Invidie ?

Intr-o zi, vecinul nostru de bloc si-a luat un aparat de aer conditionat. Era un zaduf ingrozitor, dar noi n-aveam aparat de aer conditionat si nici bani ca sa ne cumparam unul. Sufeream de caldura si de invidie. Aveam insa o biblioteca. Ne-am uitat in ea si am scos cugetarile lui Seneca. Am citit de acolo o pagina-doua despre bine si sensul vietii si, desi cald tot ne era, nu l-am mai invidiat pe vecin.

Ceva mai tarziu, vecinul si-a deschis un butic si a inceput sa umble imbracat la costum la patru ace. Noi - tot cu blugi. Nu-i nimic - ne-am zis linistiti, citind un capitol din Etica lui Spinoza. Apoi vecinul a aparut deodata intr-un Megane argintiu. Noi n-aveam nici bicicleta, dar l-am dispretuit citind din Phaidon al lui Platon.

Mai tarziu, vecinul a schimbat Meganul pe Mertan. Nu ne-a pasat, caci si noi il schimbaseram deja pe Platon cu Aristotel. Si-a luat si un 4x4, cel mai mare de pe strada. Noi l-am luat pe Marcus Aurelius, care ne-a facut sa zambim impacati.

A mai trecut o vreme si vecinul si-a luat nevasta noua: blonda, frumoasa, tanara. Noi - tot cu cea veche, dar am luat Evanghelia dupa Ioan.

Vecinul si-a imbracat soata cu o garderoba intreaga si cu blanuri, basca bijuteriile. Noi ne-am imbracat spiritul citind din Eclesiast.

In fine, vecinul s-a mutat intr-o vila la sosea cu gard mare, bodigarzi si piscina. Am rezistat si de data aceasta eroic, citind Richard III.

A urmat o a doua vila - la munte. Dupa ce am vazut-o, ne-am consolat cu Macbeth.

O a treia - la mare: am recurs la Invierea lui Tolstoi, al carei efect l-am consolidat cu Ghilgames, Ghandi si Declaratia de iubire a lui Liiceanu. Ne-am simtit cu mult mai bine.

L-au dat la televizor la o emisiune foarte populara. Ne-am stapanit emotia cu o portie de Caragiale.

L-au dat a doua oara cu mare succes: am fi suferit daca nu ne-ar fi ajutat Ananda Coomaraswamy, Cartea lui Iov si Cazul Wagner al lui Nietzsche.

Asa a trecut ceva mai mult timp... Vecinul isi lua case, masini, iahturi, femei. Noi raspundeam cu Balzac, Thomas Mann, Hegel,Berdiaev. Lupta era stransa, dar echilibrata.

In sfarsit, intr-o zi l-au aratat cu catuse la maini, umflat de PNA. Am rasfoit atunci fericiti Apocalipsa. Dar peste vreo doua saptamani, vecinul nostru era eliberat si chiar si-a anuntat candidatura pe listele unui partid majoritar.

Scarbiti, ne-am uitat in biblioteca. N-am mai vazut nimic.

Ne-am uitat pentru a doua oara. Nu ne-a venit sa credem.

Pentru a treia oara ne-am uitat cu atentie. Acelasi rezultat: citiseram toate cartile.

Si atunci ne-a cuprins invidia...

Popor roman, nu te-ai saturat sa stai pe locul mortului si sa fii condus de toti tampitii?

Dan Puric

Furtuna închide Festivalul de Film de la Veneţia

Lungmetrajul "The Tempest", o adaptare cinematografică a piesei de teatru "Furtuna" de William Shakespeare, în regia lui Julie Taymor şi cu Helen Mirren în distribuţie, va închide ediţia din acest an a Festivalului de Film de la Veneţia, informează accesshollywood.com.

Filmul va avea premiera mondială în cadrul Festivalului de Film de la Veneţia, care se desfăşoară în perioada 1 - 11 septembrie.

Actriţa britanică Helen Mirren, premiată cu Oscar, va interpreta rolul Prosperei, personajul principal din ecranizarea Juliei Taymor, care este corespondentul feminin al lui Prospero, protagonistul piesei lui Shakespeare.

Julie Taymor a colaborat în Anthony Hopkins şi Jessica Lange la filmul ei de debut "Titus Andronicus" (1999), iar filmul ei "Frida", regizat în 2002, a câştigat două premii Oscar din şase nominalizări.

Filmul "Black Swan", de Darren Aronofsky, cu Natalie Portman în rolul principal, va deschide Festivalul de Film de la Veneţia din acest an, fiind inclus în competiţia oficială.

Cea de-a 67-a ediţie a Festivalului de Film de la Veneţia va avea loc în perioada 1 - 11 septembrie. Regizorul american Quentin Tarantino a fost desemnat preşedintele juriului competiţiei oficiale, în timp ce regizorul Fatih Akin va fi preşedintele secţiunii Lion of the Future.

Filmul italian "Hai paura del buio", de Massimo Coppola, cu actriţa română Alexandra Pirici în rolul principal, participă la Festivalul Internaţional de Film de la Veneţia, în cadrul Settimana Internazionale della Critica.

Fragment dintr-un cod de legi vechi de 3.700 de ani, descoperit în Israel

Un fragment dintr-un cod de legi vechi de circa 3.700 de ani, asemănător celebrului Cod al lui Hammurabi, a fost descoperit în nordul Israelului, aceasta fiind pentru prima dată când un astfel de obiect este găsit în afara Mesopotamiei, informează AFP.

"Aceasta este pentru prima oară când un fragment dintr-un cod de lege este descoperit în Ţara Sfântă şi, totodată, în afara Mesopotamiei", a declarat autorul acestei descoperiri, arheologul Ammon Ben-Tor, de la Universitatea Ebraică din Ierusalim.

Acest fragment de cod este cu zece secole mai vechi decât presupusa dată la care a fost redactată Biblia (secolul al VII-lea î.e.n.).

Arheologul israelian a precizat că este vorba de un mic fragment de argilă (2 x 1,5 centimetri) gravat cu litere cuneiforme, în limba acadiană, dispuse pe patru rânduri, foarte strânse, pe ambele feţe ale tăbliţei.

Fragmentul a fost descoperit în urmă cu câteva zile, în situl oraşului Hazor din nordul Israelului.

"Textul se referă la regulile care guvernează raporturile dintre stăpâni şi sclavi", a precizat profesorul Wayne Horowitz, însărcinat cu decriptarea mesajului.

"Aceste rânduri, care au în mod cert un conţinut juridic, confirmă legăturile dintre regatul Hazor şi regatele din Siria de Nord", a adăugat el.

Situat în nordul Galileei, Hazor a fost unul dintre oraşele principale din Cornul Abundenţei, în epoca bronzului. Aflat pe drumul care duce din Egipt către Asia, Hazor făcea comerţ cu cositor cu oraşele din Babilon şi din Siria. Hazor întreţinea legături politice şi economice foarte strânse cu Mesopotamia - regatul dintre fluviile Tigru şi Eufrat (Irak şi nord-estul Siriei din zilele noastre).

Hazor a înflorit în jurul anilor 1700 î.e.n. şi a fost cel mai mare sit fortificat din Israel în timpul perioadei israelite (secolul al IX-lea î.e.n.). În Biblie, Hazor este menţionat ca fiind "liderul tuturor acestor regate" cananeene.

Codul lui Hammurabi (redactat în jurul anului 1750 î.e.n.) este unul dintre cele mai vechi coduri de legi, fiind, totodată, primul care a fost descoperit complet. Acest text babilonian non-religios, dar de inspiraţie divină, realizat în timpul domniei regelui Hammurabi, extinde până în domeniul juridic implicaţiile pe care le-au avut opera militară şi cea politică ale fondatorului regatului Babilonului.

Codul lui Hammurabi este expus la Muzeul Luvru din Paris, iar o copie a acestuia este expusă la Muzeul arheologic din Teheran (Iran).

O campanie socială cu filme româneşti în 12 oraşe din ţară

Regia Autonomă de Distribuţie şi Exploatare a Filmelor "România Film" (RADEF) desfăşoară campania socială "Filmul românesc accesibil tuturor", în cadrul căreia va proiecta gratuit, în perioada 31 iulie - 14 septembrie, mai multe pelicule româneşti, în 12 oraşe din ţară, informează un comunicat.

Campania este organizată cu sprijinul Centrului Naţional al Cinematografiei (CNC) şi al consiliilor locale din oraşele unde vor avea loc proiecţiile, a declarat, luni, pentru MEDIAFAX directorul RADEF, Marius Iuraşcu.

Filmele alese vor fi proiectate la Botoşani, Piatra Neamţ, Buzău, Brăila, Căciulata, Horezu, Târgu Jiu, Hunedoara, Deva şi Alba Iulia, în săli de cinema şi, în unele cazuri, în tabere de elevi şi studenţi, iar la Costineşti şi Amara, proiecţiile vor avea loc în cadrul unor festivaluri locale. La Costineşti, proiecţiile se vor desfăşura o lună întreagă, de pe 31 iulie până pe 30 august.

Iuraşcu a mai precizat că intenţionează să extindă campania la alte 30 de oraşe, fiind în discuţii cu consiliile locale.

Filmele pentru care RADEF a cumpărat licenţa de la CNC în vederea desfăşurării campaniei şi pe care le va putea difuza în campanii timp de un an sunt: "B.D. în acţiune", "B.D. în alertă", "B.D. la munte şi la mare", "Declaraţie de dragoste", "Extemporal la dirigenţie", "Liceenii rock & roll", "Haiducii lui Şaptecai", "Săptămâna nebunilor", "Zestrea domniţei Ralu", "Drumul oaselor", "Trandafirul galben", "Misterele Bucureştilor", "Masca de argint", "Colierul de turcoaze", "Totul se plăteşte", "Răzbunarea haiducilor", "Buletin de Bucureşti", "Căsătorie cu repetiţie", "Veronica" şi "Veronica se întoarce".

Costurile derulării acestei campanii se ridică la circa 5.000 de lei pentru fiecare oraş inclus în proiect, iar finanţarea oferită de CNC este de circa 100.000 de lei, a precizat directorul RADEF. Costul licenţelor a fost de 50.000 de lei, a mai spus acesta.

Iuraşcu a mai spus că, dacă RADEF va păstra în administrare un număr de 40 de săli, aşa cum prevede un proiect de ordonanţă de urgenţă postat la sfârşitul lunii iunie pe site-ul Ministerului Culturii, acestea vor fi reabilitate şi modernizate în termen de trei ani. Directorul interimar al RADEF a mai spus că au fost achitate toate datoriile pe care regia le acumulase, în valoare de circa 100 de miliarde de lei vechi (10 milioane de lei).

Proiectul de ordonanţă a fost elaborat după ce, pe 16 martie, Curtea Constituţională a României a declarat ca fiind neconstituţionale o serie de prevederi din Legea nr. 303/2008 privind cinematografia.

Potrivit Legii nr. 303/2008, publicată în Monitorul Oficial pe 30 decembrie, cinematografele din administrarea Regiei Autonome de Distribuţie şi Exploatare a Filmului "România Film" trebuia să treacă în administrarea autorităţilor locale în termen de şase luni. Un număr de 107 cinematografe şi terenuri aferente din totalul celor 279 aflate în administrarea RADEF la data apariţiei Legii nr.303/2008 au trecut, pâna în prezent, din domeniul privat al statului şi din administrarea regiei în proprietatea publică a unităţilor administrativ-teritoriale, se arată în nota de fundamentare a proiectului de ordonanţă menţionat.

Prin proiectul de ordonanţă de urgenţă a Guvernului, un număr de 40 cinematografe, aflate în prezent în proprietatea privată a statului şi în administrarea RADEF, vor trece în proprietatea publică a statului şi în administrarea regiei.

Actorii nu pot juca fără tehnicieni, politicienii da…

Dorina Lazăr, directoarea Teatrului Odeon, susţine că instituţia pe care o conduce n-ar putea funcţiona cu mai puţini angajaţi. Oamenii de cultură înţeleg că este vorba despre un moment de criză, subliniază reprezentantul Odeonului, însă nu sunt de acord cu disponibilizarea de personal artistic şi tehnic.

Spuneţi-mi, vă rog, ce poziţie va lua teatrul pe care îl reprezentaţi faţă de ordonanţa care vă cere să faceţi disponibilizări? 

La o primă întrevedere la Primăria Capitalei, ni s-a spus că va trebui să reducem drastic schema de personal. E adevărat, domnul Oprescu ne-a zis să nu ne atingem de actori. Numai că actorii n-au cum să joace fără tehnicieni, personal de scenă etc. Fiecare director de teatru a explicat cât de greu este ce ni se cere.

A rămas să ne întâlnim peste două zile. Între timp, am primit la teatru o înştiinţare prin care ni s-a spus că, potrivit prevederilor ordonanţei de guvern, instituţiei dvs. i s-a alocat un număr total de 99 de posturi. Teatru Odeon are 149 de angajaţi, deşi schema are prevăzute 181 de posturi. Din aceşti 149 trebuia să dau afară 50. Ceea ce este practic imposibil, mai ales că în septembrie dăm în funcţiune şi sala de jos, deci vom aveam două săli de spectacol. Nu se poate funcţiona aşa.

Ce atitudine aţi adoptat? 

Am făcut socoteli, am ajuns la concluzia că putem renunţa la 10, hai 15 (dacă mai scoatem la pensie artişti) angajaţi. I-am dat un răspuns domnului primar. Fiecare teatru a susţinut că nu poate funcţiona în asemenea condiţii.

Nu s-a făcut o analiză prealabilă a eficienţei fiecărui teatru, a profilului şi a structurii instituţiei. Directorii de teatru au cerut să se întâlnească cu reprezentantul guvernului şi vineri de dimineaţă ne-am dus la o întrevedere, la sediul Ministerului Administraţiei şi Internelor, cu domnul prim-ministru Boc, cu domnul ministru Blaga, cu domnul Hunor, ministru Culturii, şi cu domnul viceprim-ministru Marko Bela, în prezenţa şefului Comisiei de Cultură din Primărie, domnul Mihai Voicu, şi a senatorului Radu F. Alexandru.

Am convenit că această reducere ar fi şocantă şi că aşa ceva nu se va face. Există un aliniat în această ordonanţă în care se spune că toate instituţiile create de organele locale se supun reglementării. Or, majoritatea teatrelor au fost înfiinţate fie de Ministerul Culturii, sau, cum e Teatrul Odeon, de CFR. Teatrul Metropolis şi Opera Comică pentru Copii rămân sub incidenţa acestei ordonanţe, dar reprezentanţii guvernului au făgăduit că se va căuta o soluţie şi în cazul lor.

Cum comentaţi o asemenea ordonanţă? 

Vreau să subliniez că noi înţelegem că este un moment de criză, că aparatul statului este foarte stufos. Dar în aceeaşi măsură înţelegem că trebuie să se reducă aparatul administrativ, nu tehnic şi artistic. În toamnă, împreună cu reprezentanţii Ministerului Culturii, vom analiza fiecare teatru în parte şi, evident, vom scoate şi noi din schemă ce este de prisos. Aş vrea să atrag atenţia şi că în ultimii ani fluctuaţia în numărul de angajaţi la Teatrul Odeon a fost aproape inexistentă. În anul 2000, eram 162 de angajaţi, iar astăzi suntem 149. În acest timp, în primării s-au făcut angajări cu ghiotura. 

Ce m-a mâhnit pe mine şi astăzi (joi, 22 iulie – n.red.), şi ieri (miercuri, 21 iulie – n.red.) este că politica ne-a înnebunit pe toţi. Nu poţi fi în consens, nu poţi lua o măsură administrativă coerentă din cauza fricţiunilor politice. L-am văzut acum pe Mircea Diaconu, directorul Teatrului Nottara, în direct pe un canal de televiziune – n-a vrut să vină la întrevederea de azi de la minister – înfierând această măsură. Dacă ar fi fost cu noi, ar fi aflat că ea se va anula în ce priveşte teatrele. 

Deci ce se va întâmpla în perioada următoare?

O evaluare la toamnă şi ne vedem de treabă. Fiecare are în trupă oameni care nu sunt eficienţi, caz în care le spui politicos "la revedere".

Teoretic, am învins, dar într-o primă fază, că din oră în oră suntem ba sus în rai, ba jos în iad. Oprescu şi Diaconu sunt la Antena3 în direct, timp în care nouă ni se cere de la Primărie pe fax să anunţăm bugetul conform noului număr de posturi… Încă n-a ajuns documentul cu privire la măsura luată azi-dimineaţă. Domnul ministru Blaga a cerut să aibă dosarul întocmit azi la ora 14.00.

 

Interviu a fost publicat în revista Yorick.ro

Lista lui Hunor

Un număr de 37 de instituţii de spectacole, din Bucureşti şi din ţară, care au un total de peste 4.000 de posturi ocupate, nu cad sub incidenţa OUG nr. 63/2010, ce prevede reducerea numărului de angajaţi din administraţia locală, informează Ministerul Culturii şi Patrimoniului Naţional (MCPN).

Astfel, din Bucureşti nu intră sub incidenţa OUG 63/ 2010 zece instituţii: Teatrul "Nottara" (122 de posturi ocupate), Teatrul Ţăndărică (84 de posturi ocupate), Teatrul Excelsior (35), Teatrul Masca (44), Teatrul Odeon (149), Teatrul "Ion Creangă" (116), Teatrul Mic (110), Teatrul Evreiesc de Stat (87), Teatrul de Revistă "Constantin Tănase" (131) şi Circul Globus (174).

Celelalte instituţii de spectacole din ţară care nu intră sub incidenţa acestei ordonanţe sunt: Teatrul Clasic "Ioan Slavici" din Arad, Teatrul Municipal "Bacovia" din Bacău, Teatrul de Stat Oradea (Secţia română şi maghiară), Filarmonica de Stat din Oradea, Teatrul de Stat pentru Copii şi Tineret "Arcadia" din Oradea, Teatrul "Sică Alexandrescu" din Braşov, Teatrul pentru Copii "Arlechino" din Braşov, Opera din Braşov, Filarmonica din Braşov, Teatrul de Stat "Mihai Eminescu" din Botoşani, Teatrul de Vest din Reşiţa, Teatrul de Păpuşi "Puck" din Cluj-Napoca, Filarmonica "Transilvania" din Cluj-Napoca, Teatrul "Tamási Áron" din Sfântu Gheorghe, Filarmonica "Oltenia" din Craiova, Teatrul Dramatic "Fani Tardini" din Galaţi, Filarmonica "Moldova" din Iaşi, Filarmonica "Dinu Lipatti" din Satu Mare, Teatrul Naţional "Radu Stanca" din Sibiu, Filarmonica de Stat din Sibiu, Filarmonica de Stat din Târgu Mureş, Filarmonica "Banatul" din Timişoara, Teatrul Maghiar de Stat "Csiky Gergely" din Timişoara, Teatrul German de Stat din Timişoara, Teatrul "Victor Ion Popa" din Bârlad, Teatrul de Stat din Constanţa şi Teatrul de Operă şi Balet "Oleg Danovski" din Constanţa.

Totalul posturilor ocupate din cele 37 de instituţii de spectacole, la data de 30 iunie 2010, era de 4.086,5.

Ministrul Culturii, Kelemen Hunor, a declarat pentru MEDIAFAX că aceste 37 de instituţii de spectacole din ţară care nu au fost înfiinţate de autorităţile locale, ci de Guvern, nu cad sub incidenţa OUG nr. 63/2010, ce prevede reducerea numărului de angajaţi din administraţia locală.

Kelemen Hunor a spus că, în urma unei discuţii cu miniştrii, s-a hotărât să se apeleze la articolul III din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr.63/2010 şi să fie scoase de sub incidenţa actului normativ instituţiile de spectacole din subordinea autorităţilor locale, care însă nu au fost înfiinţate de acestea, ci de Guvern.

OUG nr. 63/2010 modifică Legea finanţelor publice care prevede, printre altele, reducerea numărului de angajaţi din administraţia locală.

Ministrul de Interne, Vasile Blaga, va informa autorităţile locale care au astfel de instituţii de spectacole în subordine privind această decizie, a precizat Kelemen.

Acestor instituţii, care au fost înfiinţate prin hotărâre a Consiliului de miniştri sau decret regal, li se vor aplica reduceri de personal, fără a fi sub incidenţa OUG nr. 63/2010, "în limită rezonabilă" şi ţinând cont de profilul fiecăreia, a mai spus ministrul Culturii.

Kelemen a mai declarat că se urmăreşte astfel stoparea unor "abuzuri care s-au amplificat la nivelul autorităţilor locale", ce alegeau să facă reducerea de personal prin reducerea numărului de angajaţi din instituţii culturale cu 50% - 60%.

Alianţa Naţională a Uniunilor de Creatori din România (ANUC) a solicitat, miercuri, autorităţilor, printr-o scrisoare deschisă, să reanalizeze oportunitatea luării măsurilor prevăzute în Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr.63/2010 în sectorul instituţiilor bugetare de cultură şi artă, întrucât unele instituţii publice de cultură aflate în subordinea autorităţilor publice locale şi judeţene sunt ameninţate astfel cu desfiinţarea.

"Ne permitem, cu tot respectul cuvenit dumneavoastră şi autorităţilor pe care le reprezentaţi, să vă atragem atenţia că un astfel de demers, extrapolant şi sfidător la adresa naturii specifice şi speciale a activităţii instituţiilor de cultură şi a artiştilor în mod particular, poate conduce la un dezastru naţional mai profund decât acumularea de deficite sau datorii publice, cu consecinţe pe termen lung", a transmis ANUC preşedintelui României, preşedinţilor Camerei Deputaţilor şi Senatului, premierului şi miniştrilor Culturii, Finanţelor, Muncii, de Interne şi, respectiv, Dezvoltării Regionale şi Turismului.

La rândul lor, Mircea Diaconu, director al Teatrului Nottara din Capitală, şi alţi directori de teatru din Bucureşti, printre care directorul Teatrului Bulandra, Alexandru Darie, directorul Teatrului de Revistă "Constantin Tănase", Alexandru Arşinel, directorul Teatrului Metropolis, George Ivaşcu, şi directorul Teatrului de Comedie, George Mihăiţă, dar şi din provincie au participat, vineri, la o conferinţă de presă în timpul căreia şi-au manifestat îngrijorarea faţă de disponibilizările pe care ar trebui să le facă în instituţiile pe care le conduc, în urma aplicării Ordonanţei de Urgenţă nr. 63/2010. Mircea Diaconu a calificat actul normativ drept "omor prin imprudenţă".

Totodată, PNL a cerut Curţii Constituţionale (CC) să "oprească" OUG 63/2010, calificând-o drept "ticăloşie legislativă care împiedică autorităţile locale să-şi facă datoria faţă de cetăţeni", şi a salutat decizia Avocatului Poporului de a contesta prevederile ordonanţei la CC.

Guvernul a decis, la începutul lunii iulie, disponibilizarea a aproximativ 55.000 - 60.000 angajaţi din sectorul public, dintre care cei mai mulţi, respectiv circa 54.000 de oameni, vor fi concediaţi din administraţia locală. Disponibilizările de personal vor fi efectuate pe baza standardelor de cost.

Ministrul Administraţiei şi Internelor, Vasile Blaga, a spus că, în urma calculelor făcute, la nivelul tuturor unităţilor administrativ-teritoriale, numărul de posturi peste normative este de 53.432. Potrivit acestuia, economia de cheltuieli de personal cu respectarea normativului este de 1,5 miliarde lei, reprezentând o reducere de personal de 26,2% şi o diminuare de cheltuieli de 29,1% din total.

Ce nu au distrus hunii răpun alţii

O veste a bulversat în această săptămână lumea artistică din toată ţara - mai multe teatre ar urma să se desfiinţeze, iar altele sa treacă la concedieri şi să funcţioneze la limită. Totul ca urmare a aplicării unei ordonanţe care obligă administraţiile locale să reducă numărul de angajaţi din toate instituţiile. După ce directorii teatrelor au reacţionat, Guvernul a făcut un pas înapoi. 37 de instituţii de spectacole şi concerte scapă, cel puţin pentru moment, de prevederile Ordonanţei 63.

Ordonanţa 63 loveşte puternic în lumea artistică. 

Video aici

Ministrul Culturii a găsit însă în textul Ordonanţei o salvare pentru anumite instituţii de cultură, anume pentru cele create prin hotărâri succesive ale consiliului de miniştri sau prin decret regal. Nu este clar însă cum se va proceda.  

Kelem Hunor susţine că, până în toamnă, se vor stabili nişte standarde de personal pentru fiecare instituţie de cultură din ţară.

Directorii teatrelor speră că soluţia va salva cultura de restructurare.

Cum s-o întorci ca la Ploieşti pentru a salva un teatru?

Teatrul "Toma Caragiu" din Ploieşti ar putea rămâne sub forma unei asociaţii în subordinea Consiliului local, primind finanţare de la acesta la fel ca şi până acum, a declarat primarul Ploieştiului, Andrei Volosevici, citat de corespondentul MEDIAFAX.

Volosevici a declarat, vineri, corespondentului MEDIAFAX că Primăria Ploieşti agreează ideea înfiinţării unei asociaţii care să includă Teatrul "Toma Caragiu", asociaţie ce ar urma să primească în continuare finanţare de la Consiliul local Ploieşti.

Potrivit primarului Ploieştiului, cuantumul finanţării ar urma să fie la fel ca şi până în prezent, de 70 de miliarde de lei vechi, bani la care ar urma să se adauge alte patru miliarde provenite din autofinanţare.

Adoptarea soluţiei propuse de primar nu ar implica concedieri colective la nivelul Teatrului "Toma Caragiu", potrivit lui Andrei Volosevici. Acesta a precizat că, din punct de vedere legal, teatrul intră sub incidenţa OUG nr. 63/2010 - ce prevede reducerea numărului de angajaţi din administraţia locală -, însă Primăria susţine varianta înfiinţării unei asociaţii şi păstrării locurilor de muncă ale oamenilor.

Pe de altă parte, directorul Teatrului "Toma Caragiu", Lucian Sabados, a declarat, vineri, pentru MEDIAFAX că cei din conducerea teatrului vor propune primăriei ca această instituţie "să rămână în subordinea Consiliului local Ploieşti ca instituţie publică de spectacole", în această variantă în cadrul instituţiei urmând a se face disponibilizări colective.

Concret, Sabados a spus că va propune Primăriei o nouă organigramă care prevede 145 de posturi, cu 50 mai puţine decât cele din actuala organigramă. Potrivit lui Sabados, cei 50 de oameni care ar urma să fie disponibilizaţi de la teatru lucrează în special în corpul tehnic, respectiv personal tehnic de scenă, din atelierele de producţie, din TESA şi din administraţie. Sabados a mai spus că, dacă propunerea conducerii teatrului va fi agreată, vor fi făcute disponibilizări şi în rândul actorilor, însă numărul artiştilor daţi afară ar fi nesemnificativ. Disponibilizările ar urma să aibă la bază anumite criterii, printre care se regăseşte şi "aportul calitativ şi cantitativ profesional al fiecăruia", dar şi criterii care ţin de situaţia socială a fiecăruia, respectiv dacă angajaţii au copii în întreţinere, dacă soţul şi soţia lucrează amândoi în teatru.

La ora transmiterii acestei ştiri, are loc o întâlnire între conducerea Teatrului "Toma Caragiu" şi primarul municipiului Ploieşti, în urma întâlnirii urmând a se stabili ce soluţie va fi adoptată în privinţa teatrului ploieştean. 

Teatrul "Toma Caragiu" din Ploieşti este o instituţie publică de spectacole, subvenţionată de Primăria Ploieşti, care are în componenţa sa trei secţii: Dramă, Revistă şi Păpuşi. Instituţia - cu o istorie de peste 55 de ani, ca teatru de repertoriu - a promovat atât dramaturgia românească, cât şi pe cea universală, încercând în permanenţă să îmbine repertoriul de largă accesibilitate cu formule spectaculare de avangardă, potrivit site-ului oficial. Printre artiştii care lucrează la Teatrul "Toma Caragiu" se numără Andi Vasluianu, Nico, Daniel Ioardăchioaie, Viorel Gavrilă, Mihai Coadă.

Guvernul a decis, la începutul lunii iulie, disponibilizarea a aproximativ 55.000 - 60.000 angajaţi din sectorul public, dintre care cei mai mulţi, respectiv circa 54.000 de oameni, vor fi concediaţi din administraţia locală. Disponibilizările de personal vor fi efectuate pe baza standardelor de cost.

Ministrul Administraţiei şi Internelor Vasile Blaga a spus că, în urma calculelor făcute, la nivelul tuturor unităţilor administrativ-teritoriale, numărul de posturi peste normative este de 53.432. Potrivit acestuia, economia de cheltuieli de personal cu respectarea normativului este de 1,5 miliarde lei, reprezentând o reducere de personal de 26,2% şi o diminuare de cheltuieli de 29,1% din total.

Opera nu se asortează cu Mazăre

Zeci de angajaţi ai Operei Constanţa au protestat, joi, în faţa sediului Consiliului Judeţean, nemulţumiţi de decizia de restructurare a instituţiilor de cultură aflate în subordinea CJ care va duce la desfiinţarea Operei, transmite MEDIAFAX.

Artiştii lirici au afişat mai multe pancarte cu mesaje precum "Salvaţi Opera Constanţa", "Nu distrugeţi ce au construit generaţii", "În existenţa tot mai cenuşie ARTA este o lumină", "Dacă ucideţi cultura ne transformaţi într-un popor de analfabeţi şi sclavi".

De asemenea, pe parcursul protestului, ei au interpretat mai multe arii celebre, printre care şi "Corul scalvilor" din opera "Nabucco" de Giuseppe Verdi.

Fostul director al Teatrului de Operă şi Balet "Oleg Danovski", Daniela Vlădescu, a declarat că Opera reprezintă un gen aparte, iar dacă este desfiinţată cu greu poate reveni la valoarea iniţială.

"Opera este genul pe care îl creezi cel mai greu, iar dacă ai dat afară un cor şi îl aduci după un an, ei nu vor mai avea un reportoriu, nu vor mai avea o tradiţie. Va fi o muncă de Sisif să ajungă din nou la nişte rezultate", a declarat Daniela Vlădescu.

Ea speră că activitatea Operei Constanţa va continua, după ce premierul Emil Boc a declarat că nu pot fi desfiinţate instituţiile de cultură înfiinţate de stat, aşa cum este şi cazul Operei Constanţa.

La mitingul de protest a participat şi cântăreţul Adrian Daminescu, care se simte legat de această instituţie şi este alături de artiştii lirici în acţiunea lor.

"În afara faptului că sunt Adrian Daminescu, cântăreţul, eu sunt unicul fiu al creatorului Operei din Constanţa care în urmă cu 54 de ani a creat această operă, iar mama mea a fost solistă a Operei din Constanţa", a afirmat Daminescu.

Ulterior, o delegaţie a artiştilor şi a reprezentanţilor sindicatelor a participat la o întâlnire, care a durat mai mult de o oră, cu conducerea Consiliului Judeţean Constanţa, reprezentată de vicepreşedinţii Cristinel Dragomir şi Cristian Darie.

 

Vicepreşedintele Cristinel Dragomir a anunţat, la finalul întâlnirii, că nu s-a ajus la niciun acord cu artiştii, dar în cazul în care Guvernul va modifica Ordonanţa 63 şi aceasta nu va mai afecta instituţiile de cultură, atunci CJ Constanţa va decide în consecinţă.

"Nu aveam ce să facem astăzi (joi, 22 iulie), i-am primit pentru că au venit în faţa Consiliului Judeţean şi pentru că preşedintele e plecat din localitate am considerat că delegaţia trebuie primită la cel mai înalt nivel. Noi nu am aflat nicio noutate, nu au venit cu nicio propunere, concluzia e că nu avem ce face şi trebuie să respectăm legea. Am înţeles că a anunţat Boc că instituţiile de culturale nu mai intră sub incidenţa legii, iar dacă în acest sens noi primim precizări convocăm şedinţă extraordinară şi facem cum spune legea", a declarat Cristinel Dragomir, la sfârşitul întâlnirii.

Consilierii judeţeni au aprobat săptămâna trecută reorganizarea şi comasarea instituţiilor de cultură, urmând ca din aparatul Consiliului Judeţean Constanţa să fie disponibilizate aproximativ 350 de persoane. Astfel, Teatrul Naţional de Operă şi Balet "Oleg Danovski", Teatrul de Copii şi Tineret Constanţa, Direcţia Judeţeană a Distribuţiei şi Exploatării Filmelor Constanţa au fost comasate în cadrul Teatrului de Stat Constanţa.

În noua organigramă Teatrul de Stat Constanţa va avea următoarele structuri: secţia Dramă, Comedie şi Spectacole Muzicale constituită din personalul restructurat al Teatrului de Stat şi al Teatrul Naţional de Operă şi Balet "Oleg Danovski" – 158 angajaţi; secţia Copii şi Tineret constituită din personalul restructurat al Teatrului de Copii şi Tineret Constanţa – 24 angajaţi; secţia Distribuţie şi Exploatarea Filmelor Constanţa – şapte angajaţi, serviciul Producţie – 18 angajaţi; sectorul Economic-administrativ constituit din personalul restructurat al celor trei instituţii de spectacole însumând 18 angajaţi.

De asemenea, Muzeul de Istorie Naţională şi Arheologie Constanţa absoarbe Muzeul de Artă Constanţa şi va avea 77 de posturi faţă de 155, iar conducerea va fi asigurată de un director general şi un director economic.

 

Totodată, Şcoala Populară de Arte şi Meseri Constanţa absoarbe Universitatea Populară Constanţa şi Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Constanţa. Noua structură va avea 22 de posturi din 64.

Unităţile de cultură înfiinţate prin decizii ale Guvernului nu pot fi restructurate în baza unor hotărâri ale autorităţilor judeţene sau locale, fără ca acest lucru să însemne că instituţiile "vor scăpa" de restructurare, procesul urmând să fie aplicat de ministerul de resort, declara premierul Emil Boc.

"Nimeni nu trebuie să fie ocolit de restructurare, dar nu acceptăm ca acest proces să fie derulat pe spinarea unora. Este incorect ca structurile de cultură înfiinţate prin decizii ale Guvernului, precum Teatrul German de Stat şi Teatrul de Operă şi Balet din Constanţa, să fie restructurate prin decizii ale autorităţilor judeţene sau locale", a spus Boc miercuri seara, la postul public de televiziune.

Guvernul a decis, la începutul lunii iulie, disponibilizarea a aproximativ 55.000 - 60.000 angajaţi din sectorul public, dintre care cei mai mulţi, respectiv circa 54.000 de oameni, vor fi concediaţi din administraţia locală. Disponibilizările de personal vor fi efectuate pe baza standardelor de cost.

Cea mai mare stea din univers a fost descoperită

Cea mai mare stea din univers, a cărei strălucire este de 10 milioane de ori mai puternică decât a Soarelui, a fost descoperită de o echipă internaţională de astronomi, cu ajutorul Very Large Telescope (VLT) din Chile şi al telescopului spaţial Hubble, informează AFP.

Botezată R136a1, această mega-stea ar fi avut la naştere, în urmă cu peste un milion de ani, o masă de 320 de ori mai mare decât cea a Soarelui.

Ea face parte dintr-un grup de stele gigantice descoperite recent de o echipă de astronomi coordonată de profesorul Paul Crowther, astrofizician la Universitatea Sheffield din Marea Britanie.

Razele ultraviolete pe care le emite sunt atât de puternice încât ar face imposibilă viaţa pe Terra, dacă această stea s-ar afla în locul Soarelui, în centrul sistemului nostru solar.

"Însă ea se află deja la o vârstă intermediară. A suferit un regim intensiv şi a pierdut o cincime din masa ei iniţială, de peste 50 de ori masa Soarelui", a declarat profesorul Crowther.

"Spre deosebire de oameni, aceste stele se nasc grele şi pierd din greutate odată cu trecerea timpului", a adăugat profesorul britanic, care consideră puţin probabil ca o stea la fel de masivă să fie descoperită în viitorul apropiat.

Studiul, realizat de oameni de ştiinţă din Marea Britanie, Malaysia şi Germania, a fost publicat în jurnalul The Monthly Notices of the Royal Astronomical Society.

Un alt studiu, realizat cu ajutorul VLT şi al Observatorului european austral (ESO) din Chile şi publicat săptămâna trecută în revista Nature, a relevat faptul că toate stelele având o masă uriaşă se formează în aceeaşi manieră, pornind de la un disc de praf şi de gaz.

Răzvan Mazilu este o vedetă

Citiți o "Propunere pentru o definiţie". Un articol scris de Alice Georgescu pentru Dilema Veche.

A fi vedetă, în România de azi, este un lucru deopotrivă foarte uşor şi foarte greu. Dacă înţelegi prin vedetă o persoană care intră în atenţia presei – şi, implicit, a societăţii – pentru două-trei săptămâni sau, hai să zicem, două-trei luni e suficient să te "combini", măcar şi pentru două-trei zile (sau chiar două-trei ore...), cu un fotbalist, o prezentatoare de televiziune sau un puternic al momentului. Să te "lipeşti", adică, de o vedetă deja constituită. 

Dacă, din contră, vrei să "faci" prima pagină sau "prime-time"-ul la feluritele posturi TV mai mult timp – de la doi-trei ani în sus – şi să devii, astfel, tu însuţi un ideal de "lipeală", e nevoie fie să intri în politică, fie să dai "tunuri" de proporţii (activităţi care, deseori, coincid), fie, în fine, să apelezi la instinctele primordiale ale semenilor, cum este, spre exemplu, instinctul de reproducere, care se menţine activ (la foc mic, ce-i drept) prin contemplarea acelor exemplare ale speciei, foarte reuşite din punct de vedere fizic (şi, în măsura posibilului, foarte dezbrăcate). 

Cum, însă, fiinţa umană a fost înzestrată şi cu instincte mai rafinate, precum, de pildă, instinctul ludic sau instinctul frumosului, au şansa de a accede la statutul de vedetă şi artiştii. Aici, lucrurile se complică brusc – ori, perfect dilematic, se simplifică dintr-o dată. Pentru a ajunge vedetă, în artă, trebuie să ai charismă.

Ce înseamnă charismă ştie cam toată lumea: farmec, forţă de atracţie, capacitate de iradiere a unor însuşiri care, mai mult sau mai puţin, există în fiecare dintre noi, adică pricepere, abilitate, talent pentru o anumită îndeletnicire. Pe cît este însă de lesne să descrii charisma, pe atît de anevoios e să o dobîndeşti. La fel ca şi geniul, o primeşti ca zestre la naştere şi nu trebuie să faci nimic ca s-o păstrezi. Este un dar. Spre deosebire, totuşi, de geniu, charisma nu izbuteşte să te propulseze în sfera excelenţei indiscutabile; nu singură.

Dacă e o calitate sine qua non a celebrităţii în artă, nu e şi o calitate suficientă pentru a fi artist; artist adevărat, fireşte – sintagmă care ar constitui, în sine, o tautologie, dar pe care vremurile noastre, cum zice Hamlet despre vremea lui, o cer în permanenţă reconfirmată. Mai e nevoie să i se adauge, pentru asta, muncă, pasiune şi abnegaţie.

Toate cele de mai sus par, în lipsa unui reper concret, vorbărie goală; altfel spus, teorie inutilă. De îndată ce li se ataşează însă un exemplu concret – un nume –, ele capătă sens şi consistenţă. Numele pe care li-l voi ataşa de astă dată este Răzvan Mazilu. 

Explicaţii pentru cei care nu merg la teatru 

Răzvan Mazilu a devenit, pentru oricine are cît de cît contact cu actualitatea culturală românească, un simbol al artei spectacolului, indiferent de categoria în care s-ar încadra; pentru o sporită precizie a termenilor, acest spectacol: dans, teatru, balet, teatru-dans.

Răzvan Mazilu este, prin definiţie şi predestinare, un artist care a ales, spre a se exprima deplin, arta mişcării armonioase pe muzică, dar, dincolo de ea, pe gînd şi pe emoţie, pe trăire şi pe imaginaţie. Răzvan Mazilu este, în plus, un artist care umple săli, care aduce în faţa scenei oameni de toate vîrstele şi de toate profesiile, care are "fani" înrăiţi şi admiratori spontani cu zecile şi sutele. 

În rezumat, Răzvan Mazilu este o vedetă. 

O demonstrează, din nou, cea mai recentă apariţie a sa într-una dintre ultimele producţii ale stagiunii ce tocmai s-a încheiat: Depeche // Dance, realizată de Teatrul Odeon în cadrul programului intitulat "Dans la Odeon", al cărui "creier" (şi, deopotrivă, trup) este, în principal, Răzvan Mazilu. Spectacolul, semnat coregrafic de italianul Massimo Gerardi (cu care artistul român colaborează, dacă nu mă înşel, pentru a doua oară), e construit în întregime pe muzica, mai veche ori mai nouă, a unei trupe aproape legendare – Depeche Mode –, muzică (electronică) alcătuind suportul unui parcurs cînd melancolic şi cînd discret parodic, cînd rapid-viguros şi cînd lent-liric al unui grup de dansatori ce "performează" alternativ solo-uri, duete şi numere colective. 

Decorul, extrem minimalist (Eveline Havertz), lasă spaţiu deplin mişcării, ritmată atît de sunete, cît şi de imagini (proiecţiile video sînt semnate tot de Massimo Gerardi) şi gîndită ca un continuo de impresii, senzaţii, stări de spirit. Foarte bine antrenaţi, tinerii dansatori – Laura Andrei, Bianca Patrichi, Judith State, Vanda Ştefănescu, Cristian Chiş, Mircea Ghinea, Levente Szász, Florin Tănase –, cărora li se adaugă, spre final, actorul Mihai Smărăndache, într-un "moment poetic" explicit (pe versurile a două dintre melodiile DM, desigur), umplu scena cu o desfăşurare impresionantă de siguranţă, graţie, forţă şi bucurie. 

În fruntea lor, prezent, parcă, pînă şi atunci cînd nu se află, fizic, în scenă, Răzvan Mazilu aduce, atît în episoadele solistice, cît şi în "dialogurile" cu unul sau altul dintre colegi, stilul şi eleganţa ce îi caracterizează întotdeauna evoluţiile. Dăruirea totală pe care el reuşeşte să o transmită auditoriului are efectul unui şoc electric subtil, astfel încît, indiferent de dispoziţia sa iniţială, spectatorul este captivat de lumea ce se creează pe scenă şi absorbit de ea fără să mai opună rezistenţă. 

Am văzut, chiar lîngă mine, cum două doamne care nu se îndurau, la început, să-şi abandoneze conversaţiile prin SMS au cedat treptat, ca sub puterea unei vrăji, în faţa performanţei sale. Cum se defineşte oare o vedetă mai convingător decît aşa?

"Propunere pentru o definiţie". Un articol scris de Alice Georgescu pentru Dilema Veche

Cele mai vechi icoane descoperite la Roma

Arheologii Vaticanului au găsit în catacombele vechii Rome, cele mai vechi icoane cunoscute, reprezentând apostolii lui Christos și imagini bilblice.

Folosind avantajele tehnologiei moderne, arheologii Vaticanului au reușit să identifice câteva imagini aparținând apostolilor lui Isus Christos. Reprezentările, descoperite într-o catacombă folosită de creștinii romani în primele secole după Christos, sunt printre primele cunoscute, datând de la sfârșitul secolului IV, când religia creștină devine receptă în Imperiul Roman, după edictele lui Constantin (Edictul de toleranță de la Mediolanum – 313) și Theodosius.

Profesorul Fabrizio Bisconti, arheologul șef al proiectului, a declarat că "Acestea sunt primele reprezentări cunoscute ale fețelor primilor apostoli" și, probabil, au avut un efect foarte puternic asupra reprezentărilor ulterioare ale apostolilor.

Icoanele, care au un diametru de 50 de centimetrii, îi reprezintă, individual, pe Sfântul Petru, Sfântul Andrei, Sfântul Ioan și Sfântul Pavel . Deși, spune Bisconti, au mai fost descoperite reprezentări anterioare cronologic ale apostolilor, acestea îi prezintă grupați și trăsăturile feței nu se pot distinge, spre deosebire de icoanele recent descoperite.

Folosindu-se de o tehnologie laser, arheologii au reușit să indepărteze depunerile de carbonat de calciu, care au prezervat imaginile, fără a afecta reprezentările grafice. "Este o descoperire foarte importantă pentru istoria primelor comunități creștine din Roma", a continuat Bisconti.

Barbara Mazzei, unul dintre cercetătorii implicați în proiect, a explicat că pentru a se decide abordarea tehnică, a fost nevoie de o analiză extrem de minuțioasă, care a durat doi ani. "Laserul a creat un soi de micro explozie de abur, când a interacționat cu depunerile, determinându-le să se desprindă, pentru a lăsa în urmă icoana intactă", a explicat Mazzei.

Pe lângă reprezentările apostolilor, în apropiere au fost descoperite scene biblice, printre care miracolul învierii lui Lazăr sau sacrificiul lui Isaac.

"În privința reprezentărilor găsite în catacombe, suntem obișnuiți cu descoperiri incomplete, decolorate. Descoperirile din catacombele Sfântul Thecla, în schimb, ne-au uimit prin culorile extrem de vii. Cu cât am înaintat în cercetare, cu atât mai impresionați am fost" a încheiat Mazzei.

Articolul a fost publicat în revista HISTORIA

Cine joacă bine.. câştigă!

Diana Cavallioti şi Tudor Aaron Istodor se numără printre artiştii selectaţi să participe la Gala Tânărului Actor "Hop", care se desfăşoară la Mangalia, între 1 şi 4 septembrie, informează Uniunea Teatrală din România (UNITER). 

Actorii au fost aleşi în urma preselecţiei care s-a desfăşurat între 14 şi 16 iulie, la Bucureşti. 

La secţiunea Grup, comisia formată din George Ivaşcu, Lucian Sabados şi Attila Vizauer a decis ca următoarele spectacole să fie admise în concurs: "Dincolo de umbre" (spectacol de pantomimǎ şi animaţie), cu Ecaterina Ciofu, Dumitru Georgescu şi Ioana Iordache; "Eden" (spectacol non-verbal), cu Diana Buluga, Radu Homiceanu, Adina Lazăr, Raluca Mara, Ana Nicolae, Mihail Onaca, Florin Suciu, Andrea Şovan, Raluca Uzunov; "Exit", după Eric Bogosian, cu Radu Homiceanu, Mihail Onaca şi Raluca Uzunov; "Omul de zăpadă", de Lia Bugnar, cu Ali Deac şi Simina Contraş; "Women in motion", de Donald Margulies, cu Diana Cavallioti şi Diana Vasile.

La secţiunea Individual, comisia formată din Mihai Dinvale, Silviu Jicman şi Cornel Todea a declarat admişi următorii candidaţi: Ana-Maria Bălescu, Laura Bilic, Alexandra Blejan, Cristina Bodnărescu, Diana Buluga, Ioana Andreea Cioară, Ioan-Mihai Cortea, Diana Croitoru, Ştefania Dumitru, Teodor Ghiţă, Oana Ianuli, Tudor Aaron Istodor, Adina Lazăr, Raluca Mara, Simona Năstase, Ana Nicolae, Alexandru Petrila, Alexandra Rădescu, Delia Riciu, Ingrid Robu, Radu-Valentin Tudor, Diana Turtureanu, Adrian Ţofei şi Vlad Udrescu.

Proba impusă tuturor participanţilor la secţiunea Individual constă într-o interpretare personală - în limita a cinci minute - a textului "Moftul" şi/sau "Un tenor scăpătat" (la alegere) de I. L. Caragiale.

Nu te… copia, Frate !

Într-o campanie publicitară faimoasă, Fratele Dominic, un călugăr nostim şi rotofei, termină de copiat manuscrisul unui text sfânt, pentru a afla apoi, de la stareţ, că e nevoie de încă 500 de exemplare. Călugărul părăseşte în grabă mănăstirea şi vizitează un prieten dotat cu noul sistem de duplicare Xerox 9200. Face rapid miile de còpii şi le pune, satisfăcut, în braţele stareţului care exclamă, cu ochii către cer: "It's a miracle!". Campania cu pricina a împins graniţele publicităţii mai departe (reclame cu călugări? călugări haioşi?), a strâns toate premiile pe care le putea strânge, a creat o aură în jurul brandului Xerox şi l-a transformat pe Fratele Dominic într-un star.

S-a împlinit anul acesta jumătate de secol de când firma Xerox (pe-atunci Haloid Xerox Inc.) a pus în vânzare copiatorul Xerox 914, primul copiator din istorie care utiliza procesul de xerografiere pentru a duplica documente. Unii au numit maşinăria care putea să facă o sută de mii de còpii pe lună "mama tuturor invenţiilor".
 

Pentru revista "Fortune", modelul 914 a fost "cel mai de succes produs vândut în America", ţinând cont de cei 17 ani în care copiatorul a fost produs în mod neîntrerupt. Un lucru e cert: Xerox 914 a revoluţionat industria duplicării documentelor şi un exemplar al acestui copiator este expus, din anul 1985, la Smithsonian Institution, ca o recunoaştere a faptului că face parte din istoria americană şi din istoria lumii.

 

În primii ani de viaţă ai copiatoarelor Xerox (căci după 914 au apărut multe alte modele), puţini credeau că există o piaţă pentru aceste maşinării de mari dimensiuni şi cântărind două-trei sute de kilograme. Dar Xerox Corporation a ştiut să investească în publicitate, astfel încât americanii să afle că există astfel de produse şi să devină interesaţi de ele.
 

Reclamele urmau să creeze "un climat favorabil" copiatoarelor, aşa cum s-au exprimat oficialii Xerox în perioada cu pricina. Şi nicio campanie publicitară n-a făcut mai mult pentru Xerox decât cea intitulată sugestiv "Fratele Dominic", după numele personajului principal.

Primul spot a apărut la TV în toamna lui 1975, în pauzele World Series (competiţie de baseball), şi a făcut istorie. A fost vizionat de 69 de milioane de telespectatori şi, un an mai târziu, de alte câteva zeci de milioane în cadrul pauzelor publicitare (extrem de urmărite şi, deci, extrem de costisitoare) de la Super Bowl. 

Cum a apărut Fratele Dominic

Întreaga campanie a fost realizată de agenţia new-yorkeză Needham, Harpers&Steers, iar "creierul" a fost Allen Kay, art-director pentru contul Xerox. Într-un articol din "Washington Post", din noiembrie 1975, Kay povesteşte cum a apărut ideea de a folosi un călugăr în reclame. Se convinseseră, şi el, şi colegii, de calităţile noului sistem de duplicare Xerox 9200.

 

Dar cum să pui asta într-o poveste fără să-ţi plictiseşti publicul cu detalii tehnice? "Ok, ştiam că avem această maşină care poate face còpii. Şi mai mult decât còpii: face seturi. Şi mai mult decât seturi: face cărţi. Şi ne-am gândit, cărei persoane i-ar putea folosi asta? Şi, tot gândindu-ne, ne-a lovit: ar trebui să ne gândim la un personaj care trebuie să facă manual toată operaţiunea asta... Un călugăr! Un călugăr, într-o mănăstire, care trebuie să facă de unul singur toate aceste còpii. Şi-atunci, ce se întâmplă? Călugărul are primul set de còpii în mână. Şi se duce la superiorul lui şi individul zice: «Super! Fantastic! Dar am nevoie de încă 500». Şi-atunci, îţi imaginezi stresul călugărului. De opt luni de zile fusese sclavul acestui document. Şi-acum, ce să facă? Dar dacă are un prieten care tocmai a primit noua maşinărie Xerox şi care poate face seturile de còpii în locul lui? Face copiile îndată, le pune în braţele superiorului, care se uită la ele şi exclamă: «E un miracol!»"

Ideea campaniei a fost pe placul celor de la Xerox şi, din acel moment, totul a mers ca uns. Iar primul spot TV cu Fratele Dominic a câştigat toate premiile industriei publicităţii: cel mai bun spot la CLIO Awards în 1976, Leul de Aur la Cannes International Advertising Festival, primul premiu în bani oferit vreodată de Andy Awards (30.000$).

Dar a intrat şi într-o mulţime de clasamente alcătuite pe parcursul anilor: topul celor mai bune zece reclame de la Super Bowl ale tuturor timpurilor, topul celor mai bune 50 de reclame TV ale secolului XX (realizat de "Advertising Age"), topul "New York Times" al celor mai bune 25 de reclame ale secolului XX. Mai mult, întreaga campanie cu Fratele Dominic, care s-a întins din 1975 până în 1982, a intrat în CLIO Hall of Fame.

Călugărul, o emblemă a companiei

Cât despre Jack Eagle, actorul de comedie din Brooklyn care a intrat în pielea Fratelui Dominic, ei bine, el a devenit o vedetă naţională. Mai cu seamă că s-a transformat, în timp, într-un adevărat emisar al firmei: în 1980 a semnat un contract cu Xerox prin care se obliga să călătorească prin ţară aproape 150 de zile pe an, în chip de călugăr glumeţ şi bucălat, şi să promoveze copiatoarele.

"Când vizitez o companie mă simt în largul meu", declara el pentru Associated Press, iar un Ron Hoffman, un manager Xerox din teritoriu, concluziona că Fratele Dominic "e pentru Xerox ceea ce este Col. Sanders pentru Kentucky Fried Chicken".

A murit în 2008, la 81 de ani, lăsând în urmă zeci de roluri mici în reclame din anii '70, '80 şi '90 şi un rol uriaş, şi la propriu, şi la figurat: Eagle declara că a câştigat din campania pentru Xerox mai mult decât o făcuse în toată activitatea lui anterioară în industria spectacolului.

Articolul a fost publicat în revista HISTORIA

Teatrele din Bucureşti concediază 550 de angajaţi

Directorii teatrelor se simt nedreptăţiţi: Nu suntem şi nu am fost niciodată direcţii ale primăriilor. Suntem instituţii de sine stătătoare.

Dacă v-aţi bucurat că sălile de teatru sunt din nou pline, trebuie să aflaţi că, din păcate, această stare de normalitate nu va mai dura se pare multă vreme. Administraţiile publice locale trebuie să-şi reducă personalul cu ­25-30%. Pentru că teatrele se află şi ele în subordinea primăriilor (excepţie făcând cele naţionale care ţin de Ministerul Culturii), mâna lungă a Ordonanţei 63 îi atinge astfel şi pe artişti.

"Actorii nu sunt funcţionari publici"

"Este o aberaţie să pui semnul egalităţii între un artist şi o secretară care plimbă hârtii de colo-colo prin primărie", a declarat pentru România Liberă regizorul Alexandru Darie, directorul Teatrului Bulandra. "Actorii nu sunt funcţionari publici. În plus, teatrele au personalitate juridică. Nu sunt şi nu au fost niciodată direcţii ale primăriilor. Sunt instituţii de sine stătătoare, chiar dacă ordonatorul de credite este consiliul local". Această nouă lovitură sub centură vine în instituţiile de spectacol după ce abia au încasat reducerea cu 25% a salariilor, după ce nu cu multă vreme în urmă li s-a impus tuturor angajaţilor ­să-şi ia un concediu fără plată de 6 zile pe lună, după ce au fost puşi să aleagă între pensie şi salariu şi după ce toate posturile din teatre au fost blocate.

"Noi nu am mai putut angaja în ultimii 4 ani pe nimeni şi lucrăm deja în stare de avarie. I-am pus pe pensionabili să aleagă între pensie şi salariu. Din 218 angajaţi, acum mai avem 142. Personalul tehnic este insuficient, la fel şi cel administrativ, iar în ceea ce-i priveşte pe artişti, nici nu se pune problema să renunţăm la vreunul dintre ei", a mai spus Alexandru Darie. "Toţi actorii noştri joacă şi joacă mult. Dacă dăm pe unii dintre ei afară vom fi nevoiţi să-i plătim pe colaborare, la bucată, ori asta înseamnă cu mult mai mulţi bani decât le dăm acum pe salariu. În mod foarte ciudat însă, nu ni s-a cerut diminuarea cheltuielilor, pentru că am fi putut găsi alte soluţii, să scoatem mai puţine premiere, de pildă, ci ni s-a cerut în mod expres reducerea personalului. E ca şi cum ni s-ar spune că, nu contează cum, din 18 oameni să facem 14. Să tăiem un picior de la unul, o mână de la altul şi tot aşa... Până la urmă vom apela la tot soiul de artificii prin care vom externaliza servicii, îi vom plăti pe oameni pe drepturi de autor sau pe PFA, dar, repet, asta presupune mai mulţi bani decât actualele lor salarii."

 

OUG 63, omor cu premeditare

 

La rândul lui, Mircea Diaconu, senator PNL şi director al Teatrului "Nottara", consideră aberantă reducerea personalului din teatre. "Să fie clar! Eu nu arunc pe nimeni în stradă. Vom găsi soluţii să-i păstrăm, dacă nu ca angajaţi, măcar ca şi colaboratori. Am prefera mai degrabă să ni se ceară să ne autofinanţăm. Am mai făcut treaba asta şi pe timpul lui Ceauşescu. Am jucat şi la lumânări pe vremea aceea, aşa că acum am putea foarte bine folosi trei reflectoare în loc de 23." Mircea Diaconu a mai atras atenţia asupra faptului că, folosindu-se abuziv această ordonanţă de urgenţă, într-o serie de consilii locale se va merge până acolo încât, pentru a-şi salva funcţionarii, primarii vor concedia mai mulţi artişti. "Am primit deja câteva semnale că în teritoriu sunt primari care merg până la desfiinţarea unor teatre doar pentru a-şi păstra în funcţie angajaţii."

Mircea Diaconu şi alţi parlamentari PNL au sesizat, prin Avocatul Poporului, Curtea Constituţională, reclamând contrarietatea dispoziţiilor OUG 63 cu Legea fundamentală. "Şi pentru că totuşi suntem oameni care pot dialoga, am cerut ajutorul părţilor mici ale Coaliţiei. Mă refer la UDMR, Independenţi şi la grupul minorităţilor naţionale. Cu ajutorul lor vom cere astăzi, luni, 19 iulie, în Parlament, ca la OUG 63 să se adauge o simplă virgulă după care să urmeze cuvintele «instituţiile de cultură. Am ajuns să ne luptăm pentru o virgulă", a spus amar Mircea Diaconu, referindu-se la faptul că, prin susţinerea celor trei grupuri parlamentare din Coaliţia de guvernământ, PNL va încerca ca teatrele să fie exceptate de la măsurile cerute prin OUG 63, alături de instituţiile de învăţământ şi de cele sanitare, cele pe care legea le "iartă" ­deocamdată. "Am spus că această ordonanţă este un omor prin imprudenţă. Dacă însă teatrele nu vor fi exceptate aşa cum sunt şcolile şi spitalele, voi ajunge să spun că aici este vorba chiar de crimă cu premeditare", a mai declarat Mircea Diaconu.

 

Cooperativa Artistică de Producţie

Tot mai mult s-a vehiculat ideea unificării mai multor instituţii teatrale sub o umbrelă unică. Directorii de teatru refuză această soluţie pe care o numesc CAP (Cooperativa Artistică de Producţie). Aceste CAP-uri de tip nou ar duce la îngroparea definitivă a unor teatre, cum a fost cazul Operei din Constanţa, care, prin comasarea instituţiilor de cultură din oraş a dispărut complet din peisajul artistic. "Această idee, cu comasarea teatrelor, a ­avut-o şi Ceauşescu, dar până şi el a înţeles că era o prostie", a comentat Alexandru Darie. "Cum poţi pune la un loc circul cu un teatru muzical şi cu unul de proză? Eu am prins anii aceia în care teatrele erau comasate, dar şi atunci era vorba mai mult de o unificare locativă, dacă vreţi. Adică contabilul de la un teatru era pus în acelaşi birou cu cel de la alt teatru, dar, în afară de faptul că împărţeau acelaşi spaţiu, fiecare îşi vedea de treaba lui", a explicat Darie.

Mircea Diaconu, ­care se gândeşte să cheme reprezentanţii Guinness Book pentru a include numărul de ordonanţe de urgenţă ale Guvernului Boc în celebra Carte a Recordurilor, nu crede că autorităţile vor totuşi moartea artiştilor. "La urma urmelor, şi Boc, şi miniştrii săi au crescut cu filmele şi cu spectacolele noastre. În plus, pentru a fi cinic sau diabolic e nevoie de un înalt grad de inteligenţă, or, nu e cazul. Cred mai degrabă că băieţii ăştia au făcut încă o lege pe genunchi (ca atâtea altele), pe care sper să o putem amenda."  


Un articol scris de Gabriela Lupu. 
Articolul a apărut în România Liberă

Un Pulitzer pentru România.

Dacă aş avea posibilitatea aş răsplăti cu un premiu uriaş articolul lui Mirel Bănică. Mă gândesc la Pulitzer pentru că e cel mai la îndemână. Vă las pe voi să decernaţi altul, dacă este cazul. Să citim: "Low-cost România". Un reportaj de Mirel Banică. 

Aeroportul Băneasa este un excelent punct de observaţie pentru oricine vrea să înţeleagă destinul ţării mele.

Iulie 2010. Aştept o rudă apropiată, plecată în Anglia, în speranţa unei vieţi mai bune. Pe care chiar a găsit-o, se pare. Călătoria de studii s-a permanentizat, acum are casă, masă şi serviciu undeva în Londra. Dacă ar fi rămas în ţara mamă, ar fi fost un profesor de liceu cu rate la bănci şi multă îngrijorare pentru ziua de mâine. Ne dăm întâlnire la Aeroportul Băneasa.

 

După statisticile oficiale, Aeroportul Băneasa este cel de-al doilea aeroport al ţării. Aproape două milioane de pasageri îi trec pragul anual. Mărturisesc că nu ştiam mai nimic despre el. În drum către fratele mai mare şi mai bogat, Otopeni, remarcam mereu arhitectura depăşită a acestui aerodrom, un fel de colibă de beton vopsită în culori care se schimbau parcă odată cu anotimpul şi cantitatea de praf din atmosferă. Am văzut şi cum, la începutul anilor 2000, odată cu avântul imobiliar kamikaze al oraşului, monumentul dedicat Ultimului străjer al oraşului Bucureşti, din primul război mondial, a dispărut şi el, pentru a fi relocat cine ştie pe unde. Ce nevoie mai avem de ultimi străjeri şi memorie? Dacă bornele oraşului s-au dus, n-au dispărut în schimb gropile de la capătul străzii Barbu Văcărescu, acolo unde una dintre cele mai intens circulate artere din ţară se intersectează cu inutilele şine de rulare ale unui tramvai fantomă.

 

Intrarea în aeroport este blocată de zeci de taximetre. Şoferi plictisiţi, cu burţi proeminente, parchează neglijent. Privesc fix spre nicăieri prin geamurile deschise larg din cauza căldurii. Semnalele acustice şi vizuale ale maşinilor venite din toată ţara nu par să-i deranjeze. Doar unul dintre ei ripostează la claxonul unei Dacia Logan înmatriculată în Galaţi. "Fir-ai al dracului de moldovean, ai ajuns şi tu la Bucureşti", spune elefantul transpirat de la volan, cu persistente depuneri saline pe tricou. Nu se mişcă. "Moldoveanul" este lăsat să fiarbă în suc propriu. Stare de criză.

 

Ne apropiem de aeroport, după ce găsim cu greu un loc în parcarea minusculă, care nu a fost gândită pentru un volum atât de mare de trafic aerian. Îl port în braţe pe fiul meu. Ca orice copil, e fascinat de avioane, de culoare şi zgomotul păsărilor de aluminiu. Pentru a vedea mai bine pista de aterizare şi decolare, mă apropii de gardul aerogării acesteia căzute dintr-o altă lume, altă epocă. Imediat sare pe mine (da, aţi citit bine, sare fizic pe mine, mă apucă de mână cu un gest de vânător de oameni) o caraulă de la firma de pază a aeroportului. "Domnu', nu vedeţi că este interzis, domnuuu'", spune cu un crescendo mârâit-plângăcios al vocii. Mă uit cu atenţie la el. Este un băiat simplu de la ţară, 23-24 de ani, unul dintre miile de copii urcaţi în autobuze la ora şase dimineaţa în satele din jurul Bucureştiului pentru a fi adus "la muncă". Pe chipul acestui jalnic paznic de far se poate vedea cum "prestigiul funcţiunii", după cum se exprimă Max Weber, îi schimbă comportamentul, făcându-l arogant şi agresiv. Fiul meu cel mic devine îngrijorat, nu mai are niciun chef să vadă avioane. Se va uita în voie la ele, poate pe unul dintre marile aeroporturi ale Europei, care au înţeles cât de important este să dai suflet şi culoare unui astfel de loc. Până atunci, ne retragem în sala de aşteptare să ne mai tragem sufletul.

Am scris sală de aşteptare? Vă rog să mă scuzaţi. De fapt, este vorba de hol termopanizat, de două ori mai mare decât o sufragerie de bloc comunist. Pe jos e doar beton prăfos, tocit de paşii celor care ies plângând şi râzând de bucuria revederii la capătul unui coridor minuscul. Sala de aşteptare Băneasa este antisala de aşteptare a unui aeroport european, un fel de glumă balcanică, o deturnare sinistră a ideii de transport modern de călători. Din tavan curge suflarea rece a unui aparat de aer condiţionat. Inutilă şi costisitoare instalaţie, deoarece uşa de intrare rămâne tot timpul deschisă. Lângă intrare, un aparat de cafea automat livrează la comandă un lichid negru-uleios care arde esofagul şi stomacul, apropiat de "vitrionu'" cu care eroinele lui Caragiale îşi pedepseau infidelii parteneri de cuplu. O plasmă (la ce ciudată deturnare a supus limba română acest cuvânt esenţial!) obosită, aşezată în bătaia soarelui, afişează plecările şi sosirile pe aeroport. O face însă într-o manieră anapoda, orele şi datele rulează haotic în buclă, un fel de kürtös kalacs al internaţionalei low-costurilor. Doresc să ştiu la ce oră va sosi zborul aşteptat, dar nu aflu nimic. Cel mai impresionant lucru e însă mulţimea de capete aflate la capătul coridorului marcat Sosiri. Atenţie, nu am spus oameni, am spus capete! Capete rase, pletoase, îngrijite, tunse, coafate, rase şi nerase, obosite şi odihnite, blonde şi brunete, cu basma sau fără. Sunt capetele celor care au rămas acasă în aşteptarea lor, cei plecaţi peste hotare şi care ajung acum acasă, la fel ca promotorii unui modern cargo-cult polinezian. Sună kitsch, accept, dar aşa se vedea mareea umană condensată a celor care aşteptau înfriguraţi la Băneasa: nişte capete plecate. Speră să-i vadă cu o secundă mai devreme pe ei, cei plecaţi, să-i ajute cu bagajul, să le dea o îmbrăţişare, orice. De fapt, habar nu am cum să descriu această mare de capete în aşteptare, plecate, ca firele de grâu în aşteptarea combinei nostalgiei, gata să le secere. Capetele unei Românii rupte în două, o ţară a celor care au plecat în căutarea unui trai mai bun şi alta a celor care au avut şansa sau neşansa de-a rămâne.

Avionul întârzie, mergem aşadar să mai explorăm împrejurimile. Chiar lângă intrarea principală se găseşte un mic obelisc dedicat primului zbor pe ruta Paris-Bucureşti-Constantinopole, petrecut în anul 1922, dacă am reţinut bine. Micul obelisc a fost urcat pe un soclu împrejmuit cu gresie ordinară. Naturile sensibile mă vor ierta dacă spun că obeliscul seamănă cu une grande pissotière din Parisul începutului de secol XX. Încă o dată, nu mă pot opri să mă întreb cine oare face regia locurilor memoriale în marile noastre oraşe? Aeroportul Băneasa posedă o istorie glorioasă, care se confundă cu însăşi istoria aviaţiei româneşti. E de bănuit însă că Ministerul Transportului are alte priorităţi decât angajarea unor experţi în istorie, memorie şi imagine. Poveşti care ar trimite la Vuia sau Coandă, pesemne, rămân nespuse. Ne sufocă în schimb leşia subţire a reclamelor de prost gust care au invadat toată Capitala ţării.

Intrăm şi în holul central, la îmbarcare. Mai reţin doar un detaliu, esenţial. Ceea ce ar fi putut fi frumos în acest aeroport a fost ucis: priveliştea către albastrul cerului deschis, către pistele de decolare-aterizare. O bandă mată care taie vederea a fost aplicată pe geamurile de sticlă, ca o reminiscenţă a comunismului cu ale sale inscripţii "fotografiatul interzis". Memoria, cea traumatică însă, are mână lungă. Cei care au avut această idee genială (motivată bănuiesc cu considerente de securitate sofisticate, după norme transatlantice) ştiu că trăim într-o epocă în care există Google Earth? Inutil să mai insist, întrucât bătălia cu estetica este de mult pierdută aici, la porţile Balcanilor.

Mă întorc la secţia Sosiri: rumoare, vorbe şuierate, organizare. Se petrece ceva, tensiunea se simte în aer. Câteva caraule din firmele de pază se organizează ad-hoc şi taie un fel de culoar de trecere în carnea vie a celor-care-aşteaptă-îndelung-cu-răbdare. VIP-uri low-cost? Îşi fac apariţia după puţin timp mai mulţi romi. Descriere de jos în sus. Pantofi albi şi ascuţiţi la vârf. Pantaloni roşii, sânge de taur. Pântece burgheze, de proprietari conştienţi de onorabilitatea lor. Cămăşi albe, scrobite, impecabile, perle de perle. Sacouri negre, mărci englezeşti, cu o complicată insignă heraldică pe buzunarul de la piept. Ochelari imenşi, îmbrăcând ochiul şi obrazul, ochelari de star de Fanar. "Faceţi loc, faceţi looooc!", strigă asudaţii "badigarzi". Sunt repede recunoscuţi de mulţime, este vorba de o renumită formaţie manelistă care a avut pe undeva prin Europa căpşunarilor o cântare. Nuntă? Cununie? Botez? O mega-lovitură reuşită? Cine poate şti... Posesorii ochelarilor negri trec prin mulţimea asudată ca nişte cuirasate în drum către teatrul de operaţiuni, fără a arunca o privire în jur, nimic. Vedete adevărate. Urcă cu un gest obosit de atâta experienţă în limuzine negre şi germane. "Badigarzii" dispar la fel de repede, făcuseră doar o treabă voluntară, de devoratori de Taraf TV. Fiecare aeroport din lumea aceasta are VIP-urile pe care le merită.

Un fel de concluzie. Aeroportul Băneasa este un excelent punct de observaţie pentru oricine vrea să înţeleagă destinul ţării mele. Aici poţi citi ca într-o carte deschisă destinul căpşunarilor, cei care nu apar niciodată la ştiri, decât dacă mai câştigă un premiu karaoke în Spania, dacă violează o italiancă la drum de seară sau se omoară fraţii între ei, în seara de dinainte de plecarea în Germania, din disperare, tristeţe sau melancolie. La Băneasa poţi vedea falimentul unei clase politice care îşi cunoaşte ţara din spatele geamurilor fumurii, între două excursii în Caraibe sau Jamaica. Aici este toată drama ţării mele, îmbrăcată în plastic ieftin, în sudoare şi lacrimi. Vreau onoarea României înapoi! Nu o cer nici patetic, nici strident. O vrem înapoi!

Articolul poate fi citit în Revista 22