Care-i adevărul în privinţa cultului "măsurii" la greci? Marsyas, silenul care a inventat fluierul, e jupuit de viu deoarece e lipsit de măsură; a susţinut că e în stare să cânte mai frumos decât însuşi Apolo.
Dionysos nu se opune când Midas, grăbindu-se să profite de generozitatea zeului care se oferise să-i îndeplinească orice dorinţă, îi solicită harul de a preface în aur tot ce atinge. Dar, curând, lacomul Midas va constata că inclusiv bucatele şi băuturile de care se apropie se transformă în aur. Şi îl va implora pe Dionysos să-i retragă darul.
Prometeu mai are o vină în ochii zeilor, în afara aceleia de a fi furat focul. A vrut să creeze el însuşi oameni din humă, însufleţindu-i cu ajutorul focului. S-ar zice că undeva, în umbră, Nemesis veghează, mereu, ca orice încălcare a limitelor să aducă o nenorocire. Numai monştrii sunt excesivi. Typhon are o sută de capete. Gorgonele au zeci de şerpi încolăciţi în păr. În rest, şi astrele trebuie să asculte de o ordine.
Dar amintiţi-vă, domnilor, descrierile uneia dintre statuile pierdute ale lui Fidias. Înaltă de peste zece metri, celebra Athena Parthenos era un adevărat colos. Statuia o înfăţişa pe zeiţa înţelepciunii în picioare, îmbrăcată într-o tunică lungă, ţinând într-o mână o Victorie şi în cealaltă o lance.
Pe cască erau sculptaţi un sfinx şi grifoni. Pe piept, un cap de Meduză. La picioare, se afla un berbec, la capătul lancei un şarpe, iar un basorelief descria, la baza statuii, naşterea Pandorei. Cu ochii săi de email, cu pupile negre, încrustată, cum era, cu pietre preţioase şi supraîncărcată de ornamente, decorată din cap la picioare cu scene eroice şi mitologice, Athena Parthenos reprezenta un fel de muzeu baroc pe care numai în glumă l-am putea pune sub semnul gustului clasic. "Nimic prea mult" a devenit aici "nimic prea puţin"! Chiar şi în caracterul extrem de laborios al execuţiei lucrurile stau la fel.
Fidias a realizat mai întâi o armătură de lemn, pe care a adaptat, printr-un sistem de cârlige şi de bare de fier, diferite părţi ale corpului statuii, făcute tot din lemn. Pe acest corp au fost aplicate plăcile de fildeş şi foile de aur; fildeşul pe părţile goale (faţa, braţele, picioarele), aurul pe cască şi pe costum. A fost nevoie să fie asamblate sute de plăci de fildeş şi foi de aur, iar pentru a evita ca lemnul să se usuce, ceea ce ar fi făcut ca plăcile şi foile aplicate pe el să joace, statuia trebuia umezită mereu. De altfel, era pusă în Parthenon lângă un bazin cu apă în care se reflecta; pe lângă funcţia estetică, bazinul avea rolul de a menţine, prin evaporarea apei, un minimum de umiditate.
Veţi zice, probabil, că şi asceţii au, uneori, neruşinate vise erotice. Dar, iertaţi-mă, de ce nu l-aţi declarat pe Procust profesor de estetică? De ce-l socotiţi un tâlhar sadic, un obsedat, care pândea trecătorii, între Megara şi Atena, lugindu-i pe cei scunzi şi scurtându-i pe cei înalţi, cu ajutorul celor două paturi ale sale? Nu e el adeptul cel mai radical al "canonului grec", care le spunea sculptorilor ce lungime trebuia să aibă nasul şi ce lărgime trebuia să aibă gura, cât trebuia să măsoare gâtul, picioarele, pieptul, fruntea? Mai târziu, lucrurile au devenit evidente. Procust n-a mai stat, ca în antichitate, pe la răspântii, hulit şi temut.
A ajuns, oficial, profesor. A îmbrăcat redingota şi, în loc să mai pună mâna pe satâr, le-a explicat artiştilor cum să taie singuri "prisosurile".
El a ţinut prelegeri la Academia lui Colbert despre limitele inspiraţiei artistice şi a întemeiat chiar o doctrină, academismul. Iar când nu l-a interesat arta, şi-a făcut intrarea cu cele două paturi ale sale în camerele de tortură ale Inchiziţiei, unde şi-a exercitat meseria nu ca răufăcător, ci pentru a se stârpi sămânţa otrăvită a ereziei. Dar ce domeniu i-a scăpat? A devenit ideolog, şef de stat, ministru al Securităţii. În acest timp, specialiştii ne vorbesc despre nostalgia "măsurii".
Fragment din volumul lui Octavian Paler – "Aventuri Solitare", reeditat la Editura Polirom în 2008.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu