I-ai încredinţat, după cum spui, unui prieten de-al tău scrisorile pentru mine; apoi mă previi să nu vorbesc cu el despre toate cîte te privesc, pentru că nici tu însuţi nu obişnuieşti să faci aşa ceva; în felul acesta, în aceeaşi scrisoare, ai spus că îţi este şi nu îţi este prieten.
Dacă te-ai folosit la început de cuvîntul cu pricina în sensul lui generic şi l-ai numit „prieten” aşa cum îi numim „stimabili” pe toţi candidaţii şi cum ne adresăm cu „domnilor” celor pe care îi întîlnim, dacă nu ne vine în minte numele lor, atunci treacă.
Dacă însă socoteşti prieten pe cineva în care nu te încrezi ca în tine însuţi, greşeşti amarnic şi nu ai înţeles îndeajuns valoarea adevăratei prietenii.
Vorbeşte îndelung despre toate cu un prieten, dar mai întîi lămureşte-te tu însuţi asupra lui: după ce a apărut prietenia, trebuie să te încrezi; mai înainte, trebuie să cumpăneşti prietenia.
Îşi amestecă îndatoririle, răsturnîndu-le ordinea, cei care – împotriva preceptelor lui Teofrast – după ce şi-au dăruit setimentele, cumpănesc judecata şi, după ce şi-au cumpănit judecata, îşi retrag sentimentele.
Gîndeşte-te îndelung dacă cineva este demn de prietenia ta.
Odată ce ai decis aşa, primeşte-l din tot sufletul; vorbeşte cu el la fel de deschis ca şi tu tine însuţi.
Ba chiar mai mult, trăieşte în aşa fel încît să nu ai secrete nici măcar faţă de duşmanii tăi: dar, pentru că apar unele împrejurări care sînt de obicei ţinute în taină, împarte cu prietenul tău toate grijile, toate gîndurile tale.
Dacă îl socoteşti de încredere, chiar îl vei face să fie aşa: căci au fost unii care, de teama de a nu fi trădaţi, au deschis calea trădării şi, cu bănuiala greşelii, au făcut ca greşeala să fie justificată.
Ramîi cu bine,
Seneca
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu