Uneori, chiar fără să se arate semne care să vestească ceva rău, spiritul îşi plăsmuieşte imagini false: fie întoarce în rău un cuvînt cu înţeles îndoielnic, fie îşi închipuie că o vătămare adusă cuiva este mai mare decît în realitate. Nu mai are nici un motiv să trăiască, nu-şi mai poate ţine în frîu nefericirea, dacă se teme atîta cît e în stare să se teamă; aici e de folos înţelepciunea: prin forţa spiritului, ţine departe teama, chiar dacă este întemeiată; dacă nu, scapă de o slăbiciune cu altă slăbiciune şi îmblînzeşte-ţi teama cu speranţa.
Nimic din ceea ce înfricoşează nu se dovedeşte atît de sigur încît să nu lase loc pentru ceva şi mai sigur: că lucrurile de care ne temem alunecă pe o altă pantă şi cele la care sperăm ne înşală aşteptările.
Priveşte, aşadar, cu atenţie speranţa şi teama şi, de cîte ori lucrurile vor fi nesigure, fii de partea ta: crede ce îţi este pe plac. Chiar dacă teama va avea de partea ei mai multe argumente, nu înclina nicidecum în partea aceasta, încetează să te tulburi şi repetă-ţi în sinea ta că cei mai mulţi dintre oameni sînt mistuiţi de griji şi se frămîntă fără să aibă certitudinea că ceva rău e pe cale să li se întîmple. Nimeni nu-şi poate ţine piept sieşi odată ce a început să se agite şi nici nu îşi poate reduce spaima la dimensiuni reale.
Niciunul nu spune: „Sursa e mincinoasă, mincinos este şi cel care le-a născocit, şi cel care le-a crezut.” Ne lăsăm în voia suflării de vînt: ne înspăimîntăm de lucruri îndoielnice de parcă ar fi sigure: nu ne slujim de o măsură justă, neliniştea se transformă pe dată în spaimă. Mă ruşinez că ţi-am vorbit aşa şi te-am oblojit cu leacuri atît de slabe.
Un altul poate zice: „Poate nu se va întîmpla.”
Tu spune însă: „Şi apoi, dacă se va întîmpla? Vom vedea dacă va fi mai tare una sau alta dintre variante. Poate că ceea ce se va întîmpla va fi spre binele meu, iar moartea aceasta va da valoare vieţii mele.”
Te sfătuiesc însă prea stăruitor, cînd tu ai nevoie mai degrabă să ţi se aducă aminte decît să fii sfătuit.
Nu te împinge înspre o purtare diferită de cea care îţi este în fire: te-ai născut anume ca să trăieşti aşa cum vorbim noi acum.
Voi încheia acum scrisoarea, dacă îi voi pune sigiliul – încredinţîndu-i, adică, o vorbă minunată pe care să ţi-o ducă. „Între alte defecte, prostia îl are şi pe acesta: începe mereu să trăiască.”
Gîndeşte-te, dragul meu prieten, ce înseamnă vorba asta, tu, care eşti cel mai ales dintre oameni: vei înţelege cît este înjositoare uşurinţa cu care unii oameni îşi aşază în fiecare zi viaţa pe noi temelii şi care, chiar în momentul morţii, nutresc noi speranţe.
Priveşte-i, pe fiecare în parte: îţi vor ieşi dinainte bătrîni, care se dedau cu toată energia ambiţiilor, călătoriilor, afacerilor. Ce este mai degradant decît un bătrîn care începe să trăiască? Nu aş adăuga numele celui care a spus vorba aceasta, dacă ea nu ar fi ceva mai puţin cunoscută: nu face parte din maximele lui Epicur puse în culegeri: eu mi-am îngăduit şi să o laud şi să mi-o însuşesc.
Rămîi cu bine,
Seneca
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu