Dupa ce guvernul Boc a aruncat (şi) breasla actorilor în mocirla unei sărăcii fără precedent, tupeul celor din cabinetul Pinguin nu cunoaşte margini sau ruşine.
Ministrul Culturii şi Patrimoniului Naţional, Kelemen Hunor, îşi exprimă regretul faţă de decesul actorului Horia Şerbănescu, subliniind faptul că artistul a fost "o figură emblematică a teatrului românesc de revistă", care i-a făcut pe oameni să zâmbească şi "le-a mângâiat sufletele".
"Am primit cu o mare tristeţe vestea dispariţiei dintre noi a lui Horia Şerbănescu. Şi este, parcă, o tristeţe mai amară când ne gândim că, timp de peste şase decenii, Horia Şerbănescu a înveselit, cred, milioane de oameni. Şi a făcut-o în vremuri în care râsul era, din principiu, considerat subversiv. Horia Şerbănescu a fost o figură emblematică a teatrului românesc de revistă, a jucat, cu succes, şi teatru clasic, a avut interpretări memorabile în film şi la televiziune. Aş dori, însă, să subliniez prezenţa sa, în întreaga sa carieră, duminică de duminică, la emisiunile radioului naţional. Timbrul inconfundabil al vocii sale şi umorul de o factură deosebită se asociază şi azi, în memoria multor generaţii, cu după amiezile duminicale petrecute în familie, în jurul aparatului de radio.
I-a făcut pe oameni să zâmbească, le-a descreţit frunţile, le-a mângâiat sufletele… Este opera de o viaţă a lui Horia Şerbănescu! Dumnezeu să-l odihnească în pace!", se indică în comunicatul remis MEDIAFAX de Kelemen Hunor.
Actorul Horia Şerbănescu a murit duminică, la Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti, la vârsta de 86 de ani, în urma unei lungi suferinţe provocate de o boală cronică, în stadiu terminal.
Horia Şerbănescu va fi înmormântat marţi, la ora 12.00, la Cimitirul Bellu din Capitală.
Horia Şerbănescu (16 martie 1924 - 19 septembrie 2010) a fost un popular actor bucureştean, activând atât pe scena teatrului de revistă şi de comedie, cât şi în televiziune. El a deţinut, de asemenea, câteva roluri în filme.
Şerbănescu a debutat pe scenă la vârsta de 5 ani, în 1929, în rolul regelui Mihai din spectacolul "Miss Revista". Atunci a fost descoperit pe scena de la Cărăbuş de regizorul Paul Gusti, care l-a adus la Teatrul Național în rolul Statu Palmă Barbă Cot din "Rodia de Aur", spectacolul fiind primul de acest gen transmis la Radiodifuziunea Română. Astfel, Horia Şerbănescu a devenit cel mai vechi colaborator al Radioului Public.
Horia Şerbănescu a jucat pe scena Teatrului din Sărindar, condus de Tudor Muşatescu, şi pe scena de la Teatrul nostru, condus de Dina Cocea, ulterior transferându-se la Teatrul Victoria. A cunoscut primul mare succes la Grădina Volta Buzeşti, cu rolul din spectacolul "Profesorul de franceză", de Tudor Muşatescu.
A format cupluri artistice cu Emil Popescu, dar şi cu Radu Zaharescu, alături de care a cunoscut succesul în teatrul de revistă, la "Cărăbuşul" lui Constantin Tănase. Tot alături de Radu Zaharescu a format unul dintre cuplurile artistice cele mai cerute în momentele difuzate de Televiziunea Română.
A jucat în filme de televiziune precum "Directorul nostru" (1955), "Telegrame" (1959), "Politică şi delicatese" (1963) sau "Mofturi 1900" (1964). În teatru a deţinut roluri în spectacole precum "Pe aripile Revistei", "Trei Căluşari", "Vitamina M... Muzica!", "Horia şi Radu îşi asumă riscul", "Cu muzica e... de glumit!", "Carnaval la Tănase", "Nepotul domnului prefect".
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu