Suntem o ţară de ţigani

"Hotărât lucru. Suntem o ţară de ţigani. Dacă vă îndoiţi de realitatea acestei afirmaţii cercetaţi cronica politică a ultimelor două decenii. De la un cap la altul certuri continue, învinuiri reciproce, scandaluri degradante în Parlament şi foarte adesea păruieli în toată regula.

 

Votul universal, acordat unui popor care nu ştie nici azi să-şi valorifice drepturile cetăţeneşti, ca şi instituţia Corpurilor Legiuitoare, n-au însemnat altceva decât paie pe focul ţigăniei care ne fierbe în sânge. Avem vot universal nu pentru a putea exprima dreptul de a impune pe cei care îi credem capabili să ne fie conducători, ci pentru a putea oferi opiniei publice spectacolul dezgustător al turmelor de ţărani duşi la urne cu baioneta la spate.

 

Îl mai avem pentru a putea umple pagini întregi de gazetă cu ingerinţe de tot felul, cu bătăi, schingiuiri şi asasinate, îl avem, în fine, pentru frumuseţea penibilelor validări care strâng în tribune toată poporimea Bucureştiului, deopotrivă pasionată după atracţiile circului Klusky şi dezbaterile Corpurilor Legiuitoare!

 

Nimic mai mult, nimic mai puţin.

 

Legile, bune sau rele, oricum, se votează totdeauna cu sau fără dezbateri. Nimeni nu e pătruns de sentimentul adânc al noţiunii de parlamentarism, nimeni nu se gândeşte la mase atunci când discută un proiect. Singurul lucru care contează e patima. Zile întregi Camera sau Senatul trepidează de elocinţa parlamentarilor profesioniști care atacă şi sunt atacaţi cu ultima violenţă. Discuţia alunecă repede de la proiect la meschine interese personale, iar masa cetăţenilor devine inexistentă. Sunt în joc numai marile şi sfintele interese ale clanului...

Atât.

Şi e dezgustător...

 

Dar mai dezgustător ca orice e intervalul de timp care distanţează sesiunile parlamentare. După luni de ţigănie, de legi votate cu nemiluita şi de interese personale satisfăcute din plin, "aleşii naţiunii" încep jocul caraghios al destinderii.

 

[...] Deşi repetat la infinit, procedeul mai are priză la public. Atât însă. Pentru că dincolo de linia demarcantă a alegătorului dus cu baioneta la vot, ramura de măslin înseamnă începerea ţigăniei extraparlamentare. "Vreţi destindere? Foarte bine. Pedepsiţi mai întâi hoţii, jefuitorii şi mituiţii. Daţi afară funcţionarii numiţi ilegal, restituiţi milioanele furate! Pe urmă vom sta de vorbă...". E singurul răspuns al Opoziţiei.

 

Şi ca un leit motic din lagărul guvernamental porneşte aceeaşi larmă asurzitoare, de învinuiri şi invective: "Hoţii? Dar hoţii sunt în mijlocul vostru. Voi sunteţi cei care au jefuit ţara şi au adus-o la sapă de lemn. La ocnă, ticăloşilor!"

 

Refrenul e simplu, e obsedant, e tragic. Îl auzim de 20 de ani întruna şi încă nu ne dăm seama că trebuie să spargem placa, s-o azvârlim la gunoi şi să căutăm alta. Una nouă în care să fie prins zvonul adevărat al ţării, bună şi răbdătoare, care îndură cu resemnare circul parlamentar şi jocul caraghios al destinderii".

 

Articolul lui C. Panaitescu – ,,Suntem o ţară de ţigani" – a fost publicat în "Tribuna", la 21 octombrie 1934.