Scandal FNT 2010

Iată un dosar de scandal care se conturează în jurul Festivalului Naţional de Teatru, ediţia din acest an, 2010. Totul a început de la o Scrisoare deschisă adresată Cristinei Modreanu, selecţioner al Festivalului Naţional de Teatru.

 

Prima ridicare de cortină, interesantă în plan mediatic, a venit din partea lui Ioan T. Morar în "Academia Caţavencu". Iată fragmentul cu pricina: "Nu ştiu toate grupările, confreriile şi interesele din UNITER, de aceea nu ştiu cum să interpretez faptul că selecţionerul Festivalului Naţional de Teatru, unicul selecţioner, este Cristina Modreanu, un critic fără mari realizări, în opinia mea". (sursa: Academia Caţavencu, click aici). 

Acum, să reproducem întocmai scrisoarea domnului Claudiu Goga, Directorul Teatrului "Sică Alexandrescu", regizor şi membru în Senatul UNITER (sursa: The Chronicle, 19.06.2010, 17:42).

 

M-am gândit mult dacă merită să-ţi scriu această scrisoare.

 

Stând cu stiloul în mână şi cu hârtia albă în faţă mi-am dat seama că mai fusesem în această ipostază de trei ori în ultimii 3 ani. De fiecare data voiam sa te întreb acelaşi lucru. De fiecare dată am renunţat. Ce rost avea? În haosul ăsta? În confuzia, delirul şi lipsa de valori cu care ne confruntăm? Acum era, deci, a patra oara şi aproape renunţasem când mi-a venit în minte o imagine – o bucătărie mică, ora 5 dimineaţa, un bărbat singur fumează aplecat peste un text. Deodată îi ţâşneşte sângele pe nas… O să-ţi developez mai târziu această fotografie.

 

Trebuie să ştii că fac parte dintre regizorii care nu dau prea mare importanţă felului cum îşi manageriază spectacolele după premieră. Deşi mi-e clar că greşesc, continui să o fac. Pe de-o parte, dintr-o imensă timiditate, iar, pe de altă parte, pentru că nu mă interesează premiile, festivalurile, box-office-ul şi astfel de chestii. Asta pentru că am senzaţia că la noi onorurile în teatru spun foarte multe despre cei care le acordă şi nu spun aproape nimic despre cei care le primesc.

 

Ca director de teatru, însă, sunt condamnat să mă intereseze ce se întâmplă cu spectacolele teatrului meu, cine, cum şi unde le vede, cine şi cum apreciază munca actorilor şi a întregului colectiv. 

Pe scurt, sunt obligat să-mi pese dacă Teatrul "Sică Alexandrescu" participă sau nu la Festivalul Naţional de Teatru (care se vrea, sper, o ramă a tuturor celor mai bune spectacole din ţară). Pentru cine nu ştie, trebuie să spun că Teatrul "Sică Alexandrescu" a participat din anul 2002, de când am devenit directorul său, la toate ediţiile Festivalului Naţional de Teatru, cu excepţia uneia (selecţioner era, atunci, Marina Constantinescu).

 

Revin. Director fiind, eram obligat să urmăresc cu atenţie selecţia la Festivalul Naţional de Teatru, gândirea teatrală a selecţionerului şi întotdeauna am avut senzaţia că am înţeles-o (poate cea mai transparentă a fost cea a Marinei Constantinescu).

Prima dată când n-am înţeles ideea, gândirea teatrală a selecţionerului a fost în primul an în care tu ai devenit selecţioner. Atunci a fost şi prima dată când am vrut să-ţi scriu, când am vrut să te întreb – ce vrei? cum gândeşti? care-ţi sunt criteriile? Am renunţat.

 

Anul trecut, Teatrul "Sică Alexandrescu" a fost selecţionat în Festivalul Naţional de Teatru cu spectacolul "Lapte negru" în regia mea, dar nici atunci n-am înţeles cum s-a făcut selecţia. A fost a doua oară când am vrut să-ţi scriu, când am vrut să te întreb – ce vrei? cum gândeşti? care-ţi sunt criteriile? Am renunţat.

Aş dori să observi că nu aş putea fi acuzat că aveam vreo nemulţumire personală, ca regizor, din moment ce tu selecționaseși chiar spectacolul meu.

Anul acesta nu ai selectat nici un spectacol al Teatrului "Sică Alexandrescu". Întrebarea mea este aceeaşi: ce vrei? cum gândeşti? care-ţi sunt criteriile?

 

Este adevărat că, în acest an, în plină campanie de selecţie pentru Festivalul Naţional de Teatru, mi-ai trimis şi am primit în calitatea mea de senator UNITER un e-mail în care propuneai Senatului UNITER criteriile de selecţie pentru Festivalul Naţional de Teatru. Nu ştiu dacă Senatul le-a votat sau dacă măcar au fost supuse dezbaterii (nu am putut fi prezent la toate şedinţele Senatului). Atunci a fost a treia oară când am vrut să-ţi scriu. Am renunţat. De aceasta dată am renunţat din jenă. 

Deşi din decenţă n-am să reproduc aici e-mail-ul (poate cu altă ocazie), era evident ca acele criterii erau făcute pe genunchi şi că nu făceau decât să legitimeze un "anume" fel de selecţie. Erau exact ca acele caiete de sarcini care se fac la licitaţii astfel încât să câştige cineva anume. Dar poate greşesc, poate între timp criteriile tale s-au schimbat şi atunci revin cu întrebarea: ce vrei? care sunt criteriile de selecţie? Cum gândeşti tu teatrul şi un Festival Naţional?

 

Şi de ce un spectacol precum "Puterea obişnuinţei" de Thomas Bernhard nu face parte din această selecţie? Ce criterii nu a îndeplinit? Te rog şi te provoc să facem în mod public o analiză a spectacolului, cât mai amănunţită şi în toate compartimentele lui. (Te rog să începi prin a te documenta asupra lui Thomas Bernhard, pentru că, mi-ai mărturisit că nu ştii nimic despre el şi a trebuit să-ţi povestesc biografia lui.)

 

Mi-ar plăcea ca discuţia (publică) să fie una profesionistă şi decentă, dacă poţi (spun asta pentru că am văzut că în alte dispute publice, cu criticii Alice Georgescu şi Mircea Morariu limbajul tău a fost departe de decenţă.).

 

Repet – vrând să preîntâmpin ideea că sunt nemulţumit că nu ai selecţionat spectacolul meu "Puterea obişnuinţei" – această scrisoare ţi-o adresează directorul teatrului şi nu regizorul Claudiu Goga.

 

Dacă lucrurile ar sta altfel, atunci ţi-aş fi reproşat că nu ai selecţionat spectacolul meu de la Teatrul Naţional Cluj "Un caz clinic", sau ţi-aş fi reproşat că nu ai fost să vezi la Iaşi "Made în Est" sau (absolut inadmisibil!!!) nu ai fost nici măcar la Teatrul Mic în Bucureşti să vezi "Hamelin". Nu e asta treaba selecţionerului să VADĂ spectacole? Şi pentru că a venit vorba de reproşuri pe care nu ţi le fac – aş putea să ştiu de ce e nevoie întotdeauna de nenumărate insistenţe ca să vii la Braşov să vezi spectacole pentru Festivalul Naţional de Teatru? Nu asta e obligaţia unui selecţioner? Şi de ce, de fiecare dată în cei 3 ani ai amânat venirea după ce, în prealabil, făcusem programul teatrului după programul tău?

 

Am rămas dator cu developarea imaginii care m-a făcut să-ţi scriu (imaginea aceea este imaginea lui Marius Cordoş, protagonistul din "Puterea Obişnuinţei", într-una din nopţile de dinaintea premierei – povestită de el însuşi). Vreau să spun cu asta că artiştii, creatorii adevăraţi muncesc până la limita sacrificiului iar de munca lor nu ar trebui să-şi bată joc nimeni, nici din rea credinţă, nici din incompetenţă sau superficialitate.

 

Închei, spunându-ţi că în cazul în care nu voi primi răspuns la întrebările mele, îmi voi răspunde singur (dar public) şi mă voi vedea silit să nu-ţi mai acord prezumţia de bun simţ şi de competenţă.

 

Claudiu Goga,

Directorul Teatrului "Sică Alexandrescu",

regizor şi membru în Senatul UNITER

 

Ce a răspuns selecţionerul, aşa-zisul critic de teatru (în opinia mea), Cristina Modreanu?

 

Să citim şi să ne luminăm (că tare îi mai place domniei sale să lumineze pe toată lumea).

 

Despre puterea obișnuinței

Răspuns dlui Claudiu Goga

De-a lungul celor trei ani în care am avut responsabilitatea selecției pentru Festivalul Național de Teatru am explicat în multe rânduri – în articole, conferințe de presă și interviuri – care este conceptul gândit de mine pentru acest eveniment devenit principala "vitrină" pentru teatrul românesc. Au fost multe comentarii, întrebări, acuzații chiar, cărora am încercat întotdeauna să le răspund, cum cred că e firesc să se întâmple. O fac din nou ca urmare a scrisorii deschise trimise de regizorul Claudiu Goga.

 

Intenția mea a fost de la bun început să aduc pe această "platformă de prezentare" care este FNT spectacole contemporane, care să exprime diversitatea (atâta câtă este) a teatrului românesc de azi, care să descopere și alte feluri de a face teatru decât modelul unic, permanent reconfirmat în teatrul românesc ce are în centrul său viziunea regizorală. M-au interesat și spectacolele care tratau spațiul de joc într-un mod diferit, incitant și benefic pentru rezultatul final, și spectacolele în care actorul era invitat să renunțe la "trăirism-ul" demodat al interpretării și antrenat să se exprime în alte feluri, și spectacolele care propun un alt limbaj scenic, cu o dimensiune fizică sau coregrafică mai accentuată, dar și spectacolele care erau contemporane prin tematica propusă și demonstrau, prin abordarea regizorală, o anume aderență la lumea în care trăim, dar și o calitate poetică a tratării materialului dramaturgic (cazul celor două spectacole produse la Brașov despre care dl Goga spune în scrisoare că n-a înțeles de ce au fost selecționate). 

Nu în ultimul rând, am gândit selecția spectacolelor românești astfel încât să constituie un "showcase" care să stârnească interesul programatorilor din străinătate, iar selecția a ținut cont și de acest aspect, eligibilitatea acestor producții de către invitații din afara țării fiind unul dintre criterii. Principalele criterii țin, desigur, de calitatea artistică a producțiilor (lectura inovatoare/neașteptată/creativă a regizorului, piesă românească cu subiect capabil să intereseze și un public internațional, calitatea interpretării actoricești, ineditul propunerii scenografice, elaborarea profesionistă și în consonanță a tuturor elementelor spectacolului – coregrafie, muzica, decor, costume, proiecții video etc, dar și aderența la public)*.

 

Da, caut în teatru o abordare directă, percutantă și aderența la contemporaneitate, indiferent în ce mod se obține ea într-un spectacol – cu atât mai bine dacă se întâmplă într-un mod nou, surprinzător, inovator. Prefer acest gen de teatru unor creații estetizante. Credeam că e ușor de observat această opțiune, prin simpla parcurgere a listelor de spectacole din 2008 și 2009.

 

Revenind: cred, în ciuda insistențelor autorului care susține că n-ar fi așa, că scrisoarea dlui Goga e generată de o nemulțumire personală, aceea că nu i-a fost selecționat spectacolul. Cum altfel s-ar explica faptul că, deși regizorul susține că întrebarea privind criteriile de selecție îl frământa de trei ani, nu a pus-o decât acum? Avea nenumărate ocazii să o facă, din ianuarie 2008 când se afla printre membrii Senatului care au aprobat proiectul meu pentru FNT, dar și după aceea, în discuții personale sau publice, sub orice formă ar fi considerat că e mai potrivit. 

Nu în ultimul rând, dacă l-ar fi interesat cu adevărat subiectul criteriilor de selecție, ce anume l-a împiedicat să răspundă invitației mele de la începutul acestui an, trimisă tuturor membrilor Senatului UNITER, de a discuta și îmbunătăți împreună lista acestor criterii? N-a răspuns nimic atunci, dar întreabă care sunt criteriile azi, după anunțarea listei de spectacole selecționate, așadar ce spune asta despre onestitatea semnatarului?

 

Trec peste celelalte lovituri sub centură, absolut incredibile venind din partea unei persoane pe care n-am bănuit-o vreodată de lipsă de caracter, ca să ajung la subiectul scrisorii: spectacolul "Puterea obișnuinței", o piesă de Thomas Bernhard pe care Claudiu Goga a ales-o și montat-o cu pasiune și dedicație, crezând în ea, împreună cu un grup de excelenți actori brașoveni. Din păcate, pasiunea și dedicația nu sunt suficiente întotdeauna în teatru pentru un rezultat excepțional. 

Spectacolul semnat de Claudiu Goga nu reușește să transmită convingător ideile puternice, devastatoare ale dramaturgului, care vorbește despre răul sădit în noi de puterea obișnuinței, care anulează ce e mai bun și mai înalt în oameni – creativitate, inovație, genialitate, credință în valoare. Textul extrem de dificil al lui Bernhard rămâne în această montare un fel de ghicitoare sofisticată pe care actorii încearcă să o dezlege fără succes. 

Stilul de joc foarte concret, stanislavskian, nu este în acord cu abstractizarea ideatică propusă de dramaturg, ci o banalizează (nu e suficient un machiaj în alb sau un râs exagerat pentru a exprima alienarea personajelor). Se vede în spectacol încercarea de a reda caracterul abstract al personajelor, dar e o încercare căznită, ce confirmă încă o dată că o nereușită rămâne o nereușită, indiferent de cât efort a fost pus în ea. Am apreciat scenografia pe care o semna regizorul și atmosfera spectacolului, dar asta nu e de ajuns pentru a face un spectacol viu.

 

E foarte trist să constați asta, dar cred că tematica piesei se aplică foarte bine la o bună parte din munca depusă în teatrele românești azi: puterea obișnuinței s-a instalat în multe dintre ele, atât de eficient încât a subminat, paradoxal, până și montarea cu piesa "Puterea obișnuinței". 

Din păcate, teatrul brașovean e un exemplu perfect în privința efectelor "baterii pasului pe loc" de care e vorba și în piesă: acest teatru nu a avut în ultimii ani o evoluție notabilă pe scena teatrală românească, tânărul director și regizor Claudiu Goga – în care personal am crezut enorm la începuturile carierei lui – căzând în capcana plafonării, atât regizoral, cât și ca manager. Îmi pare rău că sunt nevoită să o spun, dar sper să aibă forța să o recunoască și să depășească acest moment fără a-i învinui pe alții că a ajuns aici.

 

În încheiere aș vrea să mai precizez că pentru ediția 20 a FNT am vizionat 116 spectacole în toată țara (lista a făcut parte din materialele de presă oferite jurnaliștilor la conferința de presă de luni, 14 iunie). Scrisoarea dlui Goga e lipsită de onestitate și din acest punct de vedere – nu a fost nevoie niciodată de "nenumărate insistențe" ca să merg la Brașov sau în alte părți, ci doar de încercări reciproce de a programa deplasările în așa fel încât să pot vedea toate spectacolele propuse din țară. Reacție tipică – fiecare director de teatru și fiecare regizor crede că e singur pe planeta teatrului românesc. 

Aș vrea să-i văd pe fiecare dintre ei încercând să împace 71 de instituții producătoare de spectacole câte sunt în România de azi, cu 4-5 producții noi în medie, dintre care unele refuză să facă o primă selecție pretinzând să le fie văzute toate producțiile! 

Să sperăm că viitorul selecționer va reuși să mulțumească pe toată lumea.

Cristina Modreanu 

*Lista integrală a criteriilor aplicate pentru selecție se găsește pe site-ul FNT: www.fnt.ro

 

Iată şi un fragment din Regulamentul de selecţie al FNT (dacă nu aveţi timp de pierdut să intraţi şi să căutaţi lista integrală pe site-ul FNT):

 

Dintre spectacolele văzute, selecţia se operează ţinând cont de următoarele criterii:

 

Criterii selecţie Romanian showcase FNT

 

1. Calitatea artistică a spectacolului propus de producător

- lectura inovatoare/neaşteptată/creativă a regizorului,

- piesă românească cu subiect capabil să intereseze şi un public internaţional,

- calitatea interpretării actoriceşti,

- ineditul propunerii si realizarii scenografice,

- elaborarea profesionistă a tuturor elementelor spectacolului – coregrafie, muzica, decor, costume, proiecţii video etc,

- aderenţa la public.

 

2. CV-ul artistic anterior al creatorului spectacolului şi al trupei care îl pune în operă (participări internaţionale, interes al partenerilor de peste graniţe faţă de noile lor creaţii, dosar de presă al spectacolelor).

 

3. Eligibilitatea de către programatorii invitaţi de FNT pentru programele/festivalurile de care ei răspund (în funcţie de profilul respectivelor festivaluri)

 

4. Adaptabilitatea producţiei la o scenă din Bucureşti (cu varianta jucării la sediu în cazul imposibilităţii deplasării)

 

Notă: Evident, criteriul legat de CV nu se va aplica debutanţilor

 

d. Selecţionerul are dreptul să aleagă un spectacol pentru a fi prezentat în premieră, dacă acesta are, după părerea sa, premisele necesare pentru a fi un eveniment al stagiunii.

 

e. Selecţionerul are obligaţia să contribuie la materialele promoţionale ale FNT, oferind argumentele scrise ale conceptului de festival pe care l-a gândit şi ale selecţiei operate. De asemenea, aceste argumente trebuie prezentate în toate împrejurările publice – interviuri, conferinţe de presă, interpelări, intervenţii scrise – pentru asigurarea transparenţei depline a modului de organizare a FNT.

 

III. Condiţii de participare

 

a. Teatrele care doresc să participe la Festivalul Naţional de Teatru sunt obligate să propună spectacolele pe care le consideră reprezentative.

 

b. O condiţie obligatorie este comunicarea rapidă şi eficientă cu organizatorii în perioada selecţiei şi, ulterior, în perioada organizării turneului cu spectacolele selecţionate în cadrul FNT.

 

c. Teatrele au obligaţia să trimită materialele informative cerute de organizatori, inclusiv înregistrări profesioniste ale producţiilor propuse – în prima etapă.

 

d. Prin înţelegere amiabilă cu organizatorii, teatrele trebuie să încerce programarea spectacolelor propuse, în aşa fel încât selecţionerul să le poată viziona pe toate în timp util.

 

e. Ulterior selecţiei, teatrele au obligaţia să colaboreze eficient cu organizatorii, în vederea organizării turneului la Bucureşti şi pentru buna promovare a spectacolelor sale în cadrul FNT.

 

Restul?

 

Aţi ghicit.

 

E tăcere.