Un bucătar talentat

Când l-am rugat să ne întâlnim să-mi povestească ce se mai petrece cu viaţa şi cariera lui, Marius Manole mi-a spus: „Hai mai pe seară, că acum trebuie să fac o ciorbă". „Găteşti?", l-am întrebat atunci, uşor mirată.

„Dacă gătesc? Pe mine mă-ntrebi dacă gătesc?", a spus el cu aerul lui Robert de Niro când zice celebra replică „Are you talking to me?". „Eu nu gătesc pur şi simplu. Sunt un as, auzi? Un as ! Este singurul meu talent cert!" 

Marius Manole se laudă că poate încropi o mâncare gustoasă din orice
FOTO MIHAI BARBU

Aşa se face că discuţia planificată, care a avut loc la restaurantul „La Comedia", a alunecat spre subiecte mult mai plăcute decât soarta teatrului românesc. Am făcut o escală foarte scurtă în zona Premiilor UNITER, el primind anul acesta, pentru Lopahin, o nominalizare la categoria cel mai bun actor în rol principal, unde a intrat în finală alături de Bogdan Zsolt, pentru rolul lui Ingmar Bergman din „Strigăte şi şoapte", şi de Horaţiu Mălăele pentru rolul prostului din „Un dineu cu proşti".

„Eşti nominalizat la UNITER. Din nou." „Da." „Care a fost primul lucru pe care l-ai făcut când ai aflat?" „I-am trimis un SMS lui Bogdan Zsolt şi i-am spus că-l iubesc şi că sunt cel mai mare fan al lui." „Şi el ce reacţie a avut?" „I-a părut rău că nu apucase el să-mi spună primul acelaşi lucru. Ha, ha, ha.

Ţi-am spus că am avut un accident de muncă," a schimbat Manole subiectul „Aoleu! Ce-ai păţit?" „M-am ars", mi-a arătat el aproape mândru o băşică mare ce-i înflorise pe un deget. „Am luat oala din cuptor cu mănuşa şi capacul l-am ridicat cu mâna. Ca în filmele cu proşti! Vezi, astea sunt riscurile gătitului!"

Lecţia de gătit

„Ce-ai gătit?" „Yummy! O supă de curcan cu tăiţei de casă. Eu gătesc ca la mine acasă, moldoveneşte, cu multă albitură, cu rădăcină de ţelină, de pătrunjel, păstârnac. Am luat, pardon, fundul curcanului şi le-am pus la fiert. Am făcut aluatul de tăiţei şi i-am tăiat fin-fin-fin." „Ai răbdare să-i tai?" „Mă jigneşti!" „Scuze, scuze. Şi felul doi?" „Am luat un rasol de vită, am trântit peste el două căpăţâni de usturoi întregi, necurăţate, 2-3 cepe tăiate-n patru, piper boabe şi pe deasupra mult vin roşu, condimente - cât încape şi l-am lăsat la cuptor vreo două ore. Ştii cum e? Se topeşte-n gură!" „Găteşti de multă vreme?" „Siguuur. Păi, dacă am plecat de-acasă la 22 de ani..." „Ai învăţat să găteşti de la ma-ma ta, doamna Mariana?" „Nu, acasă la doamna Mariana nu găteam. Dar hai să păstrăm proporţiile, eu sunt mic pe lângă doamna Mariana, asta să fie clar. Adică, totuşi... La doamna Mariana nu găteam, că ar fi fost chiar culmea la ce mâncăruri face maică-mea să mă bag şi eu în seamă. Dar îmi amintesc că iarna, înainte de Crăciun, făcea răcituri. Şi punea un picior de porc şi-l fierbea bine de tot şi apoi mă punea pe mine să culeg oscioarele alea mici-mici care rămâneau în fiertură. Era o treabă a naibii de migăloasă şi o uram. Copiii se jucau pe-afară şi eu stăăăăteam câte o juma de zi să curăţ răcitura de aşchiile alea de oase."

Prima operă de artă: pilaful „meseriaş"

„Şi când ai gătit prima oară?" „Terminasem facultatea şi plecasem la Focşani." „Acolo ai debutat?" „Am debutat e un fel de-a spune, pentru că nu am jucat nimic. Am luat şase luni banii degeaba. Aşaaa, şi eram acolo cu mai mulţi colegi, cu Emilian Oprea, Florentina Ţilea, mai mulţi. Şi la un moment dat am rămas numai noi, băieţii, şi ne-am trezit fără bani şi fără mâncare. Şi m-am gândit atunci: «Băi, dă-o-ncolo de treabă. Cât de greu poate să fie să faci o mâncare?». Eu am talentul ăsta că pot să încropesc o mâncare gustoasă din absolut orice. Dacă am în casă doar trei ingrediente aparent fără nici o legătură între ele, îmi vine mie o idee şi le combin io într-un fel ca să iasă ceva bun." „Şi care a fost prima ta operă culinară ?" „Un pilaf. Că găsisem pe acolo prin dulapuri o pungă de orez." „L-ai făcut aşa, la plesneală, sau ai căutat o carte de bucate, ceva?" „Nu, am sunat la doamna Mariana: «Mamă, mămică, mor de foame pe-aici printre străini, zi-mi şi mie cum se face un pilaf». Am pus în aplicare reţeta zisă de mama şi gata! A ieşit o bunătate! Aşa am debutat ca bucătar, cu pilaful me-seriaş. În glorie!" „Şi care e punctul tău forte?" „Fac nişte supe-cremă absolut delicioase. Maestru sunt. Supă-cremă de dovlecei, de ciuperci, supă-cremă de... orice." „Cum faci?" „Căleşti ceapa, trebuie apoi călite toate şi după aia turnată apă peste ele. Le fierbi bine-bine şi apoi le pui o lingură de smântână şi puţin parmezan. După care le treci prin bâzâitoarea aia..." „Blender." „Aşa, mămică, vezi că ştii? Prin blender." 

Articol preluat din ROMÂNIA LIBERĂ.

Othello - ieri şi azi

William Marshall şi David Harewood au interpretat rolul lui Othello, în „Othello”, de William Shakespeare. 

William Marshall şi David Harewood

Cunoscut erou al filmelor de acţiune în anii '50, William Marshall şi-a câştigat reputaţia de actor „rafinat" în urma rolurilor pe care le-a făcut în teatru. A interpretat rolul lui Othello atât în America, cât şi în Europa şi de fiecare dată prestaţia lui a fost elogiată de critici. După un spectacol din 1962 jucat în Dublin, criticul Harold Hobson de la „The Sunday Times" a spus despre Marshall că „e cel mai bun Othello al zilelor noastre, mai nobil decât Godfrey Tearle, mai impunător decât John Gielgud, mai poetic decât Frederick Valk". Comparând cele două filme în care Othello a fost jucat de Olivier şi de Marshall, Ace G. Pilkington a spus că „ambele interpretări contrazic opiniile lui T. S. Eliot şi F.R. Leavis, potrivit cărora Maurul rămâne crud până la sfârşit. Răceala pe care cei doi actori o arată în momentul în care o ucid pe Desdemona e înlocuită mai apoi de suferinţă şi regret".

După un debut promiţă-tor în „Romeo şi Julieta", David Harewood a suferit o gravă depresie, care l-a ţinut departe de teatru pentru un timp.  Cea care l-a ajutat să revină  pe scenă a fost actriţa Vanessa Redgrave, alături de care a jucat în „Antoniu şi Cleopatra" în 1995. Doi ani mai târziu, lui Harewood i s-a propus să interpreteze rolul lui Othello la Teatrul Naţional din Londra (avându-l ca partener pe Simon Russell Beale în rolul lui Iago), după ce Morgan Freeman a respins oferta lui Sam Mendes de a juca în acest spectacol. Întrebat de un ziarist de la „The Guardian" care a fost cel mai urât lucru care s-a spus vreodată despre el, Harewood a răspuns: „S-a întâmplat după prima reprezentaţie cu Othello, atunci când un critic m-a făcut praf. Ţin minte şi acum ce-a spus: «Se pare că acest tânăr a studiat la RADA. De ce, de ce a fost admis?! Şi de ce, de ce l-au lăsat să plece de acolo?!»". 

Sursa articolului: ADEVĂRUL. 

Faţadele TNB cad primele

Lucrările de renovare a Naţionalului sunt în toi. Intrarea spectatorilor la Sala Mare se va face printr-un tunel, din dreptul „Căruţei cu Paiaţe“, cu acces din bulevard. În iunie 2013, la finalul lucrărilor, instituţia va avea o faţă nouă, cu şase săli de spectacole, terase, cafenele. Investiţia este de aproximativ 48 de milioane de euro.

Celebrul club din Capitală „Lăptăria lui Enache" şi-a închis porţile definitiv săptămâna trecută. „Prima dată va fi demolat tot ce este pe acoperiş. Apoi va veni rândul Sălii Mari. Va fi singurul teatru din lume cu şase săli de spectacol", a spus arhitectul Romeo Belea, cel care se ocupă de proiectul Teatrului Naţional. 

850 de locuri în Sala Mare

Sala Mare va fi refăcută complet şi va avea trei rânduri de loji, cu 850 de locuri. Aceasta va rămâne singura sală fixă, celelalte se vor transforma electro-mecanic, în funcţie de cerinţele fiecărui spectacol. Sala Studio a rămas singura din lume care se transformă în trei feluri. Folosită acum de Operetă, aceasta nu se mai poate utiliza la capacitatea ei. „După renovare, sala va reveni teatrului", a mai spus arhitectul Belea.

TNB, „o casă deschisă"

Întreg spaţiul instituţiei va fi animat, fiind deschis publicului de la ora 10.00 la 23.00, în fiecare zi. „Va fi o casă deschisă. Cine are bilete merge la teatru, cine nu merge la cafenea, la expoziţii", a explicat Romeo Belea. În prezent, în spaţiile ce aparţin Teatrului Naţional funcţionează şi Centrul Naţional al Dansului (CNDB), Opereta şi Galeriile Artexpo ale Muzeului Naţional al Artei Contemporane.

Pe durata lucrărilor, aceste instituţii îşi vor muta birourile şi decorurile. „Teatrul Naţional a închiriat în spatele clădirii nişte spaţii. Am convenit cu directorul general, Ion Caramitru, să punem la dispoziţia actorilor permanent, pe durata lucrărilor, trei săli în care să se joace spectacolele din stagiune", a mai precizat Romeo Belea.

Spectacolele CNDB, la Sala Atelier

„Pentru spectatori există un parteneriat cu TNB prin care putem juca spectacolele în fiecare marţi, la Sala Atelier, pe durata lucrărilor. Ştim că trebuie să ne mutăm, dar nu putem părăsi clădirea fără a avea un act legislativ care să ateste acest lucru", a spus, pentru „Adevărul de Seară", Mihai Mihalcea, directorul CNDB.

„Vrem să găsim o soluţie convenabilă pentru ei. Recunoaştem, este improvizată. Pe termen lung însă vom construi un cub, precum acela de la Teatrul Naţional din Iaşi, ce va fi amplasat cel mai probabil în spaţiul din spatele noii clădiri a Bibliotecii Naţionale", a fost răspunsul Ministerului Culturii.

„Spectacolele Teatrului Naţional de Operetă se vor desfăşura începând cu toamna acestui an într-un cort ce va fi amplasat în imediata apropiere a noului sediu al Bibliotecii Naţionale. Locul este unul central şi ocupă aproximativ 10.000 de metri pătraţi. Cortul va fi construit după modelul Deutsches Theater din München. Vor fi două săli de spectacol, cu toate dotările necesare şi o capacitate de 600 de locuri", a declarat Răzvan Ioan Dincă, directorul Operetei.

Acces printr-un tunel

„Prima etapă a lucrărilor presupune consolidarea corpului B şi descărcarea sarcinilor adăugate în 1983 corpului A, prin eliminarea zidăriei cu arcadele respective şi cu supraetajările executate. Acest lucru presupune desfiinţarea spaţiilor MNAC, CNDB şi Lăptăria lui Enache", potrivit conducerii Teatrului Naţional. Concomitent, sub „buzunarul" din spatele Sălii Mari, încep lucrările la crearea unei noi săli, Sala Scena. Sala Mare, Atelier şi Amfiteatru vor funcţiona în regim normal, până la sfârşitul stagiunii 2011-2012. Accesul spectatorilor la Sala Mare se va face printr-un tunel de maximă siguranţă construit în dreptul „Căruţei cu Paiaţe", cu acces direct din bulevard, prin parcul din faţa teatrului.

"Vom pune la dispoziţia actorilor permanent, pe durata lucrărilor, trei săli în care să se joace spectacolele din stagiune."

Romeo Belea, 

arhitect 

Articol preluat din ADEVARUL.

Noul exorcist: Nikita Mihalkov

Tragedia japonezilor este o pedeapsă divină, a spus „ţarul cinematografiei ruse“, atrăgându-şi critici şi epitete de genul „megaloman“. Invitat, săptămâna trecută, la o conferinţă din Casa Filmului de la Moscova, cunoscutul regizor a afirmat că dezastrul din Japonia e „o pedeapsă a lui Dumnezeu“, mai ales pentru „majoritatea necreştină“ din această ţară. 

Afirmaţiile conservatorului creştin au surprins opinia publică şi au fost sancţionate cu critici severe, cu atât mai mult cu cât nu sunt primele de această factură. Mihalkov, ale cărui succese cinematografice sunt de ordinul trecutului, este foarte activ pe scena culturală a Rusiei, unde ocupă o poziţie solidă. Fidel tovarăş de partid şi amic al premierului Vladimir Putin, preşedinte al Fondului Cultural Rusesc, al Societăţii Creatorilor de Film şi al Consiulului Cetăţenesc al Ministerului Apărării, regizorul a avut un eşec usturător, anul trecut, în cinematografele ruseşti, cu „Soare înşelător 2" (continuarea apreciatei pelicule care i-a adus Premiul Oscar în 1994). Sprijinul acordat lui Putin în 2007, pe care-l încuraja să ignore Constituţia şi să meargă spre un nou mandat, a dat roade. La iniţiativa lui Mihalkov s-a născut mişcarea „Pentru Putin", care în cele din urmă l-a adus pe actualul premier şi fost preşedinte al Rusiei la conducerea partidului „Rusia Unită".

Libertăţile personale, „basme şi minuni"

Anul trecut, cineastul a publicat manifestul „Dreptate şi adevăr. Un manifest al conservatorismului iluminat", cerând politicii şi societăţii o „întoarcere la valorile tradiţionale", precum şi puteri sporite pentru Biserica Ortodoxă Rusă în politica de stat. Artistul, care se bucură de apreciere încă din vremea Uniunii Sovietice, judecă aspru democraţia liberală, susţinând că „în Rusia oamenii s-au săturat de independenţa politicii, de libertăţi personale, de aceste basme şi minuni în care li se cere să creadă, privind spre libertăţi democratice după modelul occidental".

„Revolta" Societăţii Creatorilor de Film l-a înlăturat pe Mihalkov de la conducerea organizaţiei, după care acesta a revenit în forţă şi şi-a pus în aplicare ideile din manifest. I-a înlăturat pe incomozi, iar mulţi regizori şi critici cunoscuţi au demisionat din proprie iniţiativă. Afirmaţii ca „Permanenta exploatare şi umilire a lumii înconjurătoare l-a făcut pe Dumnezeu să întrebe: «Ce faceţi, oameni buni?». Şi acum le-a trimis sărmanilor japonezi un cutremur cu un tsunami şi o catastrofă nucleară" au stârnit reacţii dure. Ruşii nu-l mai văd cu ochi buni pe acest „simbol al cinematografiei ruse". Tineri moscoviţi cu care a stat de vorbă „Adevărul" răspund fără ocol. „Mihalkov a înnebunit defintiv", spune Oxana, producătoare de televiziune. Iar Yuri, actor, crede că numai „cineva care se ştie cu musca pe căciulă poate spune asemenea tâmpenii".

Regizorul în vârstă de 66 de ani şi-a pledat cauza într-un blog-video propriu, intitulat „Exorcizare", insistând că afirmaţia sa a fost răstălmăcită. A publicat şi interviul iniţial în care a vorbit despre situaţia din Japonia, încercând să convingă că n-a susţinut că japonezii şi-au meritat soarta.

„Dumnezeu ni l-a trimis pe Putin"

Rolul de „lup moralist" jucat de Mihalkov este cu atât mai greu de înţeles, cu cât cel care-l interpretează e implicat în scandaluri de corupţie în Rusia. Societăţii Creatorilor de Film avea mai multe clădiri în diferite oraşe. După ce „ţarul cinematografiei ruse" a preluat conducerea, destule au fost vândute, demolate sau închiriate la preţuri de nimic. Vocile critice s-au întrebat: „Lipsă de talent administrativ sau corupţie?". În ultimii doi ani o iniţiativă civică încearcă să-l oprească pe Mihalkov să construiască un hotel în centrul Moscovei, deoarece şantierul periclitează imobilele învecinate. Până acum, Mihalkov a câştigat la nivel local toate procesele care i-au fost intentate. Acum câteva săptămâni, cetăţenii dezavantajaţi s-au adresat Curţii Europene a Drepturilor Omului.

Pe 5 mai va avea loc premiera noului film al lui Mihalkov, „Soare înşelător 3". Dacă toate aceste discuţii îl vor ajuta ca pelicula să nu fie încă un eşec rămâne de văzut. Cert este că regizorul se află în pană de inspiraţie. În ultimii ani, a semnat continuări slabe ale filmului din 1994 sau pelicule despre Vladimir Putin, expresii ale convingerii sale politice, sintetizate în cuvintele „Dumnezeu ni l-a trimis pe Putin".

Articol preluat din ADEVARUL.

Un premiu bine meritat !

Victor Rebengiuc a câştigat premiul pentru cel mai bun actor într-un rol principal, pentru cel din filmul "Medalia de onoare", la cea de-a cincea ediţie a galei Gopo, care a avut loc luni seară, la Crystal Palace Ballrooms din Bucureşti.

Acesta este primul premiu Gopo, la prima nominalizare, din cariera lui Victor Rebengiuc.

Victor Rebengiuc a primit mai multe premii pentru rolul din pelicula "Medalia de onoare", în regia lui Călin Netzer, precum menţiune specială la Festivalul de la Torino, premiul pentru cel mai bun actor la Salonic şi premiul pentru cel mai bun actor la TIFF.

În februarie anul acesta, în ziua în care a împlinit 78 de ani, el a primit o stea pe bulevardul celebrităţilor - Walk of Fame - din Bucureşti.

La aceeaşi categorie au mai fost nominalizaţi András Hatházi - "Morgen", George Piştereanu - "Eu când vreau să fluier, fluier", Mimi Brănescu - "Marţi, după Crăciun" şi Yilmaz Yalcin - "Morgen".

Anul trecut, premiul Gopo pentru cel mai bun actor în rol principal i-a revenit lui Dragoş Bucur, pentru "Poliţist, adjectiv".

Filmul "Copilăria lui Icar", în cinematografele româneşti, din 8 aprilie

Filmul "Copilăria lui Icar" de Alex Iordăchescu, ultimul film al lui Guillaume Depardieu, va avea premiera în cinematografele româneşti pe 8 aprilie, informează distribuitorii.

La doi ani de la dispariţia actorului, "filmul testament" al acestuia, realizat în România, va fi la dispoziţia publicului român. Premiera de gală va avea loc pe 7 aprilie, la The Light Cinema, Bucureşti, la ora 19.00, în prezenţa echipei şi a invitaţilor săi. 

Începând cu luna aprilie, filmul va putea fi văzut în Bucureşti, Cluj, Iaşi, Braşov, Vaslui, Arad şi Constanţa. 

Filmul spune povestea lui Jonathan Vogel, care în urma unui accident şi-a pierdut un picior. Profesorul Karr îi propune un tratament revoluţionar pentru a-şi recăpăta piciorul. Speranţa de vindecare se transformă într-un coşmar, iar eroul filmului devine victima acestui tratament."Filmul spune povestea unui om, din clasa de mijloc, bolnav, care a pierdut o parte din el însuşi, care caută un remediu salvator. Ştiinţa îi face o promisiune, pe care nu o poate îndeplini la final. Problema protagonistului e, înainte de toate, de natură spirituală şi afectivă. Tehnica, ştiinţa şi toate avatarele nu îl pot ajuta. Din contră, îi grăbesc căderea", spune regizorul filmului.

"«Copilăria lui Icar» face parte dintr-un diptic. Acest diptic este constituit dintr-un film despre moarte şi despre încercarea noastră de a lupta împotriva degradării fizice şi dintr-un al doilea film despre un astronom care se îndrăgosteşte de o femeie, după ce a iubit doar stelele. Cu acest film doresc să evidenţiez relaţia paradoxală pe care noi o avem cu moartea şi suferinţa în societatea actuală. Realitatea a depăşit ficţiunea prin dispariţia tragică a lui Guillaume şi a făcut ca acest film să fie mai dificil şi mai tulburător", îşi continuă mărturisirea Alex Iordăchescu. 

Alex Iordăchescu a trecut de la Şcoala de Arte Decorative din Geneva la Şcoala tehnologiilor muzicale. Apoi în 1993 a intrat la Şcoala Superioară de Arte Vizuale (ESAV) din Geneva, departamentul Multimedia şi Video, unde a studiat cinci ani, lucrând în acelaşi timp în domeniul web design-ului. După ce termină ESAV, devine director artistic, din 1999 pâna în 2004, pentru societăţile marchFirst, apoi Blue Infinity, iar apoi pune bazele companiei sale Elefant Films în 2005. Filmul "Copilăria lui Icar" este primul său lungmetraj, înainte de el realizând patru scurtmetraje, dintre care s-a remarcat "Le tramway d'Andréa". 

Filmul are o pagină cu secţiune de presă foarte bine realizată. Aici.

Filmul este o coproducţie Franţa (Freshline Productions)/ Elveţia (Elefant Films Sarl)/ România (Elefant Film) şi a avut o echipă formată din Guillaume Depardieu, Alysson Paradis, Carlo Brandt şi Dorotheea Petre (actori), Cătălin Cristuţiu & Alex Iordăchescu (montaj), Marius Panduru (imagine), The Young Gods (muzică) şi Călin Papură (scenografie).

Petreceri de Ziua Teatrului la Bucureşti

Mari actori ai scenei româneşti, precum Mircea Albulescu, Ion Lucian şi Tora Vasilescu, au sărbătorit duminică Ziua Mondială a Teatrului, unii primind diplome din partea Primăriei Capitalei şi trăgând cărţi de tarot în cadrul unui spectacol interactiv ce le-a fost dedicat.

Evenimentul festiv organizat la Bucureşti de Teatrul Metropolis cu ocazia sărbătorii internaţionale a artei teatrale a avut loc în Club Prometheus, printre participanţi numărându-se actorii Ion Lucian, Mircea Albulescu, Eugen Cristea, Lamia Beligan şi regizorul Alexa Visarion, cărora li s-a alăturat primarul Capitalei, Sorin Oprescu, pentru a împărţi diplome In Honoris unor actori care şi-au serbat sau îşi vor serba ziua de naştere în acest an: Ion Besoiu, în vârstă de 80 de ani, George Motoi, în vârstă de 75 de ani, Violeta Andrei, în vârstă de 70 de ani, Eugenia Maci, Tora Vasilescu şi Radu Gheorghe, în vârstă de 60 de ani.

Teatrul Metropolis a iniţiat acest proiect de celebrare a marilor artişti sub egida "Seniori ai teatrului şi filmului românesc", demers ce include realizarea bulevardului celebrităţilor - Walk of Fame - din Capitală, pe care au fost inaugurate, de la începutul anului, stele cu numele actorilor Florin Piersic, în ianuarie, la împlinirea vârstei de 75 de ani, Victor Rebengiuc, care a împlinit 78 de ani în februarie, şi Radu Beligan, a cărui stea a fost dezvelită chiar duminică, de Ziua Mondială a Teatrului. 

Duminică seară, în Club Prometheus, directorul Teatrului Metropolis, George Ivaşcu, le-a urat "La mulţi ani!" tuturor artiştilor de teatru şi film şi i-a mulţumit lui Sorin Oprescu că este alături de "familia" actorilor la "sărbătoarea firească a teatrului românesc". De asemenea, Ivaşcu a ţinut să-l prezinte şi să-l invite pe scenă pe Emanuel Papagheorghiu, directorul Direcţiei de Cultură a Primăriei, despre care a spus că este mereu alături de teatrele din Bucureşti "într-un mod discret şi subtil".

Sorin Oprescu a luat cuvântul citându-l pe Orson Wells, care spunea că, din cauză că are părul alb şi stă în spate la teatru, lumea se aşteaptă să spună lucruri interesante. "Asta probabil c-aşteaptă şi lumea de la mine. E bine când rolul meu este să dau diplome din partea Primăriei pentru nişte valori atât de mari, nu am cum să spun niciodată că este ceva suficient de spiritual sau de inteligent", a spus Oprescu, aducând apoi un elogiu actorilor. "Daţi-mi voie să nu mă iau prea în serios eu însumi şi să tac şi, pe măsura posibilului, împreună cu dumneavoastră, să stau în spate la teatru şi să-i aplaud pe aceşti oameni", a spus primarul.

El le-a oferit apoi diplome şi flori actorilor sărbătoriţi - Violeta Andrei, Tora Vasilescu, George Motoi şi Radu Gheorghe, care a distrat audienţa rotind în aer buchetul de flori şi adresându-li-se lui Oprescu şi Ivaşcu: "Vă mulţumesc domnule primar, vă mulţumesc domnule director general... domnule general". Luând apoi un ton serios, el şi-a exprimat recunoştinţa faţă de colegii "mai mari" de la care a învăţat şi are în continuare de învăţat.

Eugenia Maci şi Ion Besoiu nu au putut fi prezenţi la eveniment, ambii aflându-se pe scenă duminică seară, Besoiu chiar la Teatrul Metropolis, după cum a anunţat amuzat George Ivaşcu. La rândul său, Oprescu a spus că a fost coleg de bancă în clasa I cu Eugenia Maci.

După decernarea premiilor, Ivaşcu a rostit motto-ul pregătit pentru eveniment - "Teatrul este un pod între om şi om într-un ocean de singurătate" - şi a mulţumit tuturor celor prezenţi.

A urmat prezentarea unui fragment din spectacolul Teatrului Metropolis "Jazzy Tarrot", în care opt tineri actori au cântat şi-au dansat pentru seniorii sărbătoriţi, însă numai după ce aceştia alegeau câte o carte de tarot. 

Mircea Albulescu a nimerit Magicianul, Radu Gheorghe - Pustnicul, Tora Vasilescu - Soarele, Ion Lucian - Împăratul, iar Sorin Oprescu - Justiţia. Ultima carte, care era Steaua, i-a fost dedicată lui George Ivaşcu.

Fiecare carte dădea de altfel tema cântecului care urma, acordurile variind între jazz, swing, twist, bossa nova, gospel şi muzică contemporană. Toate melodiile din spectacol sunt compoziţii ale lui Mircea Tiberian, care îi acompaniază de altfel pe interpreţi la pian.

Spectacolul "Jazzy Tarot" va fi prezentat în Club Prometheus, ca şi alte producţii ale Teatrului Metropolis, în cadrul programului Alternativ. Din 5 aprilie, spectacole precum "Edith Piaf", "Zaruri şi cărţi", "Cum m-am lăsat", "Celălalt, "Pagini din Craii de Curtea Veche" se mută pe această scenă în serile de marţi, miercuri şi duminică.

Instituită în 1961, de Institutul Internaţional de Teatru, Ziua Mondială a Teatrului este sărbătorită pe 27 martie în lumea întreagă.

„Macbeth” în 2011 la TNB

Revenirea lui Radu Penciulescu la Teatrul Naţional Bucureşti este marcată prin realizarea unui spectacol-studiu cu piesa lui Shakespeare „Macbeth”. De la bun început, cei im­plicaţi în această producţie au ţinut să atenţioneze cronicarii şi publicul că ceea ce va rezulta ţine de experiment, mai ales că „Macbeth. Un stu­diu”, cum a denumit regizorul această creaţie a sa, a fost gândit sub auspicii­l­e Centrului de Cercetare şi Creaţie Teatrală „Ion Sava” din cadrul TNB. 

Valeria Seciu, o Lady Macbeth – care îşi împinge soţul să ucidă –, şi Ion Caramitru, un Macbeth – care ucide şi ajunge rege  / Foto: TNB

Mi se pare importantă remarca fă­cută spre cunoştinţa tuturor de cri­ticul Alice Georgescu, director al res­pectivului centru, care spune în nota in­serată în caietul de sală că, în 1946, „lu­mea teatrală românească era pusă în faţa unui spectacol cum nu mai cu­noscuse până atunci, în ciuda fap­tu­lui că ideile novatoare despre arta sce­nică, legate de apariţia în domeniu a unei noi profesiuni – cea de regizor –, începuseră să pă­trun­dă şi la noi, sosind dinspre o Eu­ro­pă deja fa­miliarizată cu experimen­tele: «Macbeth cu măşti», realizat la Teatrul Naţional din Bucureşti, de Ion Sava, dădea tragediei shakespea­rie­ne o dimensiune expresivă ne­bă­nuită”.

Iată că acest Centru de Cercetare şi Creaţie Teatrală poartă numele acestui regizor dispărut la numai

47 de ani, în 1947, iar spectacolul lui Penciulescu ar fi chiar în memoria lui Ion Sava.

Nu ştiu dacă în acest spaţiu mic de ziar rezervat montării lui Radu Penciulescu ar fi trebuit să intre o croni­că în care să se analizeze din punct de vedere dramatic „Macbeth. Un studiu”, fiind vorba despre un expe­riment. În acest spectacol-studiu, de aproximativ două ore (cu pauză), gândit de un mare regizor şi pedagog al Regiei de teatru, înfăptuit cu actori din diferite generaţii, textul s-a dorit de­cupat în aşa fel încât să se evi­den­ţieze temele piesei lui Shakespeare, „temele ei atât de actuale şi de importante”, care l-au urmărit pe Radu Penciulescu ani şi ani, după cum măr­tu­ri­seşte. În reprezentaţia pe care am vă­zut-o (era la o săptămână după pre­mieră), impactul asupra spectatorilor a fost neaşteptat, dincolo de unele goluri, create din cauza acusticii sau a unor şubrede, pe alocuri, conexiuni scenice. Deşi traducerea lui Ion Vianu pare totuşi greoaie, textul pătrunde în cugetul publicului uşor. Se datorează artei recitative a actorilor care vin din şcoala de teatru a anilor ’60-’80. Este vorba despre Ion Caramitru (Macbeth), Valeria Seciu (Lady Macbeth), Mircea Rusu (cu două roluri – Banquo şi Un doctor scoţian) sau Ana Ciontea (Lady Macduff şi O vrăjitoare).

Este o creaţie care ar trebui neapărat pusă în discuţie în mediul aca­demic teatral. Creaţia unui mare profesor de Regie în România şi străinătate să fie disecată de actuala generaţie de profesori şi studenţi, familiarizaţi desigur cu experimentele de astăzi. Mi se pare o lecţie de regie fenomenală, în care şi discursul actoricesc (dincolo de unele disfunc­ţio­nalităţi, repet, din cauza acusticii) poate fi luat ca reper.

Despre alegerea acestui text de Radu Penciulescu, pentru a fi lucrat astfel la Naţionalul bucureştean, teatrologul George Banu spune, în acelaşi caiet de sală, că „Penciulescu nu caută piese «limpezi», ci, dimpo­trivă, se confruntă cu enigma pe care îşi propune să o înfrunte şi dezlege din perspectiva concretă a istoriei, a lumii”.

George Banu propune, din condeiul său de critic, o metaforă, o figură de stil „pentru a desemna raportul pe care Radu Penciulescu îl instaurează cu «Macbeth», piesa nopţii”. Este vorba despre „cap limpede” la miez de noapte la un ziar pe vremuri. Re­gi­zo­rul citeşte şi interpretează piesa nopţii „ca un «cap» limpede”, temperând misterul şi îndepărtând magia „pentru a aborda acest text prin prisma unui scenariu politic”.

Criticul îndeamnă: „Să avem în­credere în «limpezimea» lui Pen­ciu­lescu, confruntată cu obscuritatea lui «Macbeth». Din această luptă se naşte acest spectacol-eseu, eseu care consfinţeşte şi regăsirea lui Penciu­lescu cu doi mari actori, Ion Ca­ra­mi­tru şi Valeria Seciu”.

E, într-adevăr, o claritate în ob­s­cu­rul nopţii, a unei nopţi foarte în­tu­ne­coase create de Shakespeare.

Sursa articolului: JURNALUL NAŢIONAL

Radu Beligan pe Walk of Fame

Actorul Radu Beligan va fi recompensat cu o stea pe Walk Of Fame-ul autohton, pentru întreaga sa carieră. 

Evenimentul va fi organizat în Piaţa Timpului va avea loc duminică, 27 Martie, la ora 13.00. 


Putem să susţinem şi să marcăm împreună intrarea celui mai longeviv actor în galeria stelelor din teatrul românesc, chiar de Ziua Mondială a Teatrului.

Radu Beligan a fost selectat în urma unui sondaj realizat de site-ul de filme www.cinemagia.ro. 

Proiectul „Walk of Fame” este iniţiat şi organizat de COCOR şi Teatrul Metropolis. 

Teatrul în vremea holerei

Documentarul „Şi s-au dus ca vântul...“, realizat de Radu Gabrea şi Costel Safirman, rememorează istoria teatrului înfiinţat de evrei în timpul războiului, în plină isterie antisemită. Pelicula a fost proiectată, în prezenţa celor doi realizatori, la Teatrul Evreiesc de Stat, locul ale cărui ziduri păstrează încă spiritul legendarului teatru „Baraşeum“. 

Evenimentul a fost dedicat aniversării a 70 de ani de la înfiinţarea Teatrului Baraşeum, strămoşul actualului Teatru Evreiesc de Stat, şi a 75 de ani de existenţă a Federaţiei Comunităţilor Evreieşti din România.  

Documentarul are printre vorbitori pe Lya Koenig, dr. Harry Reininger, Puica Roller, Tricy Abramovici, pianistul Theodor Cosma, surorile Gamberto. „Pentru o seară, spiritul Baraşeumului s-a întors între aceste ziduri", a afirmat Aurel Storin, după încheierea proiecţiei.Filmul prin care Radu Gabrea îşi continuă investigaţia asupra moştenirii culturale evreieşti din România, începută cu „Moştenirea lui Goldfaden" şi „Rumenye! Rumenye!", mixează secvenţe din spectacolul omagial „Baraşeum, Baraşeum", creat de Aurel Storin şi Joe Reininger în 1991 la Tel Aviv, cu interviuri cu câţiva reprezentanţi de marcă ai Baraşeumului, mai toţi aflaţi acum în Israel, precum şi cu un comentariu al istoricului Leon Volovici.

Umor şi Ghetto

„Şi s-au dus ca vântul..." rememorează istoria Teatrului Baraşeum, celebru în Bucureştii anilor '40, un fenomen unic în istoria teatrală internaţională. În România anilor 1941-1944, într-o perioadă de restrişte pentru populaţia evreiască, în plină epocă de persecuţii şi violenţă, un grup de artişti evrei, actori, compozitori şi muzicieni, eliminaţi din teatrele româneşti de legile rasiale, au reuşit să creeze un teatru unic în felul său: „Baraşeum", în Bucureştiul cartierelor evreieşti, în jurul tradiţionalei Căi Văcăreşti. 

Pe scena Teatrului Baraşeum au apărut figuri legendare ale teatrului românesc, precum Leni Caler, Beate Fredanov, Jeni Şmilovici, Agnia Bogoslava, surorile Gamberto, N. Stroe, Al. Finţi, Moni Ghelerter. Filmul arată cum se poate supravieţui unei perioade crunte din punct de vedere istoric prin umor şi optimism. 

Articol preluat din ADEVĂRUL.

Râlea: „Magicianul mi-a dat libertate“

Marian Râlea, în vârstă de 54 de ani, vorbeşte despre libertate, iubire, joc şi politică. Actorul interpretează un dublu rol în cea mai recentă montare a lui Yuriy Kordonskiy, „Îngropaţi-mă pe după plintă“, la Teatrul Bulandra. 

Marian Râlea, care a lucrat cu mari regizori ai teatrului românesc precum Mihai Mănuţiu sau Silviu Purcărete, mărturiseşte în interviul care va apărea miercuri, în „Adevărul literar şi artistic", că singurul rol pe care şi-l dorea acum este cel al lui Harry Potter. Din acest punct de vedere, explică actorul, interpretarea lui Saşa din „Îngropaţi-mă pe după plintă" a fost şi o bucurie, şi „provocare": „Voiam să am şi experienţa copilăriei Magicianului, nu doar a adultului Magician", spune Marian Râlea.

„Nu-i urăsc pe politicieni"

Cunoscut pentru rolul Magicianului şi pentru emisiunea „Abracadabra" pe care a realizat-o în anii '90 la Pro TV, Marian Râlea a jonglat în cariera sa cu roluri diferite, de o amplă expresie artistică, trecând de la Farfuridi la regele Lear sau Iov. Despre Magician, o imagine de care n-a mai putut „scăpa", actorul spune astăzi: „Îl iubesc pentru că mi-a dat libertatea să mă exprim în teatru şi pentru că aşa am «furat» de la copii tot ce aveau ei mai nebunesc, sinceritatea - şi-am dus-o pe scenă".

Râlea, care interpretează în prezent şi rolul unui politician în telenovela „Iubire şi onoare" difuzată de „Acasă", caracterizează în interviu şi lumea politică românească. „Problema lumii noastre politice este o anume infatuare că românul s-a născut şi poet şi afacerist şi, mai ales, oltean. Dar personajele noastre politice sunt personaje simpatice - comunică, au chiar o aură şi au dreptatea lor, privite independent. Nu-i urăsc pe politicieni, n-am cum. Pe unii îi şi cunosc. Probabil, unii dintre ei chiar cred în ce fac, ăsta e paradoxul. Însă nu cred că ştiu cât costă pâinea - asta chiar nu cred". 

Articol preluat din ADEVĂRUL.

Ion Besoiu premiat la Gala Gopo 2011

Ion Besoiu, unul dintre cei mai apreciaţi actori români ai ultimelor decenii, va fi recompensat cu premiul Gopo pentru întreaga carieră la cea de-a cincea ediţie a galei Gopo, care va avea loc pe 28 martie, la Bucureşti, informează organizatorii.

Unul dintre cele mai importante trofee din palmaresul galei Gopo, premiul pentru întreaga carieră a fost acordat la ediţiile precedente altor trei actori emblematici pentru filmul românesc: Draga Olteanu-Matei, Marin Moraru şi Jean Constantin. 

Născut pe 11 martie 1931, la Sibiu, Ion Besoiu a absolvit cursurile Academiei de Teatru şi Muzică din oraşul natal. Are o carieră impresionantă, ce se întinde pe parcursul a peste 50 de ani, perioadă în care a încântat publicul cu roluri memorabile în peste 100 de producţii cinematografice şi TV, precum şi în piese de teatru.

Printre titlurile care l-au propulsat pe Ion Besoiu în rândul celor mai talentaţi şi iubiţi actori români ai generaţiei sale se numără "Furtuna" (regia Andrei Blaier, Sinişa Ivetici), "Neamul Şoimăreştilor" (regia Mircea Drăgan), "Haiducii" (regia Dinu Cocea), "Răscoala" (regia Mircea Mureşan), recompensat la Festivalul de Film de la Cannes, în 1966, cu premiul pentru debut, "Mihai Viteazul" (regia Sergiu Nicolaescu), "Ciprian Porumbescu (regia Gheorghe Vitanidis) şi celebra serie "Toate pânzele sus" (regia Mircea Mureşan), în care are ca parteneri actori precum Ilarion Ciobanu şi Jean Constantin.

Cariera lui Ion Besoiu în film cuprinde colaborări cu regizori importanţi, precum Mircea Mureşan, Mircea Drăgan, Sergiu Nicolaescu, Mircea Daneliuc şi Gheorghe Vitanidis. Talentul şi devotamentul marelui actor au fost răsplătite de-a lungul timpului, printre altele, cu un premiu de excelenţă al Cinematografiei Române (2002), precum şi cu premiul UNITER pentru întreaga activitate. De asemenea, în 2001, Ion Besoiu a fost declarat cetăţean de onoare al oraşului Sibiu.

Printre cele mai recente producţii în care Ion Besoiu poate fi văzut se numără debutul regizoral al lui Fanny Ardant, "Cenuşă şi sânge", în care joacă alături de Olga Tudorache, dar şi "Francesca", de Bobby Păunescu.

De asemenea, spectatorii români îl vor putea revedea pe actor în noul film regizat de Cătălin Mitulescu, "Loverboy", aflat în prezent în postproducţie.

Cea de-a cincea ediţie a galei premiilor Gopo va avea loc pe 28 martie şi va fi transmisă în direct şi în exclusivitate la TV de ProCinema, iar românii de pretutindeni o vor putea urmări înregistrat, pe Pro TV Internaţional, pe 30 şi 31 martie, de la ora 20.30. Gala va putea fi urmărită şi online, pe www.premiilegopo.ro şi www.procinema.ro, dar şi pe mediafaţada Cocor Media Channel, situată în centrul Capitalei. Peste 400 de profesionişti activi din toate domeniile industriei de film româneşti sunt invitaţi să voteze pentru desemnarea câştigătorilor trofeelor din acest an, fie în plic sigilat, prin poştă, fie online, prin intermediul unui mecanism de vot asigurat de firma de audit şi consultanţă PricewaterhouseCoopers, cu care gala premiilor Gopo a demarat, din 2011, un parteneriat.

Gala premiilor Gopo este organizată de Asociaţia Pentru Promovarea Filmului Românesc (APFR), cu sprijinul Centrului Naţional al Cinematografiei (CNC), Ministerului Culturii şi Patrimoniului Naţional şi al Babel Communications.

Sofia Coppola ajunge la Festivalul Internaţional de Film Bucureşti - Bucharest IFF

"Somewhere", cel mai recent lungmetraj al regizoarei Sofia Coppola, premiat cu Leul de Aur la ediţia din 2010 a Festivalului de la Veneţia, va fi prezentat în premieră în România în cadrul Festivalului Internaţional de Film Bucureşti - Bucharest IFF -, care va avea loc între 11 şi 17 aprilie. 

Potrivit organizatorilor, filmul Sofiei Coppola se alătură recent anunţatului lungmetraj "Cirkus Columbia", al regizorului Danis Tanovic, care va deschide cea de-a şaptea ediţie a Bucharest IFF.

În cadrul Bucharest IFF 2011 vor fi proiectate şi alte titluri de marcă ale anului cinematografic 2010, semnate de unii dintre cei mai apreciaţi regizori ai lumii: "Carlos", povestea faimosului terorist, scrisă şi regizată de Olivier Assayas, premiat cu Globul de Aur pentru cel mai bun film TV şi premiul pentru cel mai bun film european, acordat de Academia de Film Europeană; "Greenberg", scris şi regizat de Noah Baumbach, în care celebrul Ben Stiller face un rol cu totul atipic, ce confirmă încă o dată succesul său de box-office; "Outrage", o nouă "demenţă Yakuza" marca Takeshi Kitano, deopotrivă o întoarcere la rădăcini şi o continuare a recentului ton postmodern, selecţionat în competiţie la Festivalul de la Cannes, dar şi un favorit al evenimentelor de profil din întreaga lume.

Programul complet al evenimentului va fi dezvăluit până pe 30 martie.

Proiecţiile din cadrul festivalului vor avea loc în trei săli: Cinema Studio, Noul Cinematograf al Regizorului Român (NCRR) din incinta Muzeului Ţăranului Român şi Sala "Elvira Popescu" a Institutului Francez din Bucureşti. Evenimentul este susţinut de Centrul Naţional al Cinematografiei.

Bucharest IFF, iniţiat şi coordonat de Dana Dimitriu - Chelba, este unicul festival competitiv din Bucureşti destinat exclusiv filmelor de lungmetraj şi promite să-şi respecte standardul înalt fixat în ediţiile precedente, când a lansat titluri ca "Lust, Caution" (de Ang Lee), "Eldorado" (Bouli Lanners), "Tokyo!" (Michel Gondry, Leos Carax & Bong Joon-ho), "A Serious Man" (fraţii Coen), "Thirst" (Park Chan-wook), "Un om singur/ A Single Man" (Tom Ford), dar şi filmele româneşti "Cea mai fericită fată din lume" (Radu Jude) şi "Portretul luptătorului la tinereţe" (Constantin Popescu).

A murit Cornel Popescu

Cornel Popescu, actor al Teatrului Naţional din Târgu Mureş, a murit, anunţă un comunicat al instituţiei de spectacole.

Născut la 6 septembrie 1944, el a jucat pe scena din Târgu Mureş timp de 38 de ani.

"Amintirea lui va rămâne veşnic în inimile noastre şi în analele teatrului românesc. Transmitem sincere condoleanţe familiei îndoliate", scrie în comunicatul instituţiei de spectacole. 

Admiratorii lui Cornel Popescu îşi vor putea lua rămas bun de la artist sâmbătă, în foaierul Teatrului Naţional.

Un strălucit Hamlet, Cornel Popescu "şi-a închinat întreaga viaţă Teatrului. Teatrului cu T mare, Teatrului care înseamnă artă, pasiune, dăruire, sacrificiu, uitare de sine, Teatrului în care se regăsesc îngemănate valoarea operei de artă, modestia adevăratului creator şi respectul permanent faţă de spectatori, Teatrului pe care-l faci, desigur, şi pentru bucuria şi împlinirea ta, dar, mai ales, pentru desfătarea şi satisfacţia celor mulţi, care vin, cu inima deschisă, să te vadă, să te admire, să-şi încarce mintea şi sufletul cu vorbele, cu ideile, cu sentimentele ce pornesc de pe scenă pentru a inunda sala", se arată în acelaşi comunicat.

"Preţuirea acestui Teatru cu T mare şi dragostea necondiţionată pentru el, Cornel Popescu le-a învăţat de la maestrul său, marele regizor şi pedagog Ion Cojar, acest Teatru cu T mare l-a slujit el cu cinste şi neodihnă, germenii acestui Teatru cu T mare l-a sădit el în studenţii cărora le-a cizelat cu migală talentul şi pe care i-a învăţat ce este şi ce importanţă covârşitoare are etica teatrală. Din 1972, când a absolvit Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică din Bucureşti, şi până în ultima clipă a existenţei sale pământeşti, el a fost credincios Teatrului Naţional din Târgu-Mureş, pe a cărui scenă a realizat interpretări antologice. A creat un remarcabil Hamlet, ca şi un irezistibil Cetăţean turmentat, roluri care ilustrează elocvent întinderea extraordinară a gamei sale interpretative. A fost unul din actorii preferaţi ai lui Gheorghe Harag - sub îndrumarea căruia a realizat creaţii cu adevărat antologice, Antioh Elpidiforovici «Oh în A murit Tarelkin!» şi Trofimov în «Livada de vişini» -, Dan Micu - în regia căruia a debutat , pentru a se impune apoi, foarte curând, cu o primă mare creaţie, Opriţescu Mititelu din «Piticul din grădina de vară» -, Dan Alecsandrescu - cu care a avut o colaborare lungă şi extrem de fertilă, concretizată în câteva personaje de referinţă, Viniciu din «Noaptea cabotinilor», Chitlaru din «Opinia publică», Tufaru din «Cartea lui Ioviţă», Nebunul din «Moartea accidentală a unui rebel»", se arată în acelaşi document.

Cornel Popescu a făcut şi regie de teatru, dar al doilea domeniu care l-a pasionat cu adevărat şi în care a obţinut rezultate remarcabile este pedagogia teatrală. Printre actorii cu care a lucrat s-au numărat Marius Bodochi, Daniel Vulcu, Sorin Dinculescu, Viorica Geantă-Chelbea, Radu Bânzaru, Ada Milea, Sorin Leoveanu.

EVENIMENT TEATRAL: Caligula la Bulandra

Spectacolul "Caligula", după Albert Camus, regizat de Stéphane Olivié-Bisson, cu Bruno Putzulu în rolul principal, va fi prezentat la Teatrul Bulandra - Sala Izvor din Capitală, sâmbătă şi duminică, de la ora 19.00.

În acest weekend, la invitaţia Ambasadei Franţei şi a Institutului Francez din Bucureşti, actorul francez Bruno Putzulu îl va încarna pe celebrul anti-erou tragic Caligula, într-o producţie montată de Stéphane Olivié-Bisson, după primul text al lui Albert Camus. 

Bruno Putzulu în rolul Caligula

Versiunea montată de Stéphane Olivié-Bisson este cea originală, foarte rar folosită în teatru, a acestei "tragedii de inteligenţă". Spre deosebire de adaptările ulterioare, opera de tinereţe subliniază caracterul "intuitiv, instinctiv, ambiguu şi extrem" al piesei. Pentru aptitudinea actorului pentru dezechilibru şi extravaganţă, forţa şi umorul lui, şi în acelaşi timp o vulnerabilitate aproape infantilă, regizorul l-a ales pe Bruno Putzulu pentru rolul principal pe care Camus visa sǎ-l interpreteze el însuşi.

Să transformi un împǎrat roman însetat de sânge într-un erou romantic şi asasinatul său într-o formă superioară de sinucidere este o viziune care nu duce deloc lipsă de îndrăznealǎ, iar Camus nu avea decât 25 de ani când a scris piesa. În 1938, "obsedat de imposibil, otrǎvit de dispreţ si oroare", "Caligula" lui Camus "tinde să exercite, prin crimă şi pervertirea sistematică a tuturor valorilor, o libertate care la sfârşit se va dovedi că nu este cea pe care o căuta". În 1945, în Parisul abia eliberat, "Caligula" triumfă pe scena Teatrului Hébertot cu Gérard Philipe în rolul principal. După război, Camus lucrează din nou la piesă, pe care o va îmbunătăţi până în 1958.

Originar din Sardinia, Bruno Putzulu îşi petrece copilăria în Normandia, unde îşi descoperă pasiunea pentru fotbal. În 1990, renunţǎ la acest sport şi se îndreaptă spre teatru, intrând la Consevatorul Naţional de Artă Dramatică şi apoi în echipa teatrului Comédie Française. Nominalizat prima dată la premiile César în 1996 cu rolul din "Les Aveux de l'innocent" de Jean-Pierre Améris, trebuie să aştepte însǎ pânǎ în 1999 să fie recompensat cu premiul pentru cea mai bună speranţă masculină, graţie rolului său de seducător din producţia "Petits désordres amoureux". Mare admirator al lui Jean-Luc Godard, joacă în filmele acestuia "Les Passagers" şi "Eloge de l'amour". Caracterul independent şi personalitatea sa puternică devin incompatibile cu stricteţea de la Comédie Française, pe care o părăseşte în 2002. Un an mai târziu, îl interpreteazǎ pe Cipriani în Monsieur N, mult apreciatul film despre exilul şi moartea lui Napolen Bonaparte.