marți, 15 martie 2011

Râlea: „Magicianul mi-a dat libertate“


Marian Râlea, în vârstă de 54 de ani, vorbeşte despre libertate, iubire, joc şi politică. Actorul interpretează un dublu rol în cea mai recentă montare a lui Yuriy Kordonskiy, „Îngropaţi-mă pe după plintă“, la Teatrul Bulandra. 
Marian Râlea, care a lucrat cu mari regizori ai teatrului românesc precum Mihai Mănuţiu sau Silviu Purcărete, mărturiseşte în interviul care va apărea miercuri, în „Adevărul literar şi artistic", că singurul rol pe care şi-l dorea acum este cel al lui Harry Potter. Din acest punct de vedere, explică actorul, interpretarea lui Saşa din „Îngropaţi-mă pe după plintă" a fost şi o bucurie, şi „provocare": „Voiam să am şi experienţa copilăriei Magicianului, nu doar a adultului Magician", spune Marian Râlea.

„Nu-i urăsc pe politicieni"

Cunoscut pentru rolul Magicianului şi pentru emisiunea „Abracadabra" pe care a realizat-o în anii '90 la Pro TV, Marian Râlea a jonglat în cariera sa cu roluri diferite, de o amplă expresie artistică, trecând de la Farfuridi la regele Lear sau Iov. Despre Magician, o imagine de care n-a mai putut „scăpa", actorul spune astăzi: „Îl iubesc pentru că mi-a dat libertatea să mă exprim în teatru şi pentru că aşa am «furat» de la copii tot ce aveau ei mai nebunesc, sinceritatea - şi-am dus-o pe scenă".
Râlea, care interpretează în prezent şi rolul unui politician în telenovela „Iubire şi onoare" difuzată de „Acasă", caracterizează în interviu şi lumea politică românească. „Problema lumii noastre politice este o anume infatuare că românul s-a născut şi poet şi afacerist şi, mai ales, oltean. Dar personajele noastre politice sunt personaje simpatice - comunică, au chiar o aură şi au dreptatea lor, privite independent. Nu-i urăsc pe politicieni, n-am cum. Pe unii îi şi cunosc. Probabil, unii dintre ei chiar cred în ce fac, ăsta e paradoxul. Însă nu cred că ştiu cât costă pâinea - asta chiar nu cred". 
Articol preluat din ADEVĂRUL.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Blog Archive

Venetia

imagine 1 venetia imagine 2 venetia
imagine 3 venetia imagine 4 venetia

Colegii de BloG