„Virtutea”, zice unul, „aşa cum priveşte cu ochi buni faptele onorabile, la fel trebuie să se mânie pe cele ruşinoase.” Cum ar fi fost dacă ar spune că virtutea trebuie să fie şi umilă şi nobilă? Şi totuşi, asta susţine cel care o vrea şi înălţată şi doborâtă, pentru că bucuria în urma unui lucru bine făcut este strălucitoare şi grandioasă, iar mânia în urma greşelii celuilalt este meschină şi proprie unei minţi înguste.
Niciodată virtutea nu va comite greşeala de a imita viciile, în timp ce le înfrânează; consideră demnă de mustrat mânia în sine, care nu este cu nimic mai bună, ci deseori chiar mai rea decât acele greşeli pe care se mânie.
Ramîi cu bine,
Seneca.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu