Dostoievski reflectă toate contradicţiile spiritului rus, întregul său caracter antinomic, ce admite posibilitatea celor mai contradictorii judecăţi despre Rusia şi poporul rus.
Urmărindu-l pe Dostoievski, poţi studia specificitatea structurii spirituale ruseşti. Ruşii îşi exprimă cel mai bine trăsăturile atunci când sunt apocaliptici sau nihilişti. Asta înseamnă că ei nu pot să vieţuiască într-o medie a vieţii spirituale, într-o medie a culturii.
Spiritul lor tinde spre extrem, spre limită. Aceşti doi poli, pozitiv şi negativ, exprimă una şi aceeaşi năzuinţă a sfârșitului. Ce adâncă deosebire este între structura spiritului rus faţă de structura spiritului german — nemţii sunt mistici sau adepţi ai criticismului — sau faţă de structura celui francez — francezii sunt dogmatici sau sceptici.
Sistemul spiritual rus este confuz în întruparea culturii şi în găsirea căii poporului în istorie.
Este îndoielnic că un popor cu un asemenea spirit poate să fie fericit în istorie. Caracterul apocaliptic şi nihilismul, la capete opuse unul faţă de altul, religios şi ateist, demolează deopotrivă cultura şi istoria ca medii ale căii.
Adesea se întâmplă că este greu de determinat de ce rusul îşi proclamă răzvrătirea împotriva culturii şi istoriei, şi demolează toate valorile, de ce se dezgoleşte sinucigaş: pentru că e nihilist sau pentru că este apocaliptic şi tinde spre un final a toate izbăvitor al istoriei?
În cartea de însemnări, Dostoievski scrie : "Nihilismul a apărut la noi pentru că noi toţi suntem nihilişti".
Iar Dostoievski studiază până în străfunduri nihilismul rus. Polaritatea antinomică a spiritului rus face să coincidă nihilismul cu tendinţa religioasă a sfârșitului lumii, a revelaţiei unui nou pământ şi a unui nou cer. Nihilismul rus este un apocalips rusesc denaturat.
O astfel de stare sufletească îngreunează foarte mult desfăşurarea istorică a poporului, crearea valorilor lui culturale, nu prieşte deloc disciplinei spirituale. Acest fapt l-a avut în vedere Konstantin Leontiev, când zicea că rusul poate să fie sfânt, dar nu poate fi cinstit.
Cinstea este o medie morală, o virtute burgheză, ea nu interesează pe apocaliptici şi nihilişti. Această trăsătură s-a dovedit fatală pentru poporul rus, fiindcă doar câțiva aleşi pot fi sfinţi, majoritatea fiind condamnată la ticăloşie. Puţini ating viaţa spirituală superioară, majorităţii fiindu-i destinată o viaţă culturală sub medie.
De aceea în Rusia este atât de uimitor contrastul între o pătură culturală superioară puţin numeroasă, între oameni trăind autentic întru spirit şi marea masă neculturală, în Rusia nu există un mediu cultural, o medie culturală şi aproape nici o tradiţie culturală.
Când se raportează la cultură, aproape toţi ruşii sunt nihilişti. Cultura nu rezolvă problemele sfârșitului, ale originii procesului universal, ea doar consfinţeşte media. Pentru copiii ruşi (o sintagmă îndrăgită de Dostoievski), absorbiţi de problemele universale fundamentale, de ideea de Dumnezeu şi nemurire, sau de organizarea oamenilor într-un nou tip de stat, dar şi pentru ateişti, socialişti şi anarhişti, cultura se prezintă ca un obstacol în calea lor spre punctul final.
Săritura în neant îi aşează în opoziţie cu mediul istorico-cultural european. De aici rezultă ura împotriva formei şi a bazelor formale în drept, morală, stat, artă, filosofie, religie.
Caracterul rus se dezgustă de formalismul culturii europene, străin lui. înzestrarea formală a rusului este neînsemnată. Forma introduce măsura, reţine, limitează, fortifică media. Revolta apocaliptică şi nihilistă spulberă toate formele, modifică toate graniţele, aruncă peste bord toate reţinerile. în cartea "Prensentum und Socialismus", Spengler afirmă că Rusia este o lume cu totul deosebită, tainică şi de neînţeles pentru european. Aici Spengler descoperă "o răzvrătire apocaliptică împotriva antichităţii".
Apocalipticii şi nihiliştii ruşi sălăşluiesc la marginile spiritului, răzbat dincolo de limitele sale. Dostoievski a studiat în profunzime apocalismul spiritului rus, dar şi nihilismul său. A descoperit astfel o oarecare isterie metafizică a sufletului rus, înclinaţia către obsesional şi posedare. Tot el a studiat revoluţionarismul rus de care este strâns legată şi organizaţia "Sutelor negre".
Destinul istoric rus i-a justificat previziunile. în mare măsură revoluţia rusă s-a în¬făptuit conform lui Dostoievski şi oricât este de distrugătoare şi păgubitoare pentru Rusia, ea trebuie să fie recunoscută ca rusă şi naţională. Autodistrugerea şi arderea sinucigaşă în propriile flăcări sunt trăsături naţionale ruseşti. O astfel de structură a sufletului naţional i-a ajutat lui Dostoievski să aprofundeze sufletescul până la spiritual, să evadeze dintre limitele mediei sufleteşti şi să descopere noi cuprinsuri şi profunzimi spirituale.
Dincolo de structurile ferm înstăpânite ale conturului sufletesc, dincolo de nuanţele sufleteşti pătrunse de lumina raţionalului şi subjugate normelor raţionale, Dostoievski descoperă o fire vulcanică. în creaţia sa au loc erupţii ale vulcanilor subpământeni ai spiritului omenesc.
Este adevărat că multă vreme s-a acumulat o energie spirituală revoluţionară, crusta a devenit tot mai mult vulcanică, iar la suprafaţă, în existenţa plată, sufletul a rămas echilibrat static, înlănţuit în hotarele sale, subjugat normelor. Şi, iată, în sfârșit, are loc o rupere copleşitoare, o explozie de dinamită. Dostoievski a fost vestitorul revoluţiei spiritului.
Creaţia sa exprimă dinamismul avântat şi pătimaş al firii omeneşti. Omul se smulge din echilibrul său, încetează să mai ducă o existenţă în cadrul legii şi trece într-o altă dimensiune a existenţei. Odată cu Dostoievski ia naştere o nouă concepţie despre lume. Dostoievski a simţit chiar în sine această fire vulcanică, dinamismul excepţional al spiritului, parcursul său incendiar. îi scrie despre sine lui A. Maikov: "Mai rău decât toate e faptul că natura mea este ticăloasă şi puţin prea pătimaşă. în tot şi în toate ajung până la extrem, toată viaţa am trecut dincolo de limită".
A fost un om cuprins de flăcările patimii spirituale interioare, spiritul i s-a mistuit în flăcări Iar din flăcările iadului, spiritul iese la lumină. Toţi eroii lui Dostoievski sunt el însuşi, calea sa proprie, diferitele laturi ale fiinţei sale, chinurile, întrebările, experienţa întru suferinţă.
Fragment din volumul "Filosofia lui Dostoievski" de Nikolai Berdiaev (traducere din limba rusă de Radu Pârpauţa), publicat de Editura Institutului European pentru Cooperare Cultural-Ştiinţifică Iaşi.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu