Un reporter de la Bruxelles a încercat să îl plaseze luni pe Tony Blair sub arest cetăţenesc, pentru rolul jucat în invadarea Irakului, în timp ce fostul premier britanic se afla la PE în vederea unei audieri privind conflictul israeliano-palestinian, relatează publicaţia electronică EUObserver.
Cu ocazia a şapte ani de la invazia Irakului, David Cronin, un jurnalist irlandez din cadrul agenţiei Inter Press Service şi corespondent al cotidianului britanic de centru-stânga The Guardian, s-a apropiat de Blair, care urma să le prezinte eurodeputaţilor activitatea sa ca emisar special în Orientul Mijlociu.
Prinzându-l de braţ, Cronin i-a spus "Domnule Blair, acesta este un arest cetăţenesc". Fostul lider laburist, aflat în Parlamentul European (PE) în calitate de reprezentant al Cvartetului pentru Orientul Mijlociu (Uniunea Europeană, Statele Unite, Rusia şi ONU), a tresărit, dar reporterul, în vârstă de 38 de ani, a fost rapid împins deoparte de o gardă de corp.
"Sunteţi vinovat de crime de război", a continuat el, intenţionând să-l conducă pe Blair la cel mai apropiat post de poliţie pentru a fi acuzat de "război de agresiune", un conflict militar nejustificat prin autoapărare, care constituie o încălcare a dreptului internaţional cutumiar, prevăzut în Statutul de la Roma, în baza căruia a fost creată Curtea Penală Internaţională, o instituţie judiciară care are jurisdicţie asupra infracţiunilor de agresiune.
Reporterul nu a fost arestat sau acostat de securitatea Parlamentului European, ci a părăsit încăperea de bunăvoie. Încercând să revină după o jumătate de oră, lui Cronin i-a fost refuzată intrarea, iar paznicii i-au solicitat, ulterior, legitimaţia de presă.
El a declarat că s-a inspirat din tentativele de arestare a liderului din Zimbabwe, Robert Mugabe, de către un activist britanic în domeniul drepturilor omului, Peter Tatchell, la Londra, în 1999, şi la Bruxelles, în 2001, dar şi din campania lansată în ianuarie de The Guardian în acest sens.
"Motivaţia mea pentru arestarea lui Blair se bazează integral pe dispreţul faţă de crimele pe care le-a comis şi la care a instigat în Irak, Afganistan, Palestina, Liban şi Serbia", a spus acesta. "Doar în Irak este posibil să fi fost ucise aproximativ un milion de persoane", a adăugat el, referindu-se la un studiu al publicaţiei medicale Lancet privind pierderile de război.
Aceasta este a doua încercare de arestare cetăţenească a fostului lider britanic. O militantă împotriva războiului, Grace McCann, a fost prima care a încercat să-l plaseze pe Blair sub arest cetăţenesc, în urma audierii acestuia, în ianuarie, de Comisia Chilcot, care anchetează rolul jucat de Marea Britanie în invadarea Irakului, în 2003.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu