Teatrele din Bucureşti concediază 550 de angajaţi

Directorii teatrelor se simt nedreptăţiţi: Nu suntem şi nu am fost niciodată direcţii ale primăriilor. Suntem instituţii de sine stătătoare.

Dacă v-aţi bucurat că sălile de teatru sunt din nou pline, trebuie să aflaţi că, din păcate, această stare de normalitate nu va mai dura se pare multă vreme. Administraţiile publice locale trebuie să-şi reducă personalul cu ­25-30%. Pentru că teatrele se află şi ele în subordinea primăriilor (excepţie făcând cele naţionale care ţin de Ministerul Culturii), mâna lungă a Ordonanţei 63 îi atinge astfel şi pe artişti.

"Actorii nu sunt funcţionari publici"

"Este o aberaţie să pui semnul egalităţii între un artist şi o secretară care plimbă hârtii de colo-colo prin primărie", a declarat pentru România Liberă regizorul Alexandru Darie, directorul Teatrului Bulandra. "Actorii nu sunt funcţionari publici. În plus, teatrele au personalitate juridică. Nu sunt şi nu au fost niciodată direcţii ale primăriilor. Sunt instituţii de sine stătătoare, chiar dacă ordonatorul de credite este consiliul local". Această nouă lovitură sub centură vine în instituţiile de spectacol după ce abia au încasat reducerea cu 25% a salariilor, după ce nu cu multă vreme în urmă li s-a impus tuturor angajaţilor ­să-şi ia un concediu fără plată de 6 zile pe lună, după ce au fost puşi să aleagă între pensie şi salariu şi după ce toate posturile din teatre au fost blocate.

"Noi nu am mai putut angaja în ultimii 4 ani pe nimeni şi lucrăm deja în stare de avarie. I-am pus pe pensionabili să aleagă între pensie şi salariu. Din 218 angajaţi, acum mai avem 142. Personalul tehnic este insuficient, la fel şi cel administrativ, iar în ceea ce-i priveşte pe artişti, nici nu se pune problema să renunţăm la vreunul dintre ei", a mai spus Alexandru Darie. "Toţi actorii noştri joacă şi joacă mult. Dacă dăm pe unii dintre ei afară vom fi nevoiţi să-i plătim pe colaborare, la bucată, ori asta înseamnă cu mult mai mulţi bani decât le dăm acum pe salariu. În mod foarte ciudat însă, nu ni s-a cerut diminuarea cheltuielilor, pentru că am fi putut găsi alte soluţii, să scoatem mai puţine premiere, de pildă, ci ni s-a cerut în mod expres reducerea personalului. E ca şi cum ni s-ar spune că, nu contează cum, din 18 oameni să facem 14. Să tăiem un picior de la unul, o mână de la altul şi tot aşa... Până la urmă vom apela la tot soiul de artificii prin care vom externaliza servicii, îi vom plăti pe oameni pe drepturi de autor sau pe PFA, dar, repet, asta presupune mai mulţi bani decât actualele lor salarii."

 

OUG 63, omor cu premeditare

 

La rândul lui, Mircea Diaconu, senator PNL şi director al Teatrului "Nottara", consideră aberantă reducerea personalului din teatre. "Să fie clar! Eu nu arunc pe nimeni în stradă. Vom găsi soluţii să-i păstrăm, dacă nu ca angajaţi, măcar ca şi colaboratori. Am prefera mai degrabă să ni se ceară să ne autofinanţăm. Am mai făcut treaba asta şi pe timpul lui Ceauşescu. Am jucat şi la lumânări pe vremea aceea, aşa că acum am putea foarte bine folosi trei reflectoare în loc de 23." Mircea Diaconu a mai atras atenţia asupra faptului că, folosindu-se abuziv această ordonanţă de urgenţă, într-o serie de consilii locale se va merge până acolo încât, pentru a-şi salva funcţionarii, primarii vor concedia mai mulţi artişti. "Am primit deja câteva semnale că în teritoriu sunt primari care merg până la desfiinţarea unor teatre doar pentru a-şi păstra în funcţie angajaţii."

Mircea Diaconu şi alţi parlamentari PNL au sesizat, prin Avocatul Poporului, Curtea Constituţională, reclamând contrarietatea dispoziţiilor OUG 63 cu Legea fundamentală. "Şi pentru că totuşi suntem oameni care pot dialoga, am cerut ajutorul părţilor mici ale Coaliţiei. Mă refer la UDMR, Independenţi şi la grupul minorităţilor naţionale. Cu ajutorul lor vom cere astăzi, luni, 19 iulie, în Parlament, ca la OUG 63 să se adauge o simplă virgulă după care să urmeze cuvintele «instituţiile de cultură. Am ajuns să ne luptăm pentru o virgulă", a spus amar Mircea Diaconu, referindu-se la faptul că, prin susţinerea celor trei grupuri parlamentare din Coaliţia de guvernământ, PNL va încerca ca teatrele să fie exceptate de la măsurile cerute prin OUG 63, alături de instituţiile de învăţământ şi de cele sanitare, cele pe care legea le "iartă" ­deocamdată. "Am spus că această ordonanţă este un omor prin imprudenţă. Dacă însă teatrele nu vor fi exceptate aşa cum sunt şcolile şi spitalele, voi ajunge să spun că aici este vorba chiar de crimă cu premeditare", a mai declarat Mircea Diaconu.

 

Cooperativa Artistică de Producţie

Tot mai mult s-a vehiculat ideea unificării mai multor instituţii teatrale sub o umbrelă unică. Directorii de teatru refuză această soluţie pe care o numesc CAP (Cooperativa Artistică de Producţie). Aceste CAP-uri de tip nou ar duce la îngroparea definitivă a unor teatre, cum a fost cazul Operei din Constanţa, care, prin comasarea instituţiilor de cultură din oraş a dispărut complet din peisajul artistic. "Această idee, cu comasarea teatrelor, a ­avut-o şi Ceauşescu, dar până şi el a înţeles că era o prostie", a comentat Alexandru Darie. "Cum poţi pune la un loc circul cu un teatru muzical şi cu unul de proză? Eu am prins anii aceia în care teatrele erau comasate, dar şi atunci era vorba mai mult de o unificare locativă, dacă vreţi. Adică contabilul de la un teatru era pus în acelaşi birou cu cel de la alt teatru, dar, în afară de faptul că împărţeau acelaşi spaţiu, fiecare îşi vedea de treaba lui", a explicat Darie.

Mircea Diaconu, ­care se gândeşte să cheme reprezentanţii Guinness Book pentru a include numărul de ordonanţe de urgenţă ale Guvernului Boc în celebra Carte a Recordurilor, nu crede că autorităţile vor totuşi moartea artiştilor. "La urma urmelor, şi Boc, şi miniştrii săi au crescut cu filmele şi cu spectacolele noastre. În plus, pentru a fi cinic sau diabolic e nevoie de un înalt grad de inteligenţă, or, nu e cazul. Cred mai degrabă că băieţii ăştia au făcut încă o lege pe genunchi (ca atâtea altele), pe care sper să o putem amenda."  


Un articol scris de Gabriela Lupu. 
Articolul a apărut în România Liberă