luni, 28 februarie 2011

Oscarurile au fost decernate


Filmul "Discursul regelui/ The King's Speech" a fost marele câştigător la la cea de-a 83-a gală de decernare a premiilor Academiei de film americane, duminică, la Los Angeles, echipa acestei producţii adjudecându-şi, printre altele, premiile pentru cel mai bun film şi cea mai bună regie. 
După ce a împărţit cu "Reţeaua de socializare/ The Social Network" trofeele acordate de-a lungul acestui sezon, "Discursul regelui", de Tom Hooper, a obţinut Oscarul pentru cel mai bun film.
Lungmetrajul "Discursul regelui/ The King's Speech", în care actorul Colin Firth interpretează rolul regelui George al VI-lea al Marii Britanii, a primit cele mai multe nominalizări la Oscar - 12 - dintre care a câştigat trofeele pentru cel mai bun film, cel mai bun regizor, cel mai bun actor în rol principal şi cel mai bun scenariu original.
Filmul "Reţeaua de socializare" a primit trei premii Oscar - pentru cel mai bun scenariu adaptat, cel mai bun montaj şi cea mai bună coloană sonoră.
Alţi favoriţi care au şi obţinut râvnitele statuete au fost Natalie Portman, care şi-a adjudecat Oscarul pentru cea mai bună actriţă, pentru rolul din "Lebăda neagră/ Black Swan", şi Christian Bale, premiat pentru cea mai bună interpretare în rol secundar, pentru prestaţia din "The Fighter".
Gala de premiere, care a avut cei mai tineri prezentatori de până acum, Anne Hathaway şi James Franco, a avut loc duminică la Kodak Theatre din Los Angeles.
Prezentăm în continuare lista completă a câştigătorilor premiilor Oscar pe 2011:
Cel mai bun film: "Discursul regelui/ The King's Speech"
Cel mai bun regizor: Tom Hooper - " Discursul regelui/ The King's Speech"
Cea mai bună actriţă în rol principal: Natalie Portman - "Lebăda neagră/ Black Swan"
Cel mai bun actor în rol principal: Colin Firth - "Discursul regelui/ The King's Speech"
Cel mai bun actor în rol secundar: Christian Bale - "The Fighter"
Cea mai bună actriţă în rol secundar: Melissa Leo - "The Fighter"
Cel mai bun scenariu adaptat: "Reţeaua de Socializare/ The Social Network"
Cel mai bun scenariu original: "Discursul regelui/ The King's Speech"
Cel mai bun film de animaţie: "Toy Story 3"
Cea mai bună regie artistică: "Alice în Ţara Minunilor" de Tim Burton
Cea mai bună imagine: "Începutul/ Inception" de Christopher Nolan
Cele mai bune costume: "Alice în Ţara Minunilor"
Cel mai bun machiaj: "The Wolfman"
Cel mai bun lungmetraj documentar: "Inside Job"
Cel mai bun scurtmetraj documentar: "Strangers No More"
Cel mai bun mixaj de sunet: "Începutul/ Inception"
Cel mai bun montaj de sunet: "Începutul/ Inception"
Cel mai bun montaj: "Reţeaua de socializare/ The Social Network"
Cel mai bun film într-o limbă străină: "In A Better World" de Susanne Bier
Cel mai bun scurtmetraj: "God of Love"
Cel mai bun scurtmetraj animat: "The Lost Thing"
Cele mai bune efecte vizuale: "Începutul/ Inception"
Cea mai bună coloană sonoră: "Reţeaua de socializare/ The Social Network"
Cel mai bun cântec: "Toy Story 3" - "We Belong Together"

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Blog Archive

Venetia

imagine 1 venetia imagine 2 venetia
imagine 3 venetia imagine 4 venetia

Colegii de BloG