Iubire şi raţiune la Pascal

În recentul editorial al lui Andrei Pleşu publicat de revista Dilema Veche găsim "Un gând despre iubire la Pascal". 

Într-un "Discurs despre pasiunile iubirii" al cărui manuscris a fost descoperit de Victor Cousin la mijlocul secolului al XIX-lea, Blaise Pascal, încă neconvertit (ceea ce, pentru unii, pune în discuţie autenticitatea manuscrisului), vorbeşte, neaşteptat de liber, despre amorul lumesc. 

Una dintre temele discursului este perfecta înrudire dintre iubire şi raţiune. Poeţii greşesc – spune Pascal – când îşi imaginează că iubirea e oarbă. Există, chiar şi pentru cele mai furtunoase pasiuni, premise şi justificări solide, fie ele şi nemărturisite sau nevalidate de conştiinţa diurnă. 

Cu alte cuvinte, e falsă ideea că iubirile vin asupra noastră ca o pacoste, ca o fatalitate, ca un impuls neptunian irepresibil. 

Observaţia atentă şi un spirit analitic bine exersat vor descoperi, întotdeauna, motivaţii lăuntrice şi determinări contextuale, de natură să explice disponibilitatea insului faţă de "atacul" îndrăgostirii. Inima are – după faimoasa formulare a lui Pascal însuşi –"raţiuni", pe care "raţiunea nu le cunoaşte". Dar ele nu sînt mai puţin raţiuni. 

Fapt e că iubirea e, simultan, patimă şi gând, sentiment şi idee, foc şi lumină. Şi tocmai ca "gând", ca angajare mentală (la fel de intensă pe cît e de intensă angajarea afectivă şi cea trupească), iubirea se poate epuiza în obsesivitate. Iar obsesivitatea e primejdioasă. Iată textul lui Pascal: "Ataşamentul pentru unul şi acelaşi gând istoveşte şi ruinează spiritul omului. De aceea, pentru soliditatea şi durata plăcerii de a iubi, trebuie, din când în când, să uiţi că iubeşti. 

Nu comiţi, prin aceasta, o infidelitate, căci nu iubeşti pe altcineva. Pur şi simplu îţi refaci forţele pentru a iubi mai bine. Iar asta se întîmplă fără să-ţi dai seama; spiritul merge de la sine în acest sens; natura însăşi o vrea şi o porunceşte. Trebuie să mărturisim, e drept, că avem de-a face cu o componentă nefericită a naturii umane şi că am prefera să nu fim obligaţi la această deviere a gândului; dar altă soluţie nu există". 

S-ar zice că metoda optimă de a evita monomania secătuitoare, sărăcirea trăirii, obsesivitatea este intermitenţa, suspendarea conştientă a "fluxului continuu", înţelepciunea lui "din când în când". 

O iubire care confiscă, pe termen lung, toate energiile spiritului, care evacuează, radical, întregul spectru al reflexivităţii şi al acţiunii personale se surpă în propria ei autarhie, se stinge în linearitate, începe să semene a autism. Sîntem în aşa fel alcătuiţi, încît un grafic afectiv egal, fără breşă, fără "regrupări" întremătoare, sfîrşeşte într-o nesănătoasă entropie emoţională. Ni se ard siguranţele. Din punctul meu de vedere, această incompatibilitate între iubirea pămîntească şi intensitatea constantă a angajamentului sufletesc e una dintre consecinţele "păcatului originar". 

Între nevoia de iubire (absolută) a omului "căzut" şi capacitatea lui de a asuma o asemenea iubire în mod absolut s-a produs o fisură, o pană de curent, un dereglaj "nefericit" cum spune Pascal. Altfel spus, am ajuns alergici la absolut. Contactul cu orice formă de manifestare a absolutului ne erodează, ne dislocă, ne provoacă arsuri. 

Dacă, în plan mundan, intermitenţa este tratamentul obsesivităţii, se pune întrebarea în ce măsură am putea identifica, totuşi, un teritoriu în care continuitatea să fie posibilă, sau măcar vizată ca ţintă, ca obiect al unei căutări de fiecare clipă. Acest teritoriu există: este "iubirea sacră". Misticii de pe toată planeta cu asta se ocupă: cu refacerea circuitelor ruinate de eroarea originară. Mistica este efortul de a recupla tema iubirii la tema continuităţii, a unei intensităţi fără întreruperi, fără fragmente, fără "căderi".

Acest efort, care nu e străin, nici el, de obstacole şi neîmpliniri, se concentrează însă asupra unei "persoane" de alt format decît acela al partenerului uman. El este modelul însuşi al iubirii continue, neobosite şi necondiţionate. S-ar putea spune, prin urmare, că, în starea lui de acum, omul nu e capabil să iubească fără întrerupere, decît dacă e iubit fără întrerupere. Iar asta nu poate veni decît din afara sferei umanului. 

"Amorul profan", rămas în limitele experienţei curente, nu se poate salva decît prin intermitenţă. Dar pentru a se salva cu adevărat, pentru a ieşi din intermitenţă, el trebuie să facă experienţa "amorului sacru". Să-şi propună, adică, "asemănarea" cu prototipul unei iubiri, pe care indigenţa oamenilor şi a lumii nu o descumpănesc, nu o şubrezesc, nu o descurajează. Iubirea despre care e vorba în capitolul 13 al primei scrisori adresate de Apostolul Pavel corintenilor.

 

Articol scris de Andrei Pleşu şi publicat în revista Dilema Veche

Aventurile lui Tom Sawyer, filmate şi în România

O nouă ecranizare după "Aventurile lui Tom Sawyer", care va fi semnată de regizoarea germană Hermine Huntgeburth, va fi filmată în Germania şi România, unde peisajul rural îl va înlocui pe cel de pe valea fluviului Mississippi (SUA), potrivit variety.com.

Filmul, o nouă adaptare cinematografică după romanul lui Mark Twain "Aventurile lui Tom Sawyer", va fi produs de Neue Schoenhauser Filmproduktion, de la Berlin, filmările urmând să înceapă în următoarele săptămâni.

Vedetele germane Benno Fuermann şi Heike Makatsch îi vor interpreta pe Indianul Joe şi, respectiv, mătuşa Polly, în timp ce în rolul lui Tom Sawyer nu a fost încă distribuit un actor.

O altă companie berlineză, Majestic, este coproducătoare şi se va ocupa de lansarea filmului în Germania. Distribuţia internaţională va fi făcută de Beta Film şi de radiodifuzorii publici ARD/Degeto, BR, NDR şi Arte.

Finanţarea acestui film este asigurată de Fondul Cinematografic Federal German, dar şi din alte fonduri federale şi regionale din ţară.

"Aventurile lui Tom Sawyer" este cea mai recentă dintre adaptările cinematografice germane după texte din literatura americană clasică, numărul acestora fiind în creştere. Printre aceste producţii se numără două ecranizări recente după "Lupul de mare", de Jack London, una realizată de televiziunea publică ZDF, iar cealaltă, de cea privată ProSieben, precum şi un film după "Moby Dick", produs de RTL, care va fi lansat în curând.

Romanul "Aventurile lui Tom Sawyer", de Mark Twain, a apărut în 1876. Personajul principal al cărţii este copilul orfan Tom Sawyer, crescut împreună cu fratele său vitreg, Sid, de mătuşa Polly, în orăşelul american St. Petersburg de pe malul fluviului Mississippi, inspirat de oraşul Hannibal, din Missouri, unde a crescut autorul.

Înscrierile la concursul pentru Premiul Internaţional "Arte Laguna", deschise până pe 10 decembrie

Cea de-a 5-a ediţie a concursului pentru Premiul Internaţional "Arte Laguna", acordat pentru pictură, sculptură, fotografie, artă video şi performance, a fost lansată, înscrierile făcându-se până pe 16 noiembrie, prin poştă, respectiv până pe 10 decembrie online, se arată pe site-ul competiţiei.

Premiul Internaţional "Arte Laguna" este decernat în urma unor concursuri cu participare internaţională, destinate artiştilor din variate domenii ale artelor vizuale contemporane şi este organizat începând cu anul 2006 de Asociaţia Culturală MoCA (Modern Contemporary Art) şi Studio Arte Laguna di Mogliano Veneto din Treviso.

Începând din anul 2009, din circuitul Premiului Internaţional "Arte Laguna" fac parte 15 spaţii expoziţionale din Veneţia, Milano, Napoli, Brescia, Feltre, Alessandria, Roma, Vlore, Siena, Budapesta şi Londra. Acestora li s-au adăugat, prin încheierea unor parteneriate de colaborare, Institutul Italian de Cultură din Praga, Institutul Italian de Cultură de la Viena şi Institutul Român de Cultură şi Cercetare Umanistică de la Veneţia.

Concursul, cu temă liberă, cuprinde cinci secţiuni: Pictură, Sculptură, Fotografie, Video şi Performance. Premiul pentru fiecare secţiune este în valoare de 5.000 de euro. În plus, concursul prevede organizarea unui important eveniment expoziţional colectiv în spaţiul Arsenale din Veneţia şi în Noua Galerie a Institutului Român de Cultură şi Cercetare Umanistică, expoziţii în galerii de artă, rezidenţe de artă în Italia şi străinătate şi publicarea unui catalog.

Premiul este deschis tuturor artiştilor, fără limită de vârstă, sex, naţionalitate. Fiecare artist poate participa cu una sau două lucrări, chiar şi la mai multe secţiuni.

Juriile vor selecta 200 de lucrări (40 la secţiunea Pictură, 40 la secţiunea Sculptură, 40 la secţiunea Fotografie, 40 la secţiunea Video, 40 la secţiunea Performance). Artiştilor selecţionaţi le va fi cerută trimiterea unui e-mail cuprinzând un dosar cu 10 lucrări. Juriile vor alege apoi, din cele 200 de lucrări, 110 finaliste (30 la secţiunea Pictură, 30 la secţiunea Sculptură, 30 la secţiunea Fotografie, 10 la secţiunea Video, 10 la secţiunea Performance), care vor fi prezentate în cadrul unei expoziţii colective la Arsenale, în Veneţia. Alte lucrări, selectate în secţiunea Under25, vor fi expuse la Institutul Român de Cultură şi Cercetare Umanistică de la Veneţia.

La cea de-a 4-a ediţie a Premiului "Arte Laguna", în 2009, printre finalişti s-a numărat şi artista vizuală Silvia Trăistaru, care a beneficiat de un premiu special oferit de către organizatori, pentru pictura "My Mom at a funeral".

Variety îl apreciază pe regizorul Marian Crişan

În lungmetrajul "Morgen" – care a primit, sâmbătă, 14 august, patru premii la Festivalul de Film de la Locarno, regizorul Marian Crişan prezintă natura artificială a graniţelor, dar şi umanitatea în cea mai simplă formă, cineastul fiind "o voce specială a filmului românesc", apreciază publicaţia Variety.

Criticul Jay Weissberg, de la Variety, apreciază că temele principale ale filmului care marchează debutul în lungmetraj al lui Marian Crişan sunt absurditatea graniţelor şi decenţa de care poate da dovadă un om obişnuit.

"Aşteptările pe care câştigătorul Palme d'Or pentru scurtmetraj, în 2008, le-a creat sunt confirmate", apreciază Variety. "O imagine discretă şi sentimente latente prezente în film ne fac să descoperim o voce specială a filmului românesc", scrie Variety.

Filmul "Morgen" spune povestea lui Nelu (Andras Hathazi), un bărbat care trăieşte la graniţa româno-ungară şi căruia îi place să pescuiască. Într-o zi, acesta "pescuieşte" un imigrant ilegal turc, pe Behran (Yilmaz Yalcin). Nelu îi oferă protecţie acestuia şi îl găzduieşte în casa lui şi, chiar dacă nu vorbesc o limbă comună, cei doi se împrietenesc. Turcul doreşte să treacă graniţa în Germania, dar posibilităţile ca Nelu să îl ajute să facă acest lucru sunt limitate. Nelu îl asigură, însă, în fiecare zi, pe Behran că va încerca să îl ajute mâine ("morgen", în limba germană, n.r.).

"Una dintre trăsăturile cele mai frumoase ale filmului este modul în care Crişan îşi dezvoltă personajele, fără a expune foarte multe detalii. Spiritul uman simplu al lui Nelu rămâne elementul principal", menţionează Weissberg.

Lungmetrajul "Morgen", de Marian Crişan, a câştigat patru trofee, sâmbătă, la Festivalul de Film de la Locarno (4 - 14 august), printre care premiul special al juriului, acordat celei de-a doua cea mai bună producţie din competiţia internaţională. Totodată, coproducţia franco-româno-maghiară "Morgen" a primit premiul juriului ecumenic, un premiu din partea juriului tineretului, dar şi premiul Don Quijote din partea Federaţiei Internaţionale Cineclub.

Regizorul Marian Crişan, născut la Salonta, pe 8 septembrie 1976, a câştigat în 2008, la Festivalul de Film de la Cannes, trofeul Palme d'Or pentru cel mai bun scurtmetraj, cu "Megatron". În 2008, regizorul a mai lansat documentarul "Luni", care prezintă o zi din viaţa cântăreţului de hip-hop Tudor Sişu.

Aristoteles Workshop - documentare în Bucovina

La Vama, în Suceava, timp de cinci săptămâni, studenţii şi trainerii de la Aristoteles Workshop au preluat controlul, devenind parte a comunităţii locale pe care au început să o cerceteze pentru viitoarele filme documentare.

Celebrul regizor Rafi Pitts, Jean Rozat, CEO al ARTE France, Marijke Rawie, preşedinta ExpertDocs, Michael Bregant, de la FAMU Prague, şi Sorin Botoşăneanu, de la Universitatea Naţională de Teatru şi Film "I. L. Caragiale" din Bucureşti, documentaristul John Appel şi Nino Kirtadze, fost consilier al preşedintelui georgian şi jurnalist în zone de război, s-au reunit la Vama pentru a-i educa pe cei 16 studenţi ai Aristoteles Workshop în arta documentarului, dar şi pentru a le oferi o privire de ansamblu asupra producţiei şi finanţării documentarelor la nivel european.

Aceasta este pentru prima dată de la înfiinţarea atelierului când se schimbă spaţiul de desfăşurare. Astfel, în primii patru ani, Aristoteles Workshop a avut loc la Sibiel, în judeţul Sibiu, pentru ca anul acesta să se mute în Bucovina, la Vama, în judeţul Suceava. Această schimbare pare a fi şi una de idei, de concepte, noul spaţiu de desfăşurare fiind foarte util participanţilor din punct de vedere al subiectelor, cât şi al abordării directorilor de imagine.

În 2010, cea de-a cincea ediţie a Aristoteles Workshop este organizată sub umbrela unui consorţiu format din AWA (Aristoteles Workshop Association), UNATC (Universitatea Naţională de Artă Teatrală şi Cinematografică - Bucureşti, România), FAMU (Academia de Artă Cinematografică - Praga, Republica Cehă) şi SZFE (Universitatea de Teatru, Film şi Televiziune - Budapesta, Ungaria), consorţiu recunoscut şi sprijinit de Programul MEDIA al Uniunii Europene, special creat pentru acest workshop.

 

Peste 120 de tineri au aplicat în primăvară pentru a participa la cea de-a cincea ediţie a Aristoteles Workshop. Au fost selectaţi 16 candidaţi: şase români, cinci maghiari, trei cehi şi doi polonezi, dintre care 12 sunt studenţi sau absolvenţi ai universităţilor consorţiului proaspăt fondat.

Workshop-ul cuprinde patru etape. Prima, care a presupus trainingul studenţilor selectaţi, a cuprins teme ca stilul narativ şi strategii, cu trainerul Thierry Garrel, urmate de perspectiva autorului -cameră, lumină, sunet, abordare vizuală, planificare, calendar de producţie.

În această fază a fost organizată o sesiune de pitching, moderată de trainerul Marijke Rawie, în care studenţii şi-au prezentat proiectele în prezenţa lui Jean Rozat, Nino Kirtadze, Rafi Pitts, Sorin Botoşăneanu şi Michael Bregant.

Astfel, cele patru echipe - formate fiecare din producător, regizor, DOP şi monteur - au ales teme şi subiecte diverse, de la un portret al unui muncitor într-o mină de uraniu, care colecţionează numeroase obiecte şi le repară, la practicarea magiei albe în cea mai religioasă zonă a ţării, supranumită Ţinutul Mănăstirilor, sau modul în care o echipă de fotbal sătească poate fi văzută drept un model al societăţii în care s-a format - satul. De asemenea, un alt subiect de film documentar este plecarea, în acest sens fiind ales un sat polonez din Bucovina, unde sunt portretizate două cupluri: un frate şi o soră şi doi logodnici.

 

Cele patru echipe sunt formate din Peter Akar (regizor), Carmen Bianca Tofeni (DOP), Krisztian Marton (monteur), Andra Popan Dorca (producător), Jean Rendl (regizor), Zsofi-Lili Kovacs (DOP), Wiktoria Szymanska (monteur), Costel Zaharia (producător), Iulia Enculescu (regizor), Annegret Sachse (DOP), David Syonyei (monteur), Matei Budeş (producător) şi Agnieszka Kowalczyk (regizor), Marius Apopei (DOP), Tomas Potocny (monteur), Julianna Borszei (producător).

După prezentarea proiectelor, care a avut loc sâmbătă, specialiştii prezenţi la sesiunea de pitching i-au sfătuit pe tinerii cursanţi cu privire la abordarea stilistică a subiectului şi structura poveştii.

"Au avut până acum doar trei zile complete pentru a ieşi pe teren să vadă şi să găsească subiecte, personaje, poveşti. De asemenea, i-am rugat să aibă o idee nu doar despre personaje şi locuri, ci şi să găsească o structură, iar asta în trei zile e ceva magic. Şi, eu sunt foarte mulţumită cu ce a ieşit până acum. Cred că toţi au un mare potenţial, sper că acest potenţial va fi exprimat în următoarea perioadă, dar am văzut că, spre exemplu, cu documentarul Adinei (Pintilie, "Nu te supăra, dar...", n.r.) ea a avut de lucru la el încă un an după terminarea atelierului. Ei sunt nerăbdători să fie gata (în cinci săptămâni, n.r.), dar, dacă e foarte bun, ei pot lucra la el mai mult timp. Cred că toate poveştile au potenţial, toate sunt de interes uman... Sunt foarte sigură că unul sau două din ele vor fi lansate în lumea internaţională", a spus, după sesiunea de pitching, Marijke Rawie, moderatoarea prezentării.

"Cel mai uşor lucru e să ai o idee. Toată lumea are idei. (...) Dar să transformi o idee într-un film, ăsta e un proces foarte, foarte solicitant. (...) Vestea bună pentru studenţi este că nu vor petrece foarte mult timp pe subiect", spune şi Michael Bregant cu privire la proiectele studenţilor.

 

Pe de altă parte, regizorul Rafi Pitts, care urmează să lucreze cu studenţii în următoarele săptămâni, spune că îi va încuraja pe aceştia "să fie cine sunt şi să nu le fie frică să exprime ce vor".

"Treaba mea e să dezvolt viziunile personale din fiecare. (...) Este, probabil, unul din puţinele locuri unde cursanţi se pot exprima liber şi pot face ce vor. (...) Treaba mea nu este să mă asigur că ei fac filme care să îmi placă mie. Eu sunt interesat să văd ce le place lor, ce vor ei să facă. Aşa că, încerc să nu îmi exprim preferinţele pentru că, foarte sincer, mie îmi place să lucrez cu fiecare din ei", spune Rafi Pitts.

"Sunt subiecte care pot părea mai clare şi mai concrete la început, dar pot să nu fie atât de puternice, pentru că nu se bazează pe subiect. (...) Niciodată nu trebuie să judeci un proiect de la început, pentru că nu ştii cum se va dezvolta", mai subliniază regizorul.

De asemenea, cu privire la proiectele prezentate de studenţi, Pitts spune că acestea sunt foarte "curajoase": "Cred că proiectele sunt foarte curajoase, ei au un ideal cu privire la ce vor să facă şi oamenii de film sunt mereu aşa, au un ideal cu privire la ce vor să facă, dar uneori se lasă orbiţi de asta".

În etapele viitoare ale workshop-ului va avea loc producţia proiectelor alese, de la treatment, cercetare, prospecţie şi filmare până la decizia corectă privind ceea ce se filmează, ţinând cont de faptul că pre-producţia şi planificarea influenţează procesul de editare, dar şi editarea şi finisarea documentarului.

Evaluarea finală va fi făcută de un juriu format din reprezentanţi ai televiziunii ARTE şi ai celor trei universităţi membre ale consorţiului, experţi internaţionali şi reprezentanţi ai presei. Înmânarea premiului ICR va avea loc după vizionarea celor patru filme, în sala de cinema din Gura Humorului.

Asociaţia Aristoteles Workshop a fost fondată în 2005, de Cristina Hoffman şi Dan Nuţu, cu sprijin din partea Televiziunii ARTE, şi oferă în România un program anual unic de training şi dezvoltare în producţia de film documentar - Aristoteles Workshop, la care sunt invitaţi să participe autorii de film documentar creativ, editorii de imagine şi de sunet şi producătorii din Europa Centrală şi de Est.

În 2010, trei dintre cele patru filme documentare produse la Aristoteles Workshop 2009 au fost selectate la festivaluri internaţionale de film renumite. "Căutare", regizat de Ionuţ Piţurescu, a reprezentat România în secţiunea Quinzaine des Réalisateurs a Festivalului de la Cannes şi a primit premiul sec0ţiunii. "Rebel, Rebel", regizat de Mihai Bauman şi Alexandru Belc, a fost selectat la secţiunea First Steps a Festivalului de Film Documentar Visions du Réel de la Nyon, Elveţia, din aprilie. "Femei pe pânză", regizat de Otilia Babără, a fost selectat în secţiunea principală a Festivalului de Film Documentar Cronograf de la Chişinău, Republica Moldova, în mai, unde a câştigat premiul pentru debut oferit de Uniunea Cineaştilor din Moldova.

Creşte prin teatru

Ateliere de artă dramatică gratuite pentru copii se vor desfăşura, din septembrie, la Teatrul "Ion Creangă" din Capitală, în proiectul "Creşte prin teatru", iniţiat şi finanţat de compania UPC România şi derulat în parteneriat cu instituţia de spectacole, informează un comunicat preluat de MEDIAFAX.

Sub îndrumarea unui expert în arta dramatică - actriţa Marcela Andrei - şi a unui psiholog - Carmen Anghelescu -, atelierele urmăresc dezvoltarea personalităţii copiilor şi a abilităţilor de comunicare, precum şi stimularea inteligenţei emoţionale prin tehnici împrumutate din teatru.

Proiectul "Creşte prin teatru" se desfăşoară pe o perioadă de nouă luni, fiind organizat în trei serii consecutive şi constând în ateliere de artă dramatică.

În cadrul fiecărei serii de ateliere vor participa 12 copii (6 fete şi 6 băieţi), selectaţi pe baza unor obiective clare, formulate de psihologul proiectului, iar metoda de lucru va urmări dezvoltarea graduală a unor abilităţi şi competenţe utile în viitor.

Înscrierile pentru atelierele de artă dramatică se pot face până pe 31 august, prin completarea unui formular online, alături de trimiterea unei scrisori de motivaţie, pe site-ul proiectului: www.cresteprinteatru.ro.

Prima serie de ateliere se va desfăşura în perioada 18 septembrie - 18 decembrie 2010, a doua serie, între 8 ianuarie şi 26 martie 2011, iar cea de-a treia - între 2 aprilie şi 11 iunie 2011.

La sfârşitul primei serii, va fi dezvoltat un ghid de educaţie şi dezvoltare a copiilor prin arta dramatică. Ghidul va fi disponibil gratuit pe site-ul proiectului şi va reprezenta un instrument util pentru toţi cei interesaţi să aplice metodologia din cadrul proiectului.

Studiile dezvoltate de psihologi si psihoterapeuţi au arătat că implicarea teatrului în educaţia copiilor este una benefică, dezvoltând capacitatea de control a emoţiilor şi exprimarea verbală. Un studiu realizat în cadrul Universităţii private Sigmund Freud din Viena a demonstrat o serie de avantaje ale educaţiei prin arta dramatică: puterea de memorare a copiilor creşte cu până la 50%, atenţia, cu 30%, în timp ce respectul de sine în interiorul familiei şi în grupul de prieteni sporeşte de asemenea, cu până la 12%.

Teatrul "Ion Creangă" din Bucureşti îşi desfăşoară de 46 de ani activitatea dedicată copiilor. Pe lângă producţia de spectacole variate, instituţia coordonează şi implementează programe de cercetare şi proiecte cu caracter educativ, social-formativ şi estetic. Anual, la Teatrul "Ion Creangă" vin peste 50.000 de spectatori din Bucureşti şi din ţară.

Ştefan Ciubotăraşu onorat prin baterea unei monede aniversare

O monedă din argint care marchează 100 de ani de la naşterea actorului Ştefan Ciubotăraşu va fi pusă în circulaţie, în scop numismatic, pe 16 august, de Banca Naţională a României, potrivit unui comunicat remis MEDIAFAX.

Moneda din argint (titlu 999‰) are o valoare nominală de 10 lei, formă rotundă, un diametru de 37 de milimetri, o greutate de 31,103 grame, calitate proof şi margine zimţată. Tirajul include 1.000 de bucăţi. 

Aversul prezintă o compoziţie grafică ce sugerează lumea teatrului şi a filmului; în dreapta, stema României; de sus în jos, valoarea nominală a monedei - "10 LEI", inscripţia "ROMANIA" şi anul de emisiune "2010".

Reversul prezintă portretul actorului Ştefan Ciobotăraşu în rolul pe care l-a jucat în filmul "Columna", reprezentat într-un cadru al unei pelicule de film; la exterior, în stânga, inscripţia în arc de cerc "STEFAN CIOBOTARASU"; jos, anii "1910" şi "1970", între care a trăit actorul.

Preţul de vânzare, exclusiv TVA, pentru moneda din argint aferentă emisiunii numismatice "Aniversarea a 100 de ani de la naşterea actorului Ştefan Ciobotăraşu" este de 205 lei.

Monedele din argint, ambalate în capsule de metacrilat transparent, vor fi însoţite de broşuri de prezentare a emisiunii numismatice, redactate în limbile română, engleză şi franceză. Broşurile includ şi certificatul de autenticitate, pe care se găsesc semnăturile guvernatorului Băncii Naţionale a României şi casierului central. Monedele din argint din emisiunea numismatică "Aniversarea a 100 de ani de la naşterea actorului Ştefan Ciobotăraşu" au putere circulatorie pe teritoriul României. 

Punerea în circulaţie în scop numismatic a acestor monede din argint se realizează prin sucursalele Bucureşti, Cluj, Iaşi şi Timiş ale Băncii Naţionale a României.

Ştefan Ciubotăraşu (cunoscut şi ca Ştefan Ciobotăraşu) s-a născut pe 21 martie 1910, la Lipovăţ (Vaslui), şi a murit pe 27 august 1970, la Bucureşti. Absolvent al Conservatorului de Artă Dramatică din Iaşi (1933), Ciubotăraşu a lucrat ca actor la Teatrul Naţional din Iaşi şi la Teatrul Municipal Bulandra din Bucureşti. Printre filmele în care a jucat se numără "Erupţia" (1957), "Râpa dracului" (1957), "Avalanşa" (1959), "Telegrame" (1959), "Valurile Dunării" (1959), "Furtuna" (1960), "Setea" (1960), "Amintiri din copilărie" (1964), "Pădurea spânzuraţilor" (1964), "Neamul Şoimăreştilor" (1965), "Dimineţile unui băiat cuminte", "Golgota" (1966), "Columna" (1968), "Legenda" (1968), "Sâmbăta morţilor" (1968), "Războiul domniţelor" (1969), "Aşteptarea" (1970).

Oraşului natal al lui Dali este re-construit în China

O replică a oraşului pescăresc Cadaqués de pe Costa Brava (Spania), oraşul natal al pictorului Salvador Dali, va fi construită în China, pe ţărmul golfului Xiamen, informează guardian.co.uk.

Considerat "casa" pictorului Salvador Dali şi, totodată, sursa de inspiraţie pentru unele dintre cele mai mari şi mai bizare picturi ale sale, oraşul pescăresc Cadaqués de pe Costa Brava se mândreşte cu faptul că este obişnuit cu suprarealismul.

Însă cel mai recent proiect în care este implicat acest oraş din nord-vestul Spaniei i-a uimit chiar şi pe cei mai cosmopoliţi dintre locuitorii săi, deşi ei trăiesc într-o comunitate care deţine cea mai mare concentraţie de galerii de artă pe kilometru pătrat din Spania.

O companie chineză a hotărât să construiască o replică la scară naturală a acestui oraş, la o distanţă de câteva mii de kilometri, pe ţărmul golfului Xiamen, care separă China continentală de insula Taiwan.

 

Arhitecţii companiei China Merchants Zhangzhou au vizitat oraşul Cadasqués în luna iunie, au făcut măsurători, au fotografiat clădirile şi străzile înguste ale oraşului.

Surse din companie susţin că directorii acesteia au descoperit un anumit loc în golful Xiamen care seamănă foarte mult cu geografia oraşului Cadaqués, înconjurat de dealuri puţin înalte şi protejat de ţărmurile golfului. "Lucrările de construcţie vor începe în septembrie sau în octombrie", a precizat purtătorul de cuvânt al companiei chineze.

Această replică la scară naturală a oraşului spaniol va avea o capacitate de găzduire de circa 15.000 de turişti chinezi, care vor dori să cunoască experienţa Costa Brava fără a fi nevoiţi să călătorească 10.400 de kilometri.

Versiunea chineză nu va avea, însă, albastrul Mediteranei, vântul Tramuntana, despre care se spune că provoacă nebunie, şi nici la fel de multe meduze ca în apele din apropiere de Cadaqués, însă promotorii lui promit că vor construi un oraş care va semăna pe cât este posibil cu cel original.

 

"Vom recrea esenţa acestui oraş pescăresc şi vom reproduce cele mai reprezentative elemente ale arhitecturii sale, într-un spaţiu geografic care are un ţărm asemănător", a declarat arhitectul Hu Zheng pentru publicaţia spaniolă La Vanguardia.

Arhitecţii chinezi vor imita până în cele mai mici detalii străduţele înguste, casele zugrăvite în alb şi bărcile de pescuit, ancorate în port, vopsite în nuanţe strălucitoare. Promotorii chinezi au decis chiar să îmbunătăţească peisajul original, urmând să construiască în apropierea ţărmului o insulă artificială.

Constructorii asiatici vor reproduce la scară naturală şi casele pescarilor, aflate în apropiere de cartierul Portligat, unde a locuit Salvador Dali. În aceste case, pictorul suprarealist spaniol a realizat cele mai multe dintre operele sale, inclusiv un portret al soţiei sale de origine rusă Gala, în timp ce aceasta privea către mare. Tot în această zonă pictorul şi-a descoperit pasiunea pentru voyeurism, încurajând anumiţi invitaţi de-ai săi, atent selecţionaţi, să facă dragoste în faţa lui.
 

În partea centrală a noului oraş vor fi construite galerii de artă unde îşi vor putea expune lucrările diverşi artişti spanioli.

Această iniţiativă reprezintă a doua încercare de construire a unei replici a oraşului Cadaqués. Prima dintre ele a fost realizată pe o plajă din Republica Dominicană, însă oficialităţile din Cadaqués susţin că nu au fost consultate şi din acest motiv spun că oraşul din Caraibe nu este o replică perfectă a oraşului lor.

 

Potrivit cotidianului britanic The Guardian, Salvador Dali ar fi aprobat o astfel de iniţiativă. Una dintre metodele sale preferate pentru a face bani era să semneze şi să vândă coli albe de hârtie ce puteau fi folosite ulterior la diverse printuri şi litografii. Ca urmare, Dali este unul dintre artiştii ale căror opere sunt adeseori copiate şi falsificate.

În Shanghai a fost construită o replică a oraşului Paris, ce conţine o imitaţie la scară naturală a Turnului Eiffel, a imobilelor şi a câtorva dintre bulevardele pariziene, putând primi până la 100.000 de turişti simultan.

 

Un oraş tipic britanic din comitatul Dorchester, inspirat din operele lui Thomas Hardy, a fost deja construit pentru familiile chineze bogate în Chengdu, capitala provinciei Sichuan, atrăgând deja mii de turişti şi fiind numit "British Town".

Un oraş din Himalaya a fost folosit de autorităţile chineze pentru a crea o versiune proprie a oraşului fictiv Shangri-la. Proiectul, inspirat din romanul "Lost Horizon", scris în 1933 de britanicul James Hilton, a fost declarat "paradis turistic" de către guvernul chinez.

Un om de afaceri chinez a realizat deja planurile pentru a amenaja un proiect în onoarea cântăreţului Michael Jackson, ce va conţine o replică a legendarei ferme Neverland, construită pe o insulă din apropiere de Shanghai. Costurile sunt estimate la 15 milioane de dolari, iar proiectul va include un lac artificial, o sală de cinematograf şi o grădină zoologică.

Salvador Dalí a fost un pictor spaniol, originar din provincia Catalonia, reprezentant de seamă al curentului suprarealist în artă. Graţie apariţiilor excentrice şi megalomaniei sale, Salvador Dalí a devenit rapid o vedetă mondială, reuşind să folosească forţa presei pentru a-şi spori averea şi gloria.

Adevarul despre pasiunile erotice ale Mariei-Tereza

Este ideea de la care a pornit istoricul german Gunther Frauberger, in articolul publicat intr-un recent numar al prestigioasei reviste franceze "L'Histoire". Efectuand cercetari in biblioteci din Austria si Germania, Frauberger a reusit sa reconstituie viata particulara a imparatesei si in principal ultimele sale zile. Istoricul german incuviinteaza faptul ca regina iubea foarte mult caii, dar era o dragoste ce nu implica in nici un caz aspecte sexuale. "Maria-Tereza a fost mereu complexata de feminitatea ei, scrie Frauberger.

Stapana peste unul dintre cele mai mari imperii europene, tratand de la egal la egal cu puternicii barbati de stat ai continentului, ea se simtea intrucatva inferioara acestora, dar facea tot posibilul sa-i urmeze: tragea cu pistolul, se interesa de stiinta si arta, se implica in treburile economice si comerciale, si nu in ultimul rand era o foarte buna calareata, o veritabila amazoana!".

 

"Decesul s-a datorat unei hemoragii cerebrale"

Aceasta pasiune pentru echitatie nu i-a fost insa de bun augur, insisi servitorii de la numeroasele castele imperiale de pe cuprinsul Austro-Ungariei scornind, se pare, primele rumori referitoare la bizarul amor carnal pe care imparateasa il impartasea cu naravasii ei armasari. In privinta sfarsitului ei, despre care legendele spun ca s-ar fi petrecut pe cand Maria-Tereza, aflata in plin elan erotic cu un armasar, l-a biciuit pe acesta, fiind apoi macinata intre copitele calului, Frauberger este cat se poate de clar: nimic nu este adevarat.

"Maria-Tereza a murit nu intr-un grajd, sub copitele vreunui armasar, ci singura, in patul ei, in seara zilei de 5 noiembrie 1780. Potrivit marturiilor, de care nu ne putem indoi, ale apropiatilor sai, in acea zi imparateasa s-a sculat dis-de-dimineata, si-a baut cafeaua si s-a tolanit inapoi in asternuturi, pregatindu-se a citi corespondenta. Dupa trei ore, sambelanul sau, nedumerit ca inca nu fusese chemat de imparateasa, ca de obicei, a intrat in camera ei si a gasit-o in pat, in stare de inconstienta.

Stare din care, cu toate eforturile depuse de medicii personali, imparateasa nu avea sa se mai trezeasca niciodata, incetand din viata la ora 9:45 p.m., in aceeasi zi. Autopsia urma sa scoata la iveala ca decesul ei s-a datorat unei hemoragii cerebrale. Cu alte cuvinte, un sfarsit deloc spectaculos, precum cel vehiculat de amatorii de zvonuri si de glume fara perdea pe socoteala impunatoarei imparatese.

Articol scris de Gabriel Tudor şi publicat în revista Magazin

Proiect de peste 800.000 de euro pentru pregătirea studenţilor la Teatru

Studenţii în ani terminali ai facultăţilor de teatru din Cluj-Napoca, Sibiu şi Târgu Mureş vor beneficia de stagii de pregătire finanţate din bani europeni, în urma unui proiect în valoare de peste 800.000 de euro, transmite corespondentul MEDIAFAX la Târgu Mureş. 

Proiectul "Practică Teatrală în Regiunile Centru şi Nord-Vest" este derulat de Centrul Multimedia "Teatru 74" din Târgu Mureş, în parteneriat cu Universitatea de Artă Teatrală din Târgu Mureş, şi finanţat din Fondul Social European prin Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013.  

Managerul de proiect, Theo Marton, a declarat, luni, că proiectul are o valoare totală de 860.000 de euro, din care 98 la sută fonduri nerambursabile, şi se va desfăşura pe o perioadă de doi ani, în Târgu Mureş.

"Este destinat practicii teatrale, este un proiect mai amplu, în care este cuprinsă UAT Târgu Mureş, ca partener, alături de Universitatea din Cluj şi Universitatea din Sibiu, unde, în cele din urmă, după două stagii - vorbesc pentru fiecare an - vor rezulta în jur de 12 spectacole, care, sperăm noi, vor participa şi la Festivalul de Teatru de la Sibiu", a spus Theo Marton.

Stagiile de pregătire a studenţilor din anii terminali la teatru, regie, teatrologie şi scenografie de la universităţile de profil din Cluj-Napoca, Sibiu şi Târgu Mureş vor avea două sesiuni, în care studenţii vor avea ocazia să interacţioneze cu profesori din cadrul universităţilor implicate în proiect şi oameni de teatru din ţară.

Prima sesiune va avea loc în intervalul octombrie-noiembrie şi va dura aproximativ 14 zile, cuprinzând seminarii şi workshop-uri, iar a doua este programată în perioada martie-aprilie 2011 şi va consta în scrierea, conceperea şi montarea unor spectacole de 30-60 de minute, de către grupele de actori formate în cadrul workshop-urilor.

Scurt istoric al prostituţiei în România

Moldova, 1472. Prima menţiune despre prostituţie pe teritoriul actualei Românii apare în vremea lui Ştefan cel Mare şi se referă la încercarea domnitorului de a stopa traficul de carne vie. Reţele de proxeneţi racolau fetele din Moldova şi le duceau să se prostitueze la turci, la Constantinopol, actualul Istanbul.

Timişoara, 1751. Împărăteasa Maria Tereza a Austriei a ordonat să fie adunate prostituatele din imperiu şi să fie duse în Banat pentru "a-l popula". De frica bolilor venerice apar aici primele norme de igienă sexuală şi vizite periodice la medic, obligatorii. Cu toate acestea, izbucnesc epidemii de sifilis în Caraş-Severin, Arad şi Timişoara.

Bucureşti, 1898. Apare prima lege a prostituţiei. Printre altele, ea prevede obligativitatea primarului de a ţine evidenţa tuturor femeilor uşoare din oraş într-un registru special. Un alt punct spunea că bordelurile nu pot fi conduse decât de femei. Prostituatele erau obligate să aibă o condică proprie, ca un fel de carte de muncă. Taxa consiliului comunal pentru această meserie era de 16 lei pe lună pentru prostituatele pe cont propriu şi 8 lei pe lună pentru prostituatele din bordeluri.

În anul 1927, România avea 12.431 dame de consumaţie

 

În 1921, legea contribuţiilor directe spune că femeile uşoare trebuie să plătească 10% din venit. Într-un document din 1927 se arată că în România practicau prostituţia 12.431 femei: 9.610 românce, 8 italience, 17 franţuzoaice, 18 grecoaice, 61 de rusoaice, 25 de turcoaice, 1.404 unguroaice, 170 de poloneze, 171 de cehoaice şi 947 de alte naţionalităţi.

În 1936, prostituţia e scoasă în afara legii, la presiunea celorlalte state europene, dar continuă să funcţioneze sub protecţia tacită a autorităţilor.

Mai multe informaţii despre istoria prostituţiei găsiţi în lucrările "Prostituţia între cuceritori şi plătitori", de Adrian Majuru şi "Problematica prostituţiei în România interbelică", de Dragoş Carciga.

Clienţii fideli îşi făceau abonament

Ideea de a le oferi abonamente clienţilor fideli nu e o una modernă, cum am putea crede, ci una veche de zeci de ani. Stă mărturie un abonament făcut la o casă de toleranţă înainte de cel de-al doilea război mondial. Pe acesta e trecută suma plătită de client, numele prostituatei la care acesta avea intrare, şi două menţiuni: una referitoare la faptul că "noaptea întreagă se socoteşte două numere", clientul neplătind în plus pentru restul de partide amoroase, şi una referitoare la orele între care bordelul e deschis pentru abonaţi duminica şi în zilele de sărbătoare.

Ultimele case de toleranţă din Bucureşti, închise de ziua lui I.V. Stalin

Crucea de Piatră a fost un cartier bucureştean de bordeluri, nu prea selecte, situat între Vitan şi Dudeşti. Se mai numea şi "cartierul felinarelor roşii", pentru că felinarul roşu indica tipul de serviciu care se presta în imobilul respectiv. Numele străzii venea de la o cruce de piatră amplasată în faţa unei biserici medievale de pe acea stradă, ambele distruse în timpul Primului Război Mondial.

La Crucea de Piatră veneau fel de fel de bărbaţi, de la adolescenţi la oameni maturi, de la scriitori la servitori sau hamali. Legendele urbane ale momentului pomeneau despre Carol al II-lea, care ar fi avut o aventură cu faimoasa prostituată "Foamea Neagră", din acel cartier. La 21 decembrie 1949, de ziua lui I.V. Stalin, comuniştii ajunşi la putere au decis desfiinţarea caselor de toleranţă. Atunci "au murit" ultimele bordeluri din Bucureşti, de la Crucea de Piatră.

Jim Morrison vinde scump şi după moarte

Bucata de hârtie pe care Jim Morrison, solistul trupei The Doors, a scris versurile piesei "LA Woman", a fost vândută, la o licitaţie organizată în Marea Britanie, pentru suma de 13.000 de lire sterline (20.700 de dolari), informează mirror.co.uk.

Solistul grupului american The Doors a scris versurile pentru acest cântec, semnat "J-M/Doors", pe o coală A4, cu puţin timp înainte de a înregistra albumul "LA Woman", în 1971. La trei luni după lansarea albumului, Jim Morrison a murit la Paris, la vârsta de 27 de ani.

Coala de hârtie, expusă ultima oară în celebra Hard Rock Cafe din New York, a făcut parte dintre obiectele scoase la licitaţie, marţi, în oraşul Reading din comitatul Berkshire.

O pictură abstractă realizată de Jimi Hendrix a fost vândută pentru 8.400 de lire sterline (13.390 de dolari), o jachetă din catifea verde pe care celebrul chitarist american a cumpărat-o din Carnaby Street a fost achiziţionată pentru suma de 3.300 de lire sterline, iar o banderolă roşie purtată pe scenă de Hendrix a fost vândută pentru 800 de lire sterline (1.275 de dolari).

Un fan al trupei Beatles a plătit 1.200 de lire sterline (1.913 dolari) pentru un poster alb-negru al celebrului grup britanic, conţinând autograful lui John Lennon, distribuit gratuit de un ziar britanic în 1967.

Un set de fotografii cu John Lennon, Paul McCartney, George Harrison şi Ringo Starr a fost vândut cu 560 de lire sterline (892 de dolari).

Secretul lui Bachus între mit şi manipulare

Afacerea lui Gheorghe Ştefănescu, botezat post-mortem "Bachus", a început în 1971 în depozitul său de vinuri de pe Calea Griviţei, undeva la intersecţia cu Şoseaua Nicolae Titulescu. 

 

Sistemul infracţional pus la punct de către Gheorghe Ştefănescu poate fi structurat pe două etape. Prima, întinsă pe perioada 23 martie 1971 - 19 martie 1974, era considerată de către autorităţile vremii ca fiind pliată pe intervalul în care Ştefănescu şi-a pregătit resursele financiare pentru marile lovituri de mai târziu. Adevăratele lovituri aveau să vină însă din 1974 şi până la momentul reţinerii sale, în 1978. În tot acest timp Ştefănescu a avut gestiunea "curată". Avea grijă personal de acest lucru. 

Cuvântul-cheie al acestor ani este cupaj. Concret, potrivit rechizitoriului procurorilor, în perioada amintită Ştefănescu a amestecat vin de 7 lei litrul, cu vin de 9 lei litrul, pe care l-a vândut la preţul de 9 lei litrul. De asemenea, vinul de 9 lei a fost amestecat cu cel de 12 lei litrul şi vândut la preţul din urmă. 

În paralel, Ştefănescu amesteca rachiul de drojdie (30 de grade) cu ţuica de prună (24 de grade), la care adăuga diferite cantităţi de apă, vânzând amestecul sub denumirea de "ţuică de prună". Pentru a aduce tăria alcoolică la nivelul de 24 de grade, cât prevedea ţuica de prune veritabilă, Ştefănescu "adăuga o cantitate de apă în funcţie de cantitatea de rachiu de drojdie introdusă". 

În cazul vinului, Ştefănescu a preferat să se aprovizioneze cu cantităţi mult mai mari de vinuri inferioare, 138 de vagoane de vin la preţul de 7 lei litrul şi 24 de vagoane de vin cu 9 lei litrul, pe când la vinul de 12 lei litrul s-a aprovizionat în toată această perioadă doar cu 8 vagoane. 

 

Plusul obţinut, calculat de anchetatori la valoarea de 1.053.668 lei a fost însuşit în întregime de acesta, printr-o organizare abilă a întregului sistem. "Bachus" ţinea personal evidenţa , repartiza vânzătorii prin rotaţie, ca să nu cunoască valoarea încasărilor zilnice, iar, pentru a-i determina să nu vorbească, le dădea, la anumite intervale de timp şi de Sărbători, sume de bani cuprinse între 100 şi 500 de lei, cantităţi de vin, dar şi alimente. Mediatizat destul de agresiv în epocă, dosarul "Ştefănescu" a făcut deliciul presei şi după 1990. 

Ancheta şi poveştile cu securişti 

 

Atunci se acredita ideea că Ştefănescu ar fi fost prins din întâmplare. Se povestea că un ofiţer de Securitate ar fi cumpărat vin de la Ştefănescu pentru nunta fetei sale. Nunta s-a amânat, iar vinul, care a stat în damigene o săptămână, s-ar fi borşit. Poveşti cu securişti spun anchetatorii cazului. "E de bonton să dai în Securitate. De ce nu s-a spus că e un ţăran, că ei aveau obiceiul să ia vin mai din vreme şi să îl depoziteze pentru nunţi. 

Securistul se descurca şi de pe o zi pe alta", ne-a declarat Ilie Nejloveanu (61 de ani) fost ofiţer anchetator la Ministerul de Interne în perioada cercetărilor în cazul Ştefănescu. O altă infirmare a teoriei cu securistul vine din partea altui anchetator, în acest caz, chestorul Costică Voicu, fost şef al Poliţiei Române: "Asta cu ofiţerul de Securitate e folclor. A fost mult folclor în dosarul ăsta. Că a fost prins cu eprubeta. Totul a plecat de la tranzacţia cu aur. Noi aveam deja schema. Era totul desenat. Aurul a fost elementul declanşator să ajungem la el". 

Ştefănescu, înfundat de bişniţari 

 

Referitor la prinderea lui Ştefănescu, Costică Voicu susţine că arestarea lui Ştefănescu a fost făcută după un flagrant organizat în urma unei tranzacţii în care Ştefănescu cumpăra aur de la un bişniţar. 

"Una din informaţiile care duceau spre Ştefănescu erau legate de faptul că el era preocupat de achiziţia de aur. Cumpăra bijuterii sub orice formă. Una dintre informaţiile primite la vremea respectivă se referea la faptul că Ştefănescu trebuia să cumpere de la un bişniţar o mare cantitate de aur. S-a realizat flagrantul, undeva în apropierea depozitului lui de vinuri. Era vorba de câteva lănţişoare. În urma percheziţiei, atât acasă cât şi la locul de muncă, a venit bomba. 

A fost meritul colegului meu Constantin Salitră. El a venit cu informaţie: «Domnul Ştefănescu va cumpăra aur. Ce facem? Îi facem flagrantul sau nu?». Şi l-au făcut, că era o ocazie să pună mâna pe el. La percheziţie i-a găsit acasă, pe lângă aur, şi suma de un milion de lei. La vremea aia, un milion de lei era o sumă imensă. Interesant unde i-a găsit. Locuia la bloc şi i-a găsit banii pe balcon într-un zid făcut special", îşi aminteşte chestorul Costică Voicu de acţiunea din vara lui 1978. Tot el spune că acţiunea de prindere a lui Ştefănescu a purtat numele de cod "Fermitatea '78". 

Duşmanii sistemului comunist: 

 

- Dumitru Bălănel, gestionar, a fost executat prin împuşcare la 11 noiembrie 1958, pentru delapidarea sumei de 263.861 de lei.

- Ştefan Brezoiu a fost executat prin împuşcare din acelaşi motiv, delapidare, la 29 noiembrie 1958.

- Gheorghe Cîrciu, brigadier, a fost executat la 31 august 1958 pentru înşelăciune în dauna statului.

- Constantin Ciurea, funcţionar la Cooperativa Săcele, a fost executat pentru "însuşire şi delapidare" la 21 iulie 1959. 

Amintiri despre Ştefănescu 

 

Lui Gheorghe Ştefănescu nu i s-a spus niciodată "Bachus". Această poreclă apare numai în filmul lui Titus Popovici şi Geo Saizescu. Lui Ştefănescu i se spunea "nea Gică". Era apreciat mai ales în mediul cooperatist şi era cunoscut atât de cei care lucrau în domeniul alimentar cât şi de meşteşugari. 

Depozitul de vinuri al lui Gheorghe Ştefănescu nu mai există de ani buni. Era situat pe Calea Griviţei, în zona noului pasaj de la Basarab, pe partea cu gara, chiar la intersecţia cu Nicolae Titulescu. A rămas însă în picioare depozitul fiului său, Mircea, situat tot pe Calea Griviţei dar la intersecţia cu strada Buzeşti. 

"A fost un om deştept" 

 

Constantin Tudoran este croitor. Bate spre 60 de ani, dar nu o arată. Nici la trup şi nici la minte. Croitoria în care lucrează încă din 1966 este peste drum de fostul depozit de vinuri al lui Mircea, fiul lui Gheorghe Ştefănescu. "L-am cunoscut bine de tot pe Ştefănescu, bătrânul. Prin anii '60 Ştefănescu a fost ucenicul unchiului meu. Venea frecvent la depozitul băiatului, al lui Mircea. Ţin minte că la ei, la familia Ştefănescu găseai cel mai bun vin din Bucureşti. Era coadă tot timpul şi vinul era apreciat. Aveau până şi «Vin Pelin», care nu se găsea peste tot. Bătrânul era un om deştept şi era vinar adevărat", îşi aminteşte Tudoran subliniind că Ştefănescu nu era adeptul botezării vinului. 

Tudoran îşi aminteşte cum arăta şi crama depozitului în care lucra Mircea Ştefănescu: "Era o încăpere imensă. Butoaie imense de sute de litri aranjate la linie. O ordine desăvârşită dar şi curat. Butoaiele de jos erau legat prin conducte de cele din magazin şi vinul era pompat direct. După ce i-au luat pe cei din familia Ştefănescu a venit alt gestionar. A stat şi el un an şi l-au arestat şi pe el, dar pentru nişte prostii cu pungi de un leu. Apoi am luat eu, pentru un timp, spaţiul respectiv. Am făcut croitorie acolo. La subsol erau butoaiele acelea mari pe care le-au tăiat pentru a mări depozitul. Mare prostie, că erau de valoare". 

Ştefănescu, mafiotul anilor '70 

 

Gruparea condusă de Gheorghe Ştefănescu a "lucrat" fără a fi descoperită aproape opt ani. Şi asta în condiţiile în care controalele făcute de autorităţile vremii îl găseau pe Ştefănescu cu actele în regulă. Chestorul Costică Voicu are o explicaţie referitoare la modul în care lucra nea Gică, aşa cum îi spuneau lui Ştefănescu, apropiaţii. 

"Ştefănescu era tipul mafiotului tradiţional. Cu o anumită cultură a banului. O avariţie din asta totală, dar şi preocuparea pentru a-şi realiza copiii, Gabi şi Mircea. El le-a dat unităţi pe care să le conducă după ce au făcut ucenicia direct cu el. În 1978 el avea vreo 50 de ani. Avea şi o vilă la Breaza, iar în familie fiecare avea maşină. Ştefănescu era blindat. Îl avea pe primul secretar la mână. Nu mai vorbesc de directori şi directoraşi. Ăia veneau să-şi ia tainul. Pe final refuzau să mai ia tainul că era prea mare. El dicta. La comandantul miliţiei locale nu avea el treabă. Fiecare trecea şi îşi lua darul. Era bidonul de vin, nici nu se punea problema de bani la nivelul ăsta. Bani ştia el cui să-i dea. Era un tip foarte calculat. Ştia care-i preţul fiecăruia. Avea asta în sânge." 

În mod normal, în fişa postului său, salariul de încadrare al lui Gheorghe Ştefănescu era de 2.000 de lei pe lună. Adevăratele lovituri aveau să vină însă din 1974 şi până la momentul reţinerii sale, în 1978. 

Sistemul fraudei 

 

Încă din 1969, Ştefănescu a luat în vizor podgoriile de la Coteşti, judeţul Vrancea, atras de cantităţile imense de vin produse aici, dar şi de calitatea superioară a băuturii. Începând din 1974, vizitele în Vrancea se intensifică. 

De-a lungul următorilor ani, "Bachus" va pune la punct o întreagă reţea de dare a mitei, în care au fost incluşi, treptat, directori generali, gestionari şi chiar pivniceri. Mita varia de la băuturi străine şi pachete de ţigări, la început, la 1 leu şi, mai târziu, 5 lei pentru fiecare litru de vin predat fără forme legale. La final, în jurul anului 1978, vinul era transportat deja cu vagoanele, iar mita ajunsese la nivelul bijuteriilor din aur. 

Pentru justificarea cantităţilor de vin ce erau transportate din Vrancea spre Bucureşti, "Bachus" şi complicii săi puseseră la punct un sistem extrem de ingenios. După ce se încărca maşina cu vin şi se întocmea avizul de expediţie, Ştefănescu cerea ca ultima cifră trecută pe hârtii să fie un "1"(unu). După descărcarea băuturii în Bucureşti, cifra unu, de la final, era falsificată în litera "l", de la litri, iar în faţa celor trei cifre rămase se adăuga o cifră mai mică decât cea oficială. 

De asemenea, pentru justificarea faptului că o singură foaie de parcurs era folosită pentru două transporturi de vin, şoferii erau mituiţi pentru a trece pe hârtii evenimente inventate: întreruperea cursei pentru odihnă sau remedierea unor deficienţe tehnice. În acest "timp mort", şoferii efectuau de fapt, cu acelaşi aviz, un al doilea transport, fără forme legale. Potrivit dosarului în care a fost anchetat Ştefănescu, şoferii care făceau astfel de transporturi primeau între 1.000 şi 2.000 de lei la cursă. 

Şpagă cu sacoşa de sute de lei 

 

La sfârşitul anilor '70, în timpul cercetărilor, anchetatorii au descoperit că Ştefănescu prefera corupţia la nivel înalt, fără a se complica. 

"Gruparea Ştefănescu era una ermetică, de tip familial, constituită mafiot. Cu puternice încrengături şi în sus şi în lateral. În sus ca să se acopere prin corupţie şi în lateral erau furnizorul şi cel care transporta marfa. Modalităţile de investire erau aur, valută, obligaţiuni CEC. El acţiona direct. Îmi aduc aminte că la Odobeşti era directoare o doamnă care a fost şi ea prinsă în vârtejul ăsta. La anchetă ne-a spus «m-am pomenit cu sacoşa de bani. Ce să fac?». Aşa lucra grupul lui Ştefănescu. Directoarea n-a rezistat tentaţiei şi a fost şi ea luată, dar a avut o pedeapsă mai mică", îşi aminteşte Costică Voicu. 

"Ştefănescu era jupânul total" 

 

Secretul lui Ştefănescu stătea în comportamentul lui. Părea discret, însă totul era cântărit precum licorile pe care le vindea. Plecase de la zero. Nu pierdea nimic. În faţa tovarăşilor de la partid era văzut ca un om muncitor, avea caracterizări corespunzătoare, iar în cadrul reţelei pe care o coordona era "numărul 1". 

Costică Voicu îl defineşte pe Gheorghe Ştefănescu: "Ştefănescu a început afacerea la nivel de depozit. A început singur şi a făcut afacerea profitabilă, ca gestionar. Era un nucleu bine organizat. Angajaţii erau şi ei din familie. El era şeful. Le spunea ce să ia şi de unde să ia. El îşi lua banul de la toţi. Era dealerul. Avea partea lui la orice tranzacţie. Era un boss. Era chiar premiat de primul secretar. Lua diplomă de unitate fruntaşă pe ramură. Se îmbrăca la cravată, mergeau la şpriţ, frumos, elegant. El era jupânul total". 

Drama familiei Ştefănescu 

 

Gheorghe Ştefănescu a avut doi băieţi. La arestarea lui Ştefănescu, Mircea avea 27 de ani şi era gestionar al unui depozit de vinuri din zona Pieţei Matache. Gabi avea 21 de ani şi era ucenic pe lângă tatăl său. Cei doi băieţi au fost şi ei condamnaţi în dosarul tatălui său. Gabi a făcut trei ani de puşcărie, iar Mircea a fost condamnat la 15 ani, dar a executat zece ani. Cei doi băieţi au murit însă la puţin timp de la liberare, după ce s-au îmbolnăvit la închisoare.

Articolul a fost publicat în revista HYSTORIA