Am vorbit aşa de des...

Am vorbit aşa de des despre uşurinţa cu care la noi în ţară se discută şi se cotează legile încît mai nu mai aflăm o parafrazare fericită spre a esprima din nou acest primejdios neajuns. 

Legi se votează şi se dezvotează înainte de-a se fi aplicat şi de-a se fi dovedit de sînt bune sau nu. Altele iar se votează fără de nici o trebuinţă concretă, numai pentru a satisface legiferomania, pe cînd măsuri folositoare, cari ar reclama o estremă urgenţă şi ar fi de un folos general, stau cu anii în portofoliile miniştrilor şi nu află timp de-a ieşi la lumina zilei. Nu mai vorbim de lipsa de sistem şi de uşurinţa discuţiei. 

Nu sîntem, desigur, amicii acelei şcoale pedantice care deapănă toate legile din ghemul unui singur principiu general şi care zice "fiat justitia, pereat mundus", însă un sistem oarecare, bazat pe natura lucrurilor şi pe starea lor actuală, ar trebui să formeze directiva elaborării legilor.

 

Pretinsa discuţie din Parlamentul nostru e însă ceva neauzit. Proiecte de lege netipărite, nestudiate se pun în dezbaterea unor Adunări cari, prin chiar atitudinea lor, dovedesc o deplină lipsă de interes pentru tot ce se propune. 

Numai în momentul în care vreun interes al partidului e atins Adunarea se electrizează şi devine furtunoasă; îndealtmintrelea miniştrii cată să facă pe paznicii de uşă şi să ţină pe deputaţi, prin rugăciuni, la locurile lor, pentru ca Adunarea să nu se descompleteze, indiferent fiindu-le daca cei opriţi sînt din opoziţie sau guvernamentali, numai numărul necesar să fie faţă, pentru ca maşina legiuitoare să poată îmbla. 

Îndealtmintrelea deputaţii nu vin decît pentru a răspunde la apelul nominal, ca să poată lua diurna.

 

Poate oricine înţelege ce interesante ajung discuţiile unei Adunări din care toţi caută a scăpa cît se poate mai curînd şi care nu se ţine la un loc decît prin atracţiunea diurnei şi a intereselor de partid.

 

În alte ţări se cîntăresc termenii legii, la noi nici dispoziţiile ei. Articol după articol se votează cu aceeaşi repejune cu care trec pe dinaintea ochilor stîlpii telegrafului cînd călătoreşti în vagon. Ceea ce caracterizează generaţiunea actuală şi o distinge, în defavorul ei, de altele e lipsa de iubire de muncă şi de conştiinţă a datoriei; nici iubesc lucrul pe care-l fac, nici se simt datori a-l face.

 

Articol scris de Mihai Eminescu la 16 aprilie 1880.