Draga Cristi,
Daca nu te-as fi apreciat enorm, stimat pana la lacrimi si urmarit cu drag de-a lungul anilor, nu ti-as fi scris randurile care urmeaza.
Ele mi-au izvorat in inima si suflet dupa ce am citit cel mai recent interviu acordat de tine publicatiei Adevarul. Un interviu care este prilejuit de “redebutul” tau (termenul iti apartine) la 14 aprilie, alături de trupa Lotus, pe scena Salii Palatului, concert inclus în campania „Artă Contra Drog“, organizat de CIADO.
Sunt profund dezamagit de inexactitatile tale publicate in acest interviu.
In primul rand, chiar aceasta campanie „Artă Contra Drog“ nu este o initiativa noua. Este un program care a inceput sa se deruleze din anul 2008. Ce te-a putut face sa declari ca “organizatorii merită felicitaţi pentru această iniţiativă, pentru că, la vremurile astea, e chiar un lucru generos să tragi un semnal de alarm în privinţa acestui flagel: drogurile”.
“Dacă e să dau timpul înapoi şi să-mi amintesc de anii ’80, anii aceia atât de frumoşi de la Costineşti... Eram triunghiul echilateral: Compact cânta la discoteca Tineretului, Holograf la Forum şi Iris la Perla Mării. Era frumos. Dar nu ştiu când şi dacă se mai pot repeta vremurile acelea...” spui tu.
In privinta triunghiului echilateral (acel triunghi despre care stim ca are trei laturi perfect egale intre ele) se pare ca avem nostalgii diferite. Nu nascute din elementara diferenta ca tu esti artist, vedeta iar eu consumator al artei tale, ci din nepretuite amintiri conform carora existau anumite rivalitati intre fanii Compact, Holograf si Iris. Desigur ca toti fanii se uneau cand era vorba de a-si manifesta dispretul fata de un artist ce venea din afara zonei rock (dar aceiasi fani cumparau si discuri Semnal M, Progresiv TM, Metropol, Rosu si Negru, Mondial, etc.).
Asadar comparatia cu triunghiul echilateral mi se pare nu doar fortata (ca rockul romanesc nu se reducea la doar 3 laturi) ci si nedreapta. Ea devine justa numai din perspectiva pur sentimentala, o zona in care nicio estetica si niciun criteriu critic nu poate opera. Este o nostalgie. Punct. Si mie mi-e dor de copilarie sau adolescenta. Oricarui om ii este. Insa nostalgia e bine sa nu se amestece cu meandrele concretului pentru ca iese o peltea din care nu mai poti iesi nici usor, nici cu fata curata.
Nostalgia dupa vremuri apuse e un fenomen perfect uman (daca umanul si perfectul pot incapea in aceeiasi propozitie). Intre anumite limite, totusi.
Cand spui: “din păcate, din 1990, pentru mulţi ani, a început un fenomen de respingere a tot ceea ce însemna muzică românească. Aşa că şi rockul românesc a intrat într-un con de umbră”, de fapt la ce te referi?
Stiu ca IRIS a inceput sa cante in limba engleza de prin 1993 (albumul “Luna Plina”, cel dintai produs de Zone Records, avea imprimat cover-ul “Don’t believe a word”). A bagat IRS rockul romanesc in umbra cand a facut asta? A contribuit la asta? Nici pe departe.
A fost o etapa dintr-un ciclu firesc (chiar daca necurat) al istoriei. Iesirea din bezna dictaturii nu putea sa nu aduca o foame iesita din comun, excesiva, pentru tot ce se producea in occident. Acest fapt s-a manifestat in toate domeniile si la toate palierele (de la mancare, bautura si tigari.. pana la filme, teatru si TV). Se canta aria asta a respingerii productiilor romanesti de multa vreme. Nu putem spune ca societatea romanesca a avut “un cui” impotriva rockului sau teatrului sau artelor in general. Nu. Societatea romaneasca s-a manifestat ca si suratele ei din lagarul comunist european. Numai ca fratii de suferinta din lagar au stiut sa se elibereze mai rapid decat noi si nici nu avusesera aceleasi sechele ca ale noastre.
Cand spui ca publicul din Germania este “foarte diferit, e un nivel superior. Spectatorii sunt "amestecaţi“, mulţi dintre ei sunt foarte în vârstă dar nu au reţineri în a se manifesta. Dau din cap alături de puştii de 18 ani” iar la noi, in Romania, nu se intampla asta, mentionand ca “nu se întâmplă pentru că rockul a fost, de multe ori, un gen privit cu îngăduinţă…” eu nu mai inteleg nimic. E un limbaj de lemn adoptat din prea multe stiri politice consumate fara discernamant. Pentru ca, altminteri, inclin sa cred ca nici macar la concertul din 16 mai 2010, cand in Piata Constitutiei din Bucuresti au cantat (pe scena “incalzita” de IRIS) cei de la AC/DC, ei bine, nici atunci se pare ca nu ai avut curiozitatea sa cobori in public la recitatul AC/DC. Daca ai fi facut-o ai fi vazut foarte multi romani, spectatori de varste diferite, amestecati, care dadeau din cap alaturi de pustii de 18 ani si, mai mult, unii faceau asta tinand in carca proprii copii de 5-7,8,9 ani. Ai fi vazut un public extraordinar care i-a emotionat si pe cei de la AC/DC. Ai fi fost martorul unui concert la care mandria de a fi roman (rocker roman daca accepti izul national al termenului) nu poate fi descrisa in cuvinte potrivite. Si crede-ma pe cuvant, au venit la concert oameni care au platit un bilet destul de scump pentru nivelul lor de trai. Si la IRIS s-a intamplat la fel. Au platit biletul facand sacrificii. Nu vreau sa alunec cu discutia mai incolo de linia demarcata de tine. E un alt sistem social in Germania (ca la ea te referi in interviu) dar asta nu inseamna decat ca au un nivel superior din punct de vedere economic (cat l-or mai avea la ora la care scriu). Insa acest aspect nu face din nemti niste genii iar din romani niste imbecili. Nu e nicidecum un public “foarte diferit” (cum accentuezi tu). Si daca as insista putin, invocand impresiile multor vedete rock din Europa (dar si de peste ocean) publicul cel mai incadescent nu il gasesti in Germania.
Cel mai trist pasaj al interviului tau este dedicat unei analize unde se amesteca haotic si nefericit tot soiul de criterii (economice, sociale, sentimentale) doar pentru a justifica ruptura ta de IRIS si de Romania.
Lucrurile sunt mai simple, daca e sa fim sinceri si obiectivi. Implicarea emotionala a existat de cand exista rockul. Iar public mai sensibil decat cel al muzicii rock nu vei gasi decat (poate, la un nivel egal) in muzica clasica.
Cand bagi in aceeiasi oala de ciorba sentimentele publicului cu zvonurile despre boala ta, decoratiile acordate de presedintele Basescu cu mutarea concertului IRIS de pe stadionul national in Piata Constitutiei, reinventarea muzicala a trupei cu rechinismul din showbiz-ul romanesc, ei bine, cand faci toate acestea ori esti rau intentionat ori nu ai proprietatea termenilor folositi.
Pai, judecam nivelul unui public dupa cantitate? Atunci ce, romanii sunt geniali in manele pentru ca umplu stadioane cu spectacole de acest gen? Hai s’ avem pardon! Ca nici macar asta nu o mai fac.
Nu publicul este vinovat pentru esecul unei trupe . Niciodata nu este asa. Au spus-o, printre alti teoreticieni, cativa baieti despre care sunt sigur ca esti si tu de acord ca sunt destepti si au ceva mamaliga facuta in ceaunul rock-ului: Mick Jagger, Sting, Angus Young, Bono Vox, si lista este mult mai cuprinzatoare.
Asta, daca ar fi sa acceptam insinuarea ca ar fi vorba de un esec al trupei IRIS nemultumirea (pur subiectiva, deci.. proprie si personala, cum ar spune un personaj caragialian) care te-a rupt de ei.
Daca ai fi spus, cu barbatie, tot ce te nemultumeste la colaborarea cu IRIS (trupa, managementul ei, casa de discuri) ai fi evitat situatia de azi cand vii si dai vina pe tara si popor… ca nu stiu sa te aprecieze, nici pe tine si nici muzica rock, ca suntem o societate de urati si saraci, seci si impasibili la concerte rock (in comparatie cu alte popoare).
Suntem aceeasi societate care te-a sustinut in momentul de cumpana al vietii tale (asa cum a putut fiecare), fanii si colegii de breasla prin sms-uri trimise de la mii de kilometri departare, autoritatile prin plata costurilor necesare interventiei medicale.
Asta e societatea care ti-a dovedit clar si fara tagada ca te iubeste si ca te apreciaza.
“N-am mai rezonat cu societatea asta care a permis inversarea scării valorice uneori într-un mod indecent şi chiar obscen” spui tu. Pai, in cazul acesta la ce scara ne raportam? La criza rockului sau la scara valorica a societatii?
Te-ai intrebat vreodata ce fac colegii actori? Sunt artisti (ca si tine) care au o meserie vocationala (ca si tine), care muncesc zilnic de dimineata pana seara tarziu (unii cu program de semnat condica obligatorie), care se dedica trup si suflet (ca si tine) si care se produc (cei mai talentati, cum esti si tu) seara de seara (spre deosebire de tine), pentru un salar de mizerie (spre deosebire de tine), care infrunta un public diferit in fiecare seara (spre deosebire de tine), care trebuie sa se perfectioneze impreuna cu publicul (nu sa-i condamne, cum faci tu acum).
Si actorii stiu cat este de dificila societatea romaneasca dar nu ies la rampa sa o traga de urechi. Ei prefera sa demonstreze ca lupta. Ei aleg calea luptei. Nu in declaratii. Ci la modul concret, “tragand de ei” pana la epuizare pentru a construi ceva: un spectacol bun care sa-i ajute pe oameni (daca sa nu fie mai buni, cel putin sa fie mai putin rai).
As putea continua in aceeasi gama facandu-ti alte comparatii, cu alte meserii ale oamenilor care te stimeaza, te apreciaza, te admira si te iubesc.
Doar gandul la educatori, invatatori si profesori ma incearca in plus, pentru ca, in cazul lor, simt ca putem vorbi de martiraj.
Cum suntem in Postul Mare, prefer sa ma opresc aici si sa te intreb daca ti se pare corect nu cum ai aruncat piatra, ci gestul in sine?
Lasa compromisurile, nu mai fii ezitant si ia taurul de coarne.
Se stie, la o corida intra in arena un taur si un toreador. Restul fac animatie, pentru mase.
Nu intra in jocul lor.
Ajuta-ma sa te citesc prin “Dilema”, nu prin “Libertatea”.
Fii clar in dispret dar clar si in sentimente.
Redescopera-te.
Fii destept si iubit!
Si nu uita, in viata, nu te cearta.. decat cine te iubeste!
Cu drag,
Geo Alupoae
PS: Celor care au citit aceste randuri fara sa fi citit si interviul la care fac referire le mentionez sursa interviului. ADEVARUL
Eu cred ca se exagereaza cu fenomenul Iris. Asculta LP-urile 2,3,4 si altele ca sa vezi ca legenda e groasa cam cat pojghita ghetii de aprilie.
RăspundețiȘtergere