Spectacole inutile în teatrul instituţionalizat

De pe 16 şi până pe 31 august, La Motoare pe terasă se desfăşoară Festivalul de Teatru Independent Undercloud, cea de-a doua ediţie. Despre ce înseamnă a face teatru independent in România, despre problemele pe care le presupune organizarea unui astfel de festival şi despre festivalul în sine am stat de vorbă cu regizoarea Chris Simion, directoarea lui Undercloud…

Eşti directoarea Festivalului de Teatru Independent. Cât de greu e să organizezi un astfel de festival într-o perioadă în care cuvântul „criză” e pe buzele tuturor?

Când îmi doresc ceva cu adevărat, îmi iese. Mi-am dorit să continui Undercloud pentru că este o întalnire necesară, mi-am propus să facem ediţia a doua în criză sau în afara ei şi uite ca am reuşit. M-am inspirat din reţeta Festivalului de la Avignon. Am pus la dispoziţie un amfiteatru cu dotări tehnice, cu scenă, sub un nor, în capatul Terasei „La motoare”, spaţiul Teatrului Undercloud pe timp de vară. Avem parteneriate media cu Radio Guerrilla, 24 Fun, am trimis comunicate de presă care au fost preluate de cei care sprijină ceea ce facem, am lipit 2000 de afişe, am împărţit 10.000 de pliante, am atacat tot felul de alte modalităţi de comunicare şi uite ca reuşim să dovedim criza şi, de la o seara la alta, să ne bucurăm de tot mai mulţi spectatori. 

De ce aţi ales acest moment, de ce la sfârşit de vară?

Festivalul este o alternativă de vară, o stagiune de vară pentru cei care rămân în Bucureşti şi vor să consume teatru.

Cum s-a născut ideea festivalului?

Un artist are nevoie pe lângă har, talent, capacitatea de a învăţa de la cei din jur etc., de înca două lucruri fundamentale ca să ştie pe unde se află: de competiţie şi de feedback-ul publicului. Ideea festivalului s-a născut din dorinţa de a-mi aduna colegii pe aceeaşi scenă, de a ne bucura împreună, de a ne întâlni printr-un act de creaţie şi de a le transmite asta spectatorilor. Şi cred că ajunge la public, din moment ce sala e plină.

Aţi primit vreun ajutor de undeva sau trupele invitate se sponsorizează singure?

Trupele participante rămân cu toate încasările din bilete, mai puţin impozitul care se duce la stat. 


Vorbeşte-mi despre problemele concrete pe care le presupune Festivalul Undercloud. 


Îţi doreşti să iasă perfect deşi de la bun început ştii că e imposibil. Apar pe traseu tot felul de necunoscute. Un spectacol nu s-a putut juca pentru că nu au obţinut drepturile de autor, l-am înlocuit în trei zile cu altul, unui actor nu îi dau voie să plece de la filmare, am găsit altă piesa care să se joace, echipa de promovare e formată doar din două persoane care aleargă de dimineaţă până noaptea pentru a strânge public şi ne-ar fi fost de mare ajutor să mai avem oameni… Deci mai mult chestii de organizare, imprevizibile, pe care trebuie să le rezolvăm din mers şi să nu se simtă la public. Probleme mari nu sunt, cel puţin deocamdată.

De ce la Motoare?

Pentru ca este un proiect UNDERCLOUD si pentru ca Teatrul Undercloud funcţioneaza pe Motoare sau în Lăptăria Enache de patru ani şi pentru că este un loc special, cu o energie aparte, un spaţiu pozitiv, deschis.

Cum aţi făcut selecţia pentru acest festival?

Nu există selecţioner. Fiecare teatru şi-a propus spectacolele cu care a vrut să participe. Deci fiecare teatru / companie îşi asumă individual valoarea spectacolelor.

Cărui tip de public vă adresaţi?

Publicul ţintă sunt iubitorii de teatru viu. Nu am făcut o departajare în funcţie de vârstă sau alte criterii. Cei care sunt lipsiţi de prejudecăţi, care nu sunt snobi, care vin într-un spaţiu alternativ să stea pe gradene de lemn fără pluşul din Sala Mare de la Teatrul Naţional şi să vadă spectacole adevărate, manifest, spectacole sincere care transmit pe bune ceva.

Ai lucrat, ca regizoare şi în teatrul instituţionalizat, şi în cel independent. Ce înseamnă a face teatru independent în acest moment? Şi care sunt diferenţele?

În teatrul independent îţi asumi tot. De la producţie, la creaţie, de la eşec, la succes. Dar în acelaşi timp beneficiezi de libertate totală. Teatrul instituţionalizat îţi impune nişte jaloane, nu eşti de capul tău şi depinde cât de bine ştii să te descurci printre ele ca să nu faci compromisuri şi să îţi urmezi sufletul. Teatrul independent însă nu permite orice montare. Din cauza spaţiului în care joci, în primul rând, şi apoi din cauza lipsei de buget. Trebuie să găseşti texte care să se preteze unui astfel de spaţiu (majoritatea teatrelor independente funcţionează în cluburi) şi să ţii cont că niciodată nu o să beneficiezi de bugetul dintr-un teatru instituţionalizat. Pe scurt, cu bani puţini, în spaţii nu tocmai create pentru teatru, trebuie să facem spectacole adevărate, necesare. Şi facem. După părerea mea sunt mult mai multe spectacole inutile în teatrul instituţionalizat, decât în cel independent. Sper cât de curând ca instituţiile abilitate să vadă că teatrul independent este o mişcare vitală pentru cultura contemporană şi să ne sprijine cu spaţii corespunzătoare în care să ne desfăşurăm activitatea la modul cel mai exploziv şi creativ cu putinţă. 

Sursa articolului: Revista YORICK