un an distanţă cu gînduri care, sub emoţia ireparabilei pierderi, ţin şi de reînnoita obligaţie de a ne smulge din inerţia generalităţilor uniformizatoare, din ingratitudinea situărilor oficioase. O similitudine temporală ne atrage atenţia: mult prea nedreapta şi prematura dispariţie!, spune criticul de film Valerian Sava.

Iată, într-un foarte recent dicţionar voluminos, sînt evidenţiate vreo şase din zecile de titluri filmografice ale Margaretei Pogonat, fără ca printre ele să se afle tocmai creaţia sa de vîrf, dintr-un film care poartă el însuşi caratele nemuririi: Meandre de Mircea Săucan. Este regizorul al cărui martiraj luminează în vecinătate, pe firmamentul unui trecut cu stele rare, primul nume de pe genericul capodoperei sale. Să mai adăugăn doar un titlu: Drum în penumbră (film de Lucian Bratu din 1972) - titlu care, ca şi Meandre din 1967, ne spune la rîndu-i cîte ceva din ceea ce cripto-cenzura ingratitudinii ne ascunde: registrul tainic, dar iradiant, fără urmă de emfază, dar cu tuşele fine ale unei profundităţi tandre, prin care Margareta Pogonat este hărăzită să rămînă printre noi şi să jaloneze perpetua căutare de sine a filmului românesc veritabil", apreciază criticul de film Valerian Sava. Irina Margareta Nistor: „A fost iubitoare şi rafinată“ „Margareta Pogonat va rămâne pentru totdeauna în memoria cinefilului român ca soţia înţelegătoare, iubitoare, răbdătoare şi rafinată a lui Caratase, din „Actorul şi sălbaticii” (1974) , a lui Toma Caragiu, din filmul de neuitat şi de neratat al lui Manole Marcus, unde reuşeşte o compoziţie fără cusur, alături de un gigant al Marelui Ecran, pe care parcă ni-l face şi mai ataşant.

S-a născut la Iaşi, de 6 martie, (1933), premonitoriu, asemenea numelui Bulevardului cu cinematografe, de altădată, de lângă Cişmigiu“, spune criticul de film Irina Margareta Nistor.

Avea să joace şi mult teatru la prestigiosul „Nottara”, din Bucureşti, şi UNITER-ul o va răsplăti printr-un premiu de excelenţă. Va fi minunată în „Drum în penumbră” , un scenariu altfel, pentru o perioadă ultra-politizată, semnat, la debut de Petru Popescu. Idila de vacanţă alături de partenerul, de afiş , delicatul Cornel Coman, îi va aduce un premiu ACIN, şi un loc în categoria peliculelor , de revăzut oricând, realizată de Lucian Bratu, apreciază Irina Margareta Nistor. În 1973 e din nou recunoscută de breaslă, pentru personajul Livia din „Zestrea”, în regia Letiţiei Popa, şi Marieta din „Dragostea începe vineri ”de Virgil Calotescu, după romanul lui Francisc Munteanu Calotescu, iar cu Toma şi dar şi cu Liviu Ciulei. În „Pistruiatul” e înduioşătoare, iar în „Gloria nu cântă” a regretatului Alexandru Bocănerţ, are o partitură, şi la propriu şi la figurat, surprinzătoare. În serialul „Lumini şi umbre” este cooptată de Andrei Blaier, Mihai Constantinescu şi Mircea Mureşan, între 1978-1982. Mai puţin se ştie că, în 1972, joacă în producţia britanică ; „Papesa Ioana” alături de Liv Ullmann, Oliva de Havilland şi recent omagiatul, la Berlin : Maximilian Schell. Alte titluri de referinţă sunt „E atât de aproape fericirea ” şi „Oraşul văzut de sus” , „Meandre” , „Regăsire” sau „Crucea de piatră”, ori la început de carieră caragialianul : „Două lozuri” cu inegalabilul Birlic, dar şi cu Al. Giugaru sau Marcel Anghelescu, sub… clacheta lui Aurel Miheles şi Gh. Naghi, care i-au intuit talentul pentru o a şaptea artă, interpretată firesc, cu drag şi har", a subliniat criticul Irina Margareta Nistor pentru „Adevărul“.