Florin Piersic a primit, luni, prima stea pe Walk of Fame din Bucureşti, un spaţiu dedicat artiştilor români, inaugurat în Piaţa Timpului din centrul Capitalei, în cadrul unei ceremonii la care au participat câteva sute de persoane.
Florin Piersic, care joi a împlinit 75 de ani, este primul actor român a cărui stea a fost dezvelită pe Walk of Fame, un spaţiu dedicat valorilor artistice ale filmului şi teatrului româneşti, situat în Piaţa Timpului, aflată în vecinătatea magazinului Cocor şi a centrului istoric al Capitalei. Acest spaţiu a fost inaugurat de Teatrul Metropolis în colaborare cu Asociaţia de Turism a Municipiului Bucureşti şi magazinul Cocor.
În cadrul ceremoniei, Piersic a dezvelit, îngenunchiat, steaua cu numele său, de culoare roşie, pe un fond negru, în aplauzele celor câteva sute de admiratori care s-au strâns pentru a fi alături de actor în aceste momente.
Printre cei care i-au fost alături la eveniment s-au numărat Ileana Stana Ionescu, Dorina Chiriac, Monica Davidescu, Maria Dinulescu, Virgil Ianţu, Adela Mărculescu, Adrian Ciobanu, Tudorel Filimon, Meda Victor şi Crina Semciuc.
Vizibil emoţionat, Florin Piersic a spus că acest eveniment se datorează publicului său. "Nu iubesc nimic mai tare decât oamenii din jurul meu, publicul", a spus actorul.
Totodată, el crede că evenimentele prin care a fost onorat recent - inaugurarea unui cinematograf din Cluj-Napoca, care îi poartă numele, chiar de ziua lui, şi primirea primei stele pe Walk of Fame - se datorează bogatei sale cariere cinematografice.
"Pentru mine, la vârsta asta atât de fragedă, de 75 de ani, este un gest extraordinar să am un cinematograf care-mi poartă numele şi o stea. Sunt într-o stare ciudată. S-au întâmplat prea multe lucruri în ultima vreme, care m-au emoţionat, m-au făcut să mă simt mai important. Totul s-a datorat faptului că am jucat în foarte multe filme, vreo 40, dintre care 36 cu rol principal, dar şi în foarte multe coproducţii internaţionale", a spus Florin Piersic.
El a mărturisit că şi-ar fi dorit să îi aibă aproape în aceste momente pe părinţii săi. "Eu nu fac parte dintre maeştri, ci fac parte dintre cei care au o stea aici şi o stea în frunte. Cineva acolo sus - părinţii mei - mă iubeşte, dacă am ajuns să am o stea în centrul Bucureştiului (...). De mii de ori am trecut pe drumul acesta, spre Universitate sau spre Unirea, dar niciodată nu mi-am imaginat că într-o zi o să am aici, în Piaţa Timpului, o stea", a mai spus acesta.
Florin Piersic a mai primit şi o diplomă pentru întreaga carieră din partea Asociaţiei de Turism a Municipiului Bucureşti, reprezentată la ceremonie de Dana Săvuică.
Directorul Teatrului Metropolis din Capitală, George Ivaşcu, a spus că ideea unui Walk of Fame în centrul Bucureştiului a plecat de la ideea că "lumea poate fi mântuită prin artă", precizând că îl parafrazează pe Constantin Brâncuşi.
"Valorile româneşti îşi au locul în centrul Capitalei, în centrul atenţiei bucureştenilor, dar mai ales a turiştilor care vin să viziteze acest oraş. E timpul să ne punem valorile în centrul atenţiei", a mai spus Ivaşcu, declarându-se mândru că este contemporan cu Florin Piersic.
Urmând modelul celebrului bulevard Walk Of Fame din Los Angeles, proiectul din Piaţa Timpului din Capitală va deveni un punct de referinţă pentru cultura română prin găzduirea stelelor ce omagiază artişti români consacraţi. Alegerea lui Florin Piersic pentru inaugurarea Walk of Fame a fost realizată în urma unui studiu desfăşurat pe site-ul Cinemagia.
Florin Piersic, născut pe 27 ianuarie 1936, în Cluj, este unul dintre cei mai importanţi actori români de teatru şi film. Unul dintre cele mai cunoscute personaje pe care le-a interpretat în film este Mărgelatu. El a jucat în filme precum "Ciulinii Bărăganului" (1957), "Neamul Şoimăreştilor" (1964), "Haiducii lui Şaptecai" (1970), "Zestrea Domniţei Ralu" (1971), "Colierul de turcoaze" (1985), "Fix alert" (2004) şi "Eminescu versus Eminem" (2005).
Printre spectacolele de teatru celebre în care a jucat Florin Piersic se numără "Zbor deasupra unui cuib de cuci", "Oameni şi şoareci" şi "Străini în noapte".
Florin Piersic a primit numeroase distincţii, printre care premiul pentru întreaga carieră la Festivalul Internaţional de Film Transilvania (TIFF), în 2009, şi Medalia de Aur a Artelor Transilvane, în acelaşi an.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu