miercuri, 30 martie 2011

Faţadele TNB cad primele


Lucrările de renovare a Naţionalului sunt în toi. Intrarea spectatorilor la Sala Mare se va face printr-un tunel, din dreptul „Căruţei cu Paiaţe“, cu acces din bulevard. În iunie 2013, la finalul lucrărilor, instituţia va avea o faţă nouă, cu şase săli de spectacole, terase, cafenele. Investiţia este de aproximativ 48 de milioane de euro.
Celebrul club din Capitală „Lăptăria lui Enache" şi-a închis porţile definitiv săptămâna trecută. „Prima dată va fi demolat tot ce este pe acoperiş. Apoi va veni rândul Sălii Mari. Va fi singurul teatru din lume cu şase săli de spectacol", a spus arhitectul Romeo Belea, cel care se ocupă de proiectul Teatrului Naţional. 


850 de locuri în Sala Mare
Sala Mare va fi refăcută complet şi va avea trei rânduri de loji, cu 850 de locuri. Aceasta va rămâne singura sală fixă, celelalte se vor transforma electro-mecanic, în funcţie de cerinţele fiecărui spectacol. Sala Studio a rămas singura din lume care se transformă în trei feluri. Folosită acum de Operetă, aceasta nu se mai poate utiliza la capacitatea ei. „După renovare, sala va reveni teatrului", a mai spus arhitectul Belea.


TNB, „o casă deschisă"


Întreg spaţiul instituţiei va fi animat, fiind deschis publicului de la ora 10.00 la 23.00, în fiecare zi. „Va fi o casă deschisă. Cine are bilete merge la teatru, cine nu merge la cafenea, la expoziţii", a explicat Romeo Belea. În prezent, în spaţiile ce aparţin Teatrului Naţional funcţionează şi Centrul Naţional al Dansului (CNDB), Opereta şi Galeriile Artexpo ale Muzeului Naţional al Artei Contemporane.


Pe durata lucrărilor, aceste instituţii îşi vor muta birourile şi decorurile. „Teatrul Naţional a închiriat în spatele clădirii nişte spaţii. Am convenit cu directorul general, Ion Caramitru, să punem la dispoziţia actorilor permanent, pe durata lucrărilor, trei săli în care să se joace spectacolele din stagiune", a mai precizat Romeo Belea.

Spectacolele CNDB, la Sala Atelier

„Pentru spectatori există un parteneriat cu TNB prin care putem juca spectacolele în fiecare marţi, la Sala Atelier, pe durata lucrărilor. Ştim că trebuie să ne mutăm, dar nu putem părăsi clădirea fără a avea un act legislativ care să ateste acest lucru", a spus, pentru „Adevărul de Seară", Mihai Mihalcea, directorul CNDB.


„Vrem să găsim o soluţie convenabilă pentru ei. Recunoaştem, este improvizată. Pe termen lung însă vom construi un cub, precum acela de la Teatrul Naţional din Iaşi, ce va fi amplasat cel mai probabil în spaţiul din spatele noii clădiri a Bibliotecii Naţionale", a fost răspunsul Ministerului Culturii.


„Spectacolele Teatrului Naţional de Operetă se vor desfăşura începând cu toamna acestui an într-un cort ce va fi amplasat în imediata apropiere a noului sediu al Bibliotecii Naţionale. Locul este unul central şi ocupă aproximativ 10.000 de metri pătraţi. Cortul va fi construit după modelul Deutsches Theater din München. Vor fi două săli de spectacol, cu toate dotările necesare şi o capacitate de 600 de locuri", a declarat Răzvan Ioan Dincă, directorul Operetei.


Acces printr-un tunel


„Prima etapă a lucrărilor presupune consolidarea corpului B şi descărcarea sarcinilor adăugate în 1983 corpului A, prin eliminarea zidăriei cu arcadele respective şi cu supraetajările executate. Acest lucru presupune desfiinţarea spaţiilor MNAC, CNDB şi Lăptăria lui Enache", potrivit conducerii Teatrului Naţional. Concomitent, sub „buzunarul" din spatele Sălii Mari, încep lucrările la crearea unei noi săli, Sala Scena. Sala Mare, Atelier şi Amfiteatru vor funcţiona în regim normal, până la sfârşitul stagiunii 2011-2012. Accesul spectatorilor la Sala Mare se va face printr-un tunel de maximă siguranţă construit în dreptul „Căruţei cu Paiaţe", cu acces direct din bulevard, prin parcul din faţa teatrului.


"Vom pune la dispoziţia actorilor permanent, pe durata lucrărilor, trei săli în care să se joace spectacolele din stagiune."

Romeo Belea, 
arhitect 




Articol preluat din ADEVARUL.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Blog Archive

Venetia

imagine 1 venetia imagine 2 venetia
imagine 3 venetia imagine 4 venetia

Colegii de BloG