sâmbătă, 5 iunie 2010

10 asasinate intrate în istorie


Asasinatul, spre deosebire de crima, este considerat uciderea unei personalitati politice, religioase sau mondene. In general, in cazul asasinilor (cei neplatiti), motivul este clar - gelozie, un ideal politic sau religios, razbunarea sau banii. Desigur, exista si cazuri in care niste dezechilibrati mintal vor sa ajunga si ei celebri macar in acest fel. De-a lungul timpului, asasinatul era aproape o forma de guvernamant: de la Cezar, trecand pe la Curtile regale ale Frantei sau Angliei pana la cei 9 premieri niponi ucisi dupa 1860 sau cei 4 presedinti americani. 

Iata o lista a celor mai rasunatoare asasinate din istoria omenirii. Ea nu este exhaustiva, insa prezinta unele dintre cele mai meditizate, spectaculoase si importante astfel de crime, care au schimbat istoria lumii. 

10. Alexander Litvinenko, fost agent KGB in varsta de 44 de ani, a fost otravit cu poloniu 210 (o substanta radioactiva) si a murit in noiembrie 2006, la un spital din Londra. Litvinenko fusese avertizat ca urma sa fie asasinat de serviciile secrete din Rusia. Inainte de a fi internat, in stare grava, el a avut intalniri la Londra cu doi cetateni rusi. Se stie ca fostului spion i s-a pus otrava intr-o cana cu ceai, gasita in camera sa de hotel.
Intr-un mesaj dictat cu trei zile inainte de a muri, Alexander Litvinenko l-a acuzat de-a dreptul pe presedintele rus Vladimir Putin de asasinarea sa. Moscova a negat categoric ca ar fi dorit lichidarea lui Litvinenko sau ca ar avea vreo legatura cu moartea acestuia. 

9. John Lennon, liderul Beatles-ilor, a fost asasinat pe 8 decembrie 1980, in fata unui hotel din New York. El a fost impuscat in piept, in spate si in bratul stang. A murit 30 de minute mai tarziu in drum spre spital. In acel decembrie, un fanatic, pe numele sau, Mark David Chapman, a pus mana pe pistol pentru a-si ucide idolul, de la care cu numai cateva ore in urma primise un autograf. Nebunii intra si ei, cum pot, in istorie. Chapman se afla si astazi in spatele gratiilor. Nu cu mult timp in urma a facut o cerere pentru a fi gratiat. Reactiile opiniei publice au fost extrem de violente. 

8. Abraham Lincoln, al 16-lea presedinte al SUA, a fost ucis in aprilie 1865 de John Wilkes Booth, un spion sudist, suparat pe liderul de la Casa Alba pentru ca sprijinea eliberarea negrilor din sclavie. Lincoln a fost impuscat in cap, in loja sa de la teatrul Ford, in timpul unui spectacol. Booth a reusit sa scape, dar a fost prins dupa cateva zile si impuscat mortal.
Desi oficial autoritatile americane nu au acceptat asta niciodata, oamenii s-au intrebat mereu daca mana asasinului John Wilkes Booth nu a fost dirijata de adversarii politici ai lui Lincoln. Mai ales ca, la sfarsitul razboiului civil din SUA (1861-1865), situatia lui Lincoln era destul de dificila. El se bucura de increderea maselor largi ale americanilor, care se convinsesera ca, presedintele, desi cu multe ezitari si solutii de compromis, mergea in intampinarea nazuintelor poporului.
Dar numarul dusmanilor politici ai lui Lincoln nu numai ca nu se micsora, ci, dimpotriva, crestea. Il urau atat plantatorii sudisti, cat si simpatizantii acestora din statele nordice, partizani ai intelegerii cu statele sclavagiste rebele. In acelasi timp, politica lui Lincoln continua sa provoace nemultumirea radicalilor-aripa stanga a propriului sau partid, partidul republican. 

7. Martin Luther King Jr. a fost un pastor baptist nord-american, activist politic, cunoscut mai ales ca luptator pentru drepturile civile ale persoanelor de culoare din SUA. A fost asasinat pe 4 aprilie 1968, in Memphis, Tennessee. A fost impuscat mortal, in balconul sau de la camera de hotel.
In 1977, Jimmy Carter ii acorda, postum, Medalia Prezidentiala a Libertatii. Martin Luther King a fost cel mai tanar laureat al premiului Nobel pentru Pace in 1964 pentru lupta impotriva segregatiei rasiale. Ziua Martin Luther King a fost declarata, in 1968, sarbatoare nationala in SUA.
Potrivit versiunii oficiale, asasinul lui King a fost James Earl Ray, insa multi nu au crezut varianta asta, ci aceea ca asasinatul a fost rezultatul unui complot in care au fost implicati inalti oficiali din FBI, CIA, Departamentul de Stat, politia din Memphis, dar si indivizi care aveau legaturi cu crima organizata.
Un juriu din Tennessee s-a pronuntat in 1999 in favoarea familiei lui Luther King, recunoscand ca asasinarea liderului de culoare a fost intr-adevar rezultatul unei conspiratii.

 
6. Presedintele american John F. Kennedy a fost impuscat mortal, la Dallas, pe 22 noiembrie 1963, in timp ce se deplasa cu masina prin oras, cand coloana prezidentiala traversa Dealey Plaza. Investigatiile oficiale l-au gasit pe Lee Harvey Oswald vinovat de moartea presedintelui.
Autorii si motivele crimei sunt si astazi controversate. Au existat insa sustinatori ai unei teorii a conspiratiei din care acest Lee Harvey Oswald ar fi doar un actor. Mai ales ca Oswald a fost si el ucis la doua zile dupa moartea presedintelui.
Recent a aparut o transcriere a unei convorbiri intre Oswald si ucigasul sau, in care acestia discuta despre uciderea lui Kennedy ca masura de a opri cercetarile in randul mafiei efectuate sub comanda fratelui fostului presedinte, procurorul general Robert Kennedy.
De altfel si senatorul Robert F. Kennedy a fost impuscat pe 5 iunie 1968, de un palestinian. Multi se intreaba si astazi cine a comandat asasinatul.

 
5. Arhiducele Imperiului Austro-Ungar Franz Ferdinand a fost asasinat in timpul unei vizite de lucru la Sarajevo, Bosnia si Herzegovina pe 28 iunie 1914 de impreuna cu sotia sa, Sophie, ducesa de Hohenberg, de extremistul sarb Gavrilo Princip, unul dintre cei sase membri ai unei bande teroriste coordonate de Danilo Ilić Mana Neagra.
Acest asasinat a denclansat Primul Razboi Mondial, Imperiul Austro-Ungar declarand razboi Serbiei. Cabrinovic a aruncat o bomba inspre masina arhiducelui, explodand langa masina. La putin timp arhiducele Francisc Ferdinand si sotia sa Sophie sunt omorati de catre Princip, in timp ce ei se aflau in drum spre spital pentru a vizita ofiterul ranit de bomba. In momentul in care masina a incetinit la intrarea pe un pod, arhiducele austro-ungar si sotia sa au fost impuscati mortal.

 
4. Premierul israelian Yitzhak Rabin a fost ucis de extremistul Yigal Amir, la un miting pentru pace desfasurat la Tel Aviv, pe 4 noiembrie 1995.
Cu toate ca asasinul, Igal Amir, a fost prins in flagrant si zace intr-o inchisoare, dosarul a ramas deschis. Multe mistere continua sa pluteasca in jurul lui. Semnele de intrebare s-au inmultit din momentul in care a fost pusa in circulatie versiunea "celui de-al treilea glont".
In camasa si maieul decedatului ar fi fost detectate trei gauri de glont. Or, tot timpul s-a spus ca Igal Amir a tras doua focuri de arma asupra premierului. Amir a angajat un nou avocat si cere revizuirea procesului. El sustine ca glontul mortal a fost cel de-al treilea. Cine a tras acest al treilea foc? Au aparut intrebari noi si raspunsurile sunt greu de gasit.

 
3. Mahatma Gandhi, parintele independentei Indiei si initiatorul miscarilor de revolta neviolente, a fost impuscat mortal de un fanatic hindus, la 30 ianuarie 1948, in timpul unei ceremonii religioase. El a murit cu cuvantul "Dumnezeu" pe buze. Considerat un fel de sfant si un conducator politic, Gandhi obtine retragerea britanica si independenta Indiei la 15 august 1947. Incinerarea sa publica a provocat manifestari extraordinare de doliu popular.
Asasinul, Nathuram Godse, era un radical hindus. Godse si complicele sau, Narayan Apte, au fost condamnati si executati in noiembrie 1949.

 
2. Cezar a convocat Senatul la Idele lui Marte, pe 15 martie 44 i.Hr., cand a fost si ucis. Cu putine zile in urma, un prezicator ii spusese lui Cezar: "Fereste-te de Idele lui Marte". In timpul intrunirii Senatului, Cezar a fost atacat si injunghiat de un grup de senatori, care se intitulau Liberatorii. Acestia si-au justificat actiunea spunand ca au comis tiranicid, nu crima, aparand Republica de ambitiile monarhale pretinse de Cezar.
Printre asasini se aflau Gaius Trebonius, Decimus Junius Brutus, Marcus Junius Brutus si Gaius Cassius Longinus; Cezar le gratiase majoritatea crimelor si chiar ii avansase in cariera.
Marcus Brutus era un var indepartat al lui Cezar si fusese numit ca unul dintre mostenitorii sai testamentari. De asemenea, se speculeaza ca Marcus Brutus era fiul nelegitim al lui Cezar, din moment ce acesta avusese o aventura cu Servilia Caepionis, mama lui Brutus; insa Cezar avea doar cincisprezece ani la data nasterii lui Brutus.
Cezar a primit 23 de lovituri(conform altora chiar 35), care variau intre superficiale si mortale si, ironia soartei, s-a prabusit la picioarele unei statui a fostului sau prieten, devenit rival, Pompei cel Mare. Pompei fusese recent deificat de catre Senat, unele relatari spunand ca Cezar s-a rugat la Pompei in timp ce murea.

 
1. Si politica romaneasca s-a facut de multe ori prin intermediul asasinatelor. Istoria povesteste cum pe 29 decembrie 1933, premierul roman I.C. Duca a fost impuscat in ceafa, pe peronul garii din Sinaia, de catre un legionar din "echipa mortii". Apoi, la 21 septembrie 1939, Armand Calinescu, prim-ministru al Romaniei, a fost si el ucis in Bucuresti. In 1940, pe timpul guvernarii legionare, au fost omoriti multi oameni politici sau fosti demnitari, printre care Nicolae Iorga si Virgil Madgearu. 

Sursa: EuroAvocatura.ro

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Blog Archive

Venetia

imagine 1 venetia imagine 2 venetia
imagine 3 venetia imagine 4 venetia

Colegii de BloG