Mai este oare timp de scăpare? Mai este oare cu putință ca o energică reacțiune să se producă în capetele tinerimii române şi, o dată cu disprețul neadevărului de până acum, să deștepte voința de a pune fundamentul adevărat acolo unde se află astăzi numai pretenții iluzorii?
Poate soarta ne va acorda timp pentru această regenerare a spiritului public şi, înainte de a lăsa să se strecoare în inimă nepăsarea de moarte, este încă de datoria fiecărei inteligenţe ce vede pericolul de a se lupta până în ultimul moment în contra lui.
O primă greşală, de care trebuie astăzi ferită tinerimea noastră, este încurajarea blândă a mediocrităților.
Cea mai rea poezie, proza cea mai lipsită de idei, discursul cel mai de pe deasupra – toate sunt primite cu laudă, sau cel puțin cu indulgenţă, sub cuvânt că "tot este ceva" şi că are să devie mai bine.
Așa zicem de 30 de ani şi încurajăm oameni nechemați şi nealeși!
Domnul X e proclamat poet mare, domnul Y – jurnalist eminent, domnul Z – bărbat de stat european, şi rezultatul este că de atunci încoace mergem tot mai rău, că poezia a dispărut din societate, că jurnalistica şi-a pierdut orice influenţă; iar cât pentru politica română, fericite articolele literare, cărora le este permis sa nu se ocupe de dânsa!
De aici să învățăm marele adevăr că mediocritățile trebuiesc descurajate de la viaţa publică a unui popor, şi cu cât poporul este mai incult, cu atât mai mult, fiindcă tocmai atunci sunt primejdioase.
Ceea ce are valoare se arată la prima sa înfățișare în meritul său şi nu are trebuință de indulgenţă, căci nu este bun numai pentru noi şi deocamdată, ci pentru toți şi pentru totdeauna.
Fragment din Titu Maiorescu, "În contra direcției de astăzi în cultura română", 1868, în volumul "Critice", apărut la Editura pentru literatură, 1966, antologie şi prefață de Paul Georgescu, text stabilit de Domnica Stoicescu.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu