Venise cândva la Cartagina un anume episcop al maniheilor pe nume Faustus, o mare cursă a diavolului, şi mulţi mai erau cei care se lăsau seduşi de el prin acele momeli ale unei vorbiri fermecătoare, vorbire pe care cândva chiar dacă şi eu o lăudasem, o delimitasem totuşi de adevărul lucrurilor pe care eram atât de avid să le cunosc, nefiind deloc atent la felul în care era vasul acelei vorbiri frumoase, ci fiind atent, mai degrabă, la ce anume din ştiinţă îmi punea el dinainte ca să mănânc, cel ce era numit la ei Faustus.
Căci faima lui mi-l făcuse încă de mult cunoscut; se spunea că ar fi fost cel mai iscusit cunoscător al tuturor doctrinelor morale şi un erudit de prima mână în disciplinele liberale.
Şi fiindcă citisem multe dintre cărţile filozofilor şi le aveam în minte, pe unele dintre acestea le comparam cu acele lungi poveşti ale maniheilor, şi-mi păreau mai demne de crezare cele pe care le afirmaseră filozofii care putuseră să aibă atâta previziune încât fuseseră în stare să aprecieze vremea sosirii Domnului, deşi nu-l cunoscuseră câtuși de puţin pe Domnul.
Căci mare eşti Tu, Doamne, şi cu respect Te uiţi la cele smerite, iar pe cele semeţe le cunoşti de departe. Şi nu Te apropii de cât de cei cu inima zdrobită, dar de cei mândri nu eşti aflat nici chiar dacă aceştia, printr-o ciudată iscusinţă, ar reuşi să numere stelele şi nisipul, şi ar măsura bolţile înstelate şi ar descoperi drumurile astrelor.
Căci ei le caută pe acestea cu mintea şi cu talentul pe care Tu li le-ai dat, şi ei multe au aflat şi au prezis cu mulţi ani înainte eclipsele de soare şi de lună: în ce zi, la ce oră, din care parte anume urmau să fie, iar calculul lor nu i-a înşelat; şi exact aşa s-a şi întâmplat, cum au prevăzut ei.
Şi au formulat regulile cuvenite de care se ţine seama şi astăzi, şi, în funcţie de acestea, se poate prevedea în ce an, în ce lună a anului, în care zi a lunii, la ce oră din zi, şi din care parte a luminii sale va suferi eclipsa luna ori soarele; şi aşa se va întâmpla cum a fost prevăzut de ei dinainte.
Şi se miră oamenii de toate acestea, şi rămân uimiţi cei care nu le cunosc, dar cei care le ştiu se bucură mult şi se laudă nevoie mare!
Şi din cauza acestei nelegiuite trufii, îndepărtându-se şi lipsindu-se de lumina Ta, cu atâta timp înainte prevăd ei viitoarea eclipsă de soare, cu cât nu-şi dau seama de eclipsa prezentă din capul lor. Pentru că ei nu cercetează cu evlavie, ca să ştie de unde anume au ta¬lentul cu care cercetează toate acestea.
Şi, cu toate că ei descoperă că Tu i-ai făcut, nu Ţi se încredinţează Ţie, pentru ca să păzeşti Tu ceea ce ai făcut; şi ca şi cum s-ar fi creat ei înşişi, nu se jertfesc pentru Tine, şi nu-şi înfrânează izbucnirile, ca pe nişte zburătoare; nu-şi ni¬micesc nici curiozităţile, ca pe nişte peşti ai mării — curiozităţi datorită cărora ei străbat până la capăt cărările cele ascunse ale abisului; şi nu-şi înfrâng nici desfrâurile, ca pe nişte turme ale câmpiei, pentru ca şi Tu, o, Doamne, să nimiceşti, asemenea unui foc mistuitor, grijile lor muritoare, renăscându-i pe ei întru nemurire.
Ci ei nu cunosc calea, care este Cuvântul Tău, Cel prin care Tu ai creat cele pe care ei le numără, şi .prin care i-ai creat şi pe ei, cei care numără, şi simţul prin care ei văd ceea ce numără, şi mintea cu care ei numără, şi faptul că înţelepciunea Ta nu are număr.
Dar însuşi Unul – Născut s-a făcut pentru noi înţelepciune, dreptate şi sfinţenie, şi s-a numărat printre noi şi a dat bir Cezarului. De bună seamă, ei nu cunosc această cale, prin care să se coboare de la înălţimea lor la Acela, şi nici pe aceea prin care să se urce la Acesta. Ei nu cunosc calea aceasta şi se socotesc pe ei înşişi sus de tot, cu stelele, şi se cred strălucitori ca şi ele; şi iată-i, prăvălitus-au la pământ şi întunecatus-a inima lor cea nechibzuită.
Ei spun multe adevăruri despre făptură, dar Adevărul, adică pe Creatorul făpturii, nu-l cercetează cu evlavie, şi de aceea nici nu-l găsesc; iar dacă îl află, cu toate că îl cunosc pe Dumnezeu, nu-L cinstesc ca pe un Dumnezeu şi nu-I aduc mulţumiri; ci se pierd în cugetele lor deşarte, şi spun că sunt înţelepţi, atribuindu-şi cele ce sunt ale Tale, dar, din cauza orbirii lor nelegiuite, ei se silesc să-ţi atribuie Ţie cele ce sunt ale lor, aruncând asupra Ta tot felul de minciuni, Tu, Care eşti Adevărul; şi schimbând slava lui Dumnezeu Cel nestricăcios în ceva asemănător omului celui stricăcios, şi păsărilor, ori celor cu patru picioare, ori târâtoarelor; într-un cuvânt, ei schimbă Adevărul Tău cu minciuna, cinstesc şi slujesc Creaturii mai mult decât Creatorului.
Totuşi, am reţinut de la ei şi multe lucruri adevărate, susţinute de ei în legătură cu făptura însăşi, şi-mi venea în minte calculul prin intermediul numerelor, prin intermediul ordinii timpurilor şi prin mărturiile vizibile ale stelelor, şi le comparam cu cele spuse de către Manichaeus. Şi, cel care a scris numeroase lucrări despre toate acestea, aiurind din belşug; şi nu-mi venea în minte lămurirea solstiţiilor şi a echinocţiilor, nici a eclipselor de soare şi de lună, şi nici ceea ce învăţasem eu în mod asemănător din cărţile lumeşti de înţelepciune. Or, tocmai în acestea mi se poruncea să-mi pun credinţa, dar faptul acesta nu venea în întâmpinarea acestor teorii care rezultaseră din calculele mele, şi care fuseseră cercetate cu propriii mei ochi, ci se deosebeau de acestea în toate privinţele.
Fragment din volumul "Confesiuni" al Sfântului Augustin (capitolul III) publicată la Ed. Humanitas, 1998.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu